Dacianul Cioloș joacă singur

Strădania Dacianului Cioloș de a ne convinge că lui îi pasă este stimabilă. Dă din vorbe și din coate pe toate micile ecrane. Cîteva zile a fost tot un Cioloș în sus și Cioloș în jos. Unii au zis, Cioloș patriotul, alții, Cioloș cetățeanul devotat etc.

Din acest punct de vedere socoteala este mai ceva decît cea din tîrg. Este o demonstrație națională de devotament și civism.Cu o singură condiție. Dacă această insistență a sa ar mișca inima su gîndirea partidelor politice. Și la un moment dat al zbaterii, liberalii, pediștii și pesedișii ar zice: „Bravo, domnule, este mai bun, mai insistent, mai al dracului decît noi, iar presunile asupra populației sunt așa de mari că musai să-l votăm!“. Ei bine, dacă l-ați văzut pe Cîțu cu ce sictir a venit la consultări, dacă l-ați auzit pe Rareș Bogdan cu ce cîrîit a comentat posibilitatea de pe craca bruxelleză, atunci devine destul de clar. Fără opinteala președintelui și a generalilor și a acoperiților din parlament, Dacianul Cioloș nu mai ajunge premier.

Și uite așa, încercarea sa curajoasă de a forma un guvern pentru a sprijini populația și a debloca frînele României începe să arate caraghios. Parcă Păcală s-ar îndrepta de unul singur împotriva Uniunii Sovietice sau a Chinei! Devotat, patriot, expresie a unei atitudini aproape europene, acest spirit este vecin iluziei iar nu curajului, ambîțului deșert, iar nu patriotismului înflăcărat. Ba această încăpățînare a lui Cioloș de a merge fără susținere în Parlament, de a toca și zilele necesare audierii fantomaticilor miniști ai guvernului imposibil devine păguboasă pentru țară. Toată strădania lui de a arăta că-i pasă și că el se oferă să pună cît mai urgent de un guvern se dovedește o talpă groasă și un mare bolovan pe calea rezolvării situației.

Dacianul Cioloș sub pretextul grabei patriotice ne bagă într-o fundătură mîncătoare de timp. Patriotismul înțeles prost are uneori greutatea unei diversiuni.

De regulă, deștepții fac capodopere din aproape nimic în vreme ce proștii se împiedică pe drumul cel mai drept.

Cu bună intenție, Dacianul Cioloș joacă singur pentru a ieși tot pe locul trei, dacă nu chiar patru!

Post scriptum: Am rugat un prieten, vorbitor de limba maghiară, să-mi caute într-un dicționar al limbii maghiare semnificația cuvîntului ”cioloș”. Prietenul meu mi-a trimis rapid o explicație din dicționar și din Wikipedia. Conform acestora „csalas” înseamnă „înșelătorie”,„fraudă”. Ceea ce trebuie să fi fost pe undeva măcar o poreclă, dacă nu altceva!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 50

96 de Comentarii

  1. „Dacianul Cioloș joacă singur”, pe vremuri era o melodie: Ona-ni-Ona-na !

  2. La placinte – inainte , La Razboi – nu-i de noi

    Daca USR-istul Dacian nu reuseste sa convinga niciun partid romanesc sa ajute Tara si populatia asediata de crize din Romania , atunci ar mai fi 3 variante :

    – Asumarea guvernarii a USR – Guvern minoritar
    – Renuntarea pres USR la misiunea care i-a fost incredintata raminindu-i guvernatorului sa caute alta persoana .
    Bun ar fi Presedintele AUR .
    – Capitularea .

  3. Joaca capra, cumva? Sau jocul dedicat pnl „nu ma musca de c.r ca urlu”, sau, darul miresei?? in cautare?!

  4. Dacianul are glume cu Plavanul!
    Un flec!
    Ne-au ciuruit!

    Unde e Alinutza Saltelista sa spuna romanilor ca va fi bine!
    Unde e Raluca Bisisica Tzurcana sa le spuna romanilor cum sa se trezeasca!
    Unde e Desis BatisTUTA Natzionala sa le spuna romanilor de bunastare!

    Unde sunteti dragi romani!
    Va indestulati din DULAP!
    Va dau astia de nu puteti duce#

    Doar i-@ti votat si cu degetele de la picere!

    aista-i o opinie!

