Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiate, sesizările PNL și USR privind modul în care a fost înființată Comisia specială pentru Legile Justiției, potrivit unor surse CCR.
La finalul lunii noiembrie, preşedintele PNL Ludovic Orban anunța că formaţiunea sa va ataca la CCR modificările aduse Regulamentului Comisiei speciale pentru legile justiţiei, prin care se instituie posibilitatea ca acest for să poată modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra justiţiei.
În luna noiembrie, Parlamentul a adoptat o Hotărâre prin care modifică Hotărârea iniţială privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile justiţiei, la cererea preşedintelui acestui for, Florin Iordache.
Astfel, Florin Iordache a propus modificarea Hotărârii Parlamentului prin care s-a înfiinţat Comisia şi includerea următorului articol: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”.
Iordache şi-a argumentat solicitarea invocând „importanţa modificărilor care ţin de structura sistemului legislativ în domeniul justiţiei, printre acestea numărându-se Inspecţia Judiciară şi Direcţia pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori”.
O sesizare similară cu cea a PNL a fost depusă și de Uniunea Salvaţi România. „Sesizarea USR arată că PSD-ALDE a acordat comisiei speciale atribuţii ilegale, care potrivit Regulamentului celor două Camere revin Comisiilor juridice permanente, pentru a scurta la maxim timpul de dezbatere şi de adoptare a modificărilor legilor Justiţiei”, anunțaUSR.
Comisia specială pentru Legile Justiției a trimis spre vot în plen, până acum, Legea care modifică legea de funcționare a ANI, modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, modificare a legilor nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind CSM.
Pai !! solutia data de catre C.C.R era previzibila si pentru un elev de la scoala de Militie Campina!! sa nu mai spun de un student in anul 1 la drept.Numai in capul acestor ..CARICATURI..politice ce compun opozitia era cu totul altceva! Demonstrand fara doar si poate cam cat de habarnisti sunt acesti aventurieri politici.Ce sa facem? De cand Dumbravele Minunate !! din campul tactic au pierdut controlul asupra C.C.R-ului vedem si noi decizii date conform legilor in vigoare si constitutiei Romaniei. Acesti habarnisti!! habar nu au ca se afla in parlamentul Romaniei!! singurul reprezentant al poporului roman suveran. Regulamentele de functionare ale parlamentului, si infiintarea de comisii speciale se adopta de catre parlament prin votul alesilor , de nimeni altcineva. Amin..Stelu