Dacă e marţi, e Belgia!

Spania tocmai ce a predat Belgiei ştafeta pentru preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Un eveniment fără mare fast, acoperit de zgomotul asurzitor creat de criza financiară şi cea politică din majoritatea ţărilor europene. Mulţi au răsuflat uşuraţi, fiindcă în decurs de şase luni, primul-ministru Rodriguez Zapatero nu s-a făcut remarcat cu nimic, nici măcar cu glumele răsuflate care îi însoţesc de obicei apariţiile publice.

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, prin mai a încasat un istoric refuz din partea lui Obama, care şi-a anulat vizita la Madrid pe motiv că s-a săturat să vorbească cu toţi trepăduşii care nu au putere de decizie, fiindcă nu există un adevărat şef UE. Obama, la început de mandat fiind, a ţinut să se delimiteze clar de labirintul birocratic al UE, o adevărată capcană pentru novici. El aşteaptă cuminte să intre Van Rompuy, primul preşedinte UE, cu adevărat în pâine şi să-şi asume rolul de lider suprem. Până atunci, îi are în continuare pe speed dial pe Sarkozy, Merkel şi, mai nou, pe Cameron, cu care îşi rezolvă problemele scurt şi la obiect.

În rest, să-l scuzăm pe Zapatero. Deşi la începutul anului şi-a trâmbiţat ambiţii mari, din sfera rezolvării problemelor financiare ale Uniunii, ele au sucombat repede realităţii crunte a economiei spaniole. Cu un şomaj galopant de 20% – cel mai mare din Europa, o datorie externă totală de aproape două trilioane de euro (conform CIA fact sheet), naţionalizarea unor bănci în prag de faliment, domnul Zapatero a fost ocupat să meargă cu căciula-n mână pe la statele bogate. El nu a reşit să organizeze nici măcar un simpozion cu ţările din America Latină, care întotdeauna au fost fidele Spaniei.

Nici Belgia, ţară fondatoare UE, nu se anunţă mai brează. După prăbuşirea coaliţiei şi alegerile din iunie, primul-ministru Yves Leterme se pregăteşte să lase funcţia celui care reuşeşte să formeze o nouă coaliţie. Cu preşedinţia Consiliului UE pe cap, o să cam gâfâie, dar măcar îl poate folosi pe Van Rompuy, fostul prim-ministru al ţării, ca factor stabilizator. Van Rompuy, mort copt, îşi propune să instaureze o fiscalitate comună, taxa pe tranzacţii bancare şi un mecanism de supraveghere şi sancţionare a statelor care o iau pe arătura bugetară. Iar faptul că va avea control asupra ambelor Consilii îi va da o nesperată mână forte.

Se pregătesc pe tuşă, pentru anul viitor, Ungaria şi Polonia. Ambele sunt la primul mandat în fruntea Consiliului UE, de la aderarea din 2004. În ciuda acestui fapt, sau poate tocmai datorită lui, ele se vor da peste cap să-şi arate competenţa şi eficienţa în faţa marilor puteri, să fie încununate cu lauri.

Şi, ca să închei într-o notă pozitivă, reamintesc că României îi vine rândul să prezideze în anul de graţie 2019. Cu voia Domnului, vom trimite la Bruxelles un alt reprezentant decât primul-ministru Boc.