  5. Guvernul propus de USR prin vocea domnului Mosteanu are mari sanse sa treca, din prima , la votul Parlamentului Romaniei .Daca guvernul Ciolos va avea ,ca si propuneri de ministri , persoane din USR ce nu au participat de vreun anume fel la guvernarea Citu (persoane ce nu pot fi acuzate de nimic )si un numar important de asa nou numitii tehnicieni (nici acestia nu pot fi parte a vreunei forme de contestare ) atunci probabilitatea acordari increderii creste . Multi parlamentari ,de pe intreg esicherul politic , se vor gindi de doua ori daca aleg sa isi riste posturile ca si parlamentari (alesi ai poporului ) prin aducerea la vot a unui nou guvern in cazul in care guvernul Ciolos pica facilitind un posibil parcurs spre alegeri anticipate .UDMR nu doreste anticipate. Emotia creeata de anticipate poate lasa (prin numarul mare de participanti )UDMR in afara Parlamentului .PNL nu isi doreste nici el anticipate iar sprijinitorii lui Orban ,ce au facilitat deja USRului declansara Motiunii de Cenzura, prin vocea fostului premier, pot vota noul guvern USR (cei 45 ).USR nu doreste nici el anticipate fiind in evidenta pierdere de electorat .Parte din PSD poate fi multumita de decizia USR de a nu mai prezenta oameni vechi in functii de ministri si de aducerea unor tehnicieni (agreati de PSD ) la guvernare . Acestia pot vota din prima guvernul Ciolos .Nu cred ca PNL poate lasa sa se intimple asta si cred ca vor accepta revenirea la guvernare . Daca nu se intimpla asta si Ciolos ajunge premier minoritar, din prima , probabil ca PNL va depune rapid o Motiune de Cenzura dar asta ar arunca Romania intr-un haos total si PNL va pierde intreg electoratul ce il sustine inca .Solutia de bun simt este refacerea Coalitiei cu un premier numit Ciolos si impartirea in doua a premieratului . Jumate de timp Ciolos Premier si cealalta jumatate sa fie parcursa cu un reprezentant al PNL. Citu nu cred ca mai poate continua ca Premier .

  6. „– Asumarea guvernarii a USR – Guvern minoritar”

    Asta e o gluma. Ca sa ajungi guvern, trebuie sa fi votat. De catre cine ?

  7. Voiculescu propus la sănătate… Se sparie gândul. Fără comentarii…
    Pierderea de timp prețios.

    Era, pe când nu s-a vazut
    Azi îl vedem și nu e.

  8. Pus sa isi rupa gatul ca apoi Ciolanis sa il numeasca iar pe Catu sau pe Ciuca. Fraierul a muscat-o si acum va merge cu propuneri de ministri in timp ce presa userista il victimizeaza, ca cica el e singurul care vrea cu adevarat sa guverneze si ceilalti se feresc, blablabla. Prelungeste si el circul doar din motive politicianiste, daca renunta de pe acum va fi privit ca luzar. Cam tarziu si-a dat seama ca a fost fraierit.

  9. E clar ca buna ziua! La presiunea morților din spitale, la ordinul marelui licurici, Johannis va ordona starea de necesitate și-l va numi pe Ciuca prim-ministru în fruntea unui guvern de militari. A vazut că, civilii cu ochii umezi sunt lipsiți de răspundere și va lua comanda militarii. Simplu și eficient!

  10. Sfanta Noastra Romanie se afla sub atac virusologic. Ciolanis cu ajutorul lui Helvvig si SRI si ale celorlalte servicii secrete din Sfanta Noastra Romanie au drept obiectiv aruncarea pas cu pas a tarii in prapastie si depopularea tarii de noi, romanii pentru ca odata tara distrusa si depopulata sa fie repopulata cu o alta natie din lumea larga. Acesta este obiectivul Grupului de Crima Organizata ce distruge Sfanta Noastra Romanie pas cu pas la porunca dusmanilor nostri externi. Si tot din acest motiv PNL, USR&PLUS si UDMR nu au luat masuri pentru a opri pandemia Corona Virus. Obiectivul criminalilor aflati la guvernare a fost si este acela de a omori cat mai multi romani saraci. Acesta este si motivul pentru care Ciolanis care a bagat tara in criza cu guvernul lui de hoti si criminali condus de ca Catu si acum il vrea pe Ciolos ca PM pentru ca Sfanta Noastra Romanie sa fie pusa definitiv pe butuci. Planul dusmanilor nostri externi prevede disparitia prin foame, frig si boli a 6-7 milioane de romani pana in 2030. Iar la cea data daca crimianlii vor ramane la butoane Sfanta Noastra Romanie nu va mai exista ca stat si ca popor.

