Cutremur în tenis, Alcaraz se dezice

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz a transmis că nu sprijină acțiunea în justiție lansată împotriva ATP și WTA de către alți jucători, în frunte cu sârbul Novak Djokovic, declarând că a fost ”surprins” de această inițiativă.

”Sincer, m-a surprins pentru că nimeni nu mi-a spus nimic și am aflat despre acest lucru pe rețelele de socializare ieri (marți)”, a declarat spaniolul, al doilea favorit al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami.

Acțiunea în justiție a fost anunțată printr-un comunicat de PTPA, un sindicat al jucătorilor cofondat de Djokovic și de canadianul Vasek Pospisil.

În susținerea plângerii sale, PTPA citează și o declarație a lui Alcaraz, făcută în timpul unei conferințe de presă, în care ibericul critică în special ritmul turneelor.

”Am văzut că au folosit lucruri pe care le-aș fi spus într-o conferință de presă și nu am știut. Nu susțin această scrisoare pentru că, așa cum am spus, nu știam nimic despre ea”, a adăugat Alcaraz.

PTPA, un sindicat creat în 2019, acuză organismele care guvernează sportul alb de ”abuzuri sistemice, practici anticoncurențiale și ignorarea flagrantă a bunăstării jucătorilor, care au persistat timp de decenii”.

Plângerea vizează asociațiile care gestionează circuitele masculin (ATP) și feminin (WTA), precum și Federația internațională de tenis (ITF) și Agenția internațională pentru integritatea tenisului (ITIA), despre care sindicatul afirmă că ”funcționează ca un cartel”.

În răspunsul său, ATP a precizat că respinge cu ”fermitate” premisa care stă la baza ”reclamațiilor PTPA” și consideră cazul ”complet lipsit de fond” și, prin urmare, își va apăra ”cu fermitate poziția”.

WTA consideră la rându ei regretabilă ofensiva judiciară a sindicatului și promis că va da un răspuns pe măsură acestei inițiative.

Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Și Alcaraz era numai mușchi în urmă cu 2 ani a venit cazul Simonei a dispărut Spaniolul din peisaj pentru niște accidentări iar când a revenit pe teren era suplu fără masă musculară. Djokovic a fost foarte atent monitorizat dar nu sa găsit nimic niciodată. În schimb frații Williams au primit tot timpul derogări la anumite medicamente interzise Nadal și el suspect ( se știe despre laboratoarele sportive performante din Spania ) Sinner prins dar iertat la fel suspectă și Swiantek la fel dispărută după alertă cu Simona nu a mai câștigat nimic substanțial în ultima vreme. Simona a fost sabotată să nu se interpună între frații Williams în clasamentul câștigurilor financiare all time.

  2. E foarte bine ca-i mai zguduie putin pe toti functionarii care stau cu QR-ul pe scaun in federatii, comitete si comitii si traiesc din sudoarea jucatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.