  11. Adevarata problema este ascunsa, cineva trebuie sa faca reforme, sa dea afara 200.000 de taietori de frunze , sa taie pensiile speciale inclusiv amanarea la primari. Asta nu o poate face PSD ca 70% sunt ai lor , nici PNl ca au restul de 30 % unii acum bagati la cascaval, PSD ul vrea guvern de specialisti sa se dezica de masuri ,ei usturoi nu manaca, PNListii nu vor ca dispar ,desi cu Citu sunt pe duca, raman USristi care ca fata mare mai nu vor mai se lasa, AUR iese din joc nu au cu cine. Ciolos este singurul care poate aduce banii din PNNR, are singe in instalatie are si cu cine! Culmea Iohannis la luat in brate pe Citu sa scape de Orban si sa apeleze la Ciolos , prietenii stiu de ce!

  12. La ce se refera asumarea guvernării? La faptul că românii își asuma riscul de a deveni muritori de foame? Ca politicienii își asuma riscul sa devina și mai bogați, asta e clar.

  13. Si Securiastii uneori sunt Papagali, asa cum e Ciolosi acum, a cazut in plasa, sau e blat. vom vedea

  14. Vom avea o insomnie colectivă severă dacă trece seara și nu aflăm părerea stimabilului domn de esență erudită poreclit Charlie Chaplin, despre paraliticul ciupit Cioloș.
    Părere despre ce?
    Despre orice, am zis că este un geniu, un erudit comemorat chiar și la Paris, districtul cu pisici în balcon, abonat la pagina Bunicii Facebook și mușcate (de cur) în fereastră.
    Puneți apă la fiert pentru ceai de tei cu lămâie, ori dați pe gât juma sticlă de monopol, dacă nu vreți să-i visați fața pocită a încă mai pocitului numit prim ministru!
    Și noi credeam că încă mai rău nu poate fi!
    Dar Iohannis, nu și nu, că se poate!
    Ăștia abia de se apleacă atunci când SPP-ul îi șterge la fund, dar uită să le spună că vor fi fugăriți de haite de români, aidoma imaginii din tabloul ”I-o bagi în fugă!”
    Așa se întâmplă când românii stau sub pat si după perdele în ziua alegerilor.
    Ne conduce țara un grup de crimă organizată având hârtie creponată în loc de creier și noi încă așteptăm să fiarbă apa pentru mămăligă?
    Iar arafații câtzoizi vor să mergem pentru mâncare la copii doar cu green pass?
    Dar tații lor au avut ”green pass” când s-au corcit în neam și au fătat mamele lor asemenea stârpituri?
    De ce, expiră vaccinurile și le dați la gunoi?
    De ce nu explică nimeni paradoxul cifrelor din România, Albania, Bulgaria și Ucraina, referitor la pandemie?
    Avem 32% vaccinați, mai mul decât țările citate, dar si cei mai multi morti/mia de locuitori.
    Acum sperie cu părinții că ATI-urile se umplu de copii…
    Nu au pic de empatie, ei, sterpii nației, care nu au sters un copil la fund, nu s-au trezit noaptea de grija lor…

  15. Omul nu cred ca e de unul singur, dar in mod sigur pare ca fuge pe o poteca politica ce nu duce nicaieri.N-am idee de ce.USR putea iesi foarte bine la rampa in aceste momente, putea profita de oportunitate.Respingerea PSD-ului a priori mi se pare cel putin ciudata, pentru ca in 2015 pesedistii sunt aia care l-au cam pus premier.Si nici tfl-istii n-au strambat din nas atunci.

    Ca sa ajungi sa ti se voteze un guvern minoritar trebuie sa ai inclusiv cvorum de sedinta.

    Vrand-nevrand, domnul Catu (mai nou adversar si al nevaccinatilor-si sunt vreo 60% din populatie) ramane premier for life (cum cica USR nu-si dorea).

    Cum interactiunea pozitiva dintre USR, pe de-o parte, si AUR si/sau PSD, pe de cealalta parte, pentru formarea unui guvern, este aproape de zero, personal, nici nu vad vreo motivatie pentru prezenta acestor partide in Parlament, la momentul audierilor, votului, etc..Unde mai pui ca e si risc epidemiologic zilele astea.Deci sansele de formare de guvern pe aceasta desemnare sunt cam de 0 %.

    Sau unii chiar cred ca „zeii” liberali, de 25%, vor accepta vreodata sa nu fie ei aia care dau premierul ? 🙂

    Sau te pomenesti ca-i voteaza domnul Catu pe cei care l-au doborat la motiune ? 🙂

    Deci pana la urma se trage doar de timp, in timpul unui spectacol trist cu morti si spitale, generat pana la urma de concerte „electrice”.
    E de anticipate, asta e.

  16. Ciolos va aduce to atatia bani din PNNR cat a adus si din fondurile europene cand a fost prim ministru. Adica ZERO

  17. „Pus sa isi rupa gatul ca apoi Ciolanis sa il numeasca iar pe Catu sau pe Ciuca.”

    Voi nu vedeti ca niciun partid sau alianta nu mai are majoritate confortabila sa guverneze ? Catu si Ciuca sunt fente de prompterizde cu ochelari, nu-i voteaza cineva, majoritatea de anticipate a fost probata ! Sasul trage de timp ca-i iresponsabil, pacat ca nu s-a creat, inca, masa critica pentru demitere.

  18. Maestre, csolos in maghiara inseamna ceva mult mai rau (nebun). Verificati cu Google translate!

  19. Ciolos e din Zalău ,la aproximativ treizeci km.de satul meu .În această parte a țării numele de familie vine dintr-o porecla pe care o avea acea familie .I se potrivește tot ce a spus vorbitorul de limba maghiară.Daca ați văzut momentul când a apărut Ciolos a apărut la guvern cu acel rucsac enorm in spate .Era caraghios rău de tot mai ales că rucsacul avea cam o treime din înălțimea purtatorului și îndesat bine cu ceva .Cei care furau voturile din sectorul unu purtau asemenea rucsaci .

  20. Cine este regizorul si cine a scris scenariul. El este doar o marioneta a jaddanilor din Frantza ca si Mucushor ,ca si Clotilde. Toti manevrati de jadanii din Maroc emigrati in Franta acum 20 ani.

  21. Cioloș e pus să joace berbuncăr de unul singur. Doar că ața e în mână la alții. Cine e din Ardeal, știe ce zic.

  22. Bambiliciul asta cu singur pe ulita marxista, ne arata si unele parti incetosate.
    Se observa, fara binoclu, ca PN(D)L, urmasii Bratienilor dar si urmasii lui Petrov, nu au avut pana acum o sustinere rela in media.
    Toti komisarii din kolhozul media, de trambitau pana acum cu Orban, Catu, Rares, Danca, Turcana, Veoleta, etc., au facut stanga-n prejur si prezinta onorul marxistului Ciolos.
    In fapt, UM-urile media dadeau onorul lui Barna, Drula, Bulai, Ion Stelian, sau oricarui alt opincar bolsevic. Liberalii erau pe post de ardei umplut, dar cu carne de la MISA sau cu orez bruxelez.
    Circopitecii, aia de bateau cu sticlele in asfalt si muscau din borduri pentru gloria USR-ului, s-au dat la fund. Acum nu stiu daca sunt fericiti ca au acces la crema roz, sau pentru ca miros a fraieri, dar nu mai sunt asa grupati. Sau poate turma a devenit imunda, si-au luat certificat si stau distantati.
    Cel mai crispat nucleu politic imi pare a fi grupul de la Cluj. In frunte cu Dancu. Dancu pare atat de nedumirit ca nu-l trage nici-un securist de maneca ca sa-i arate calea spre USR+, astfel incat a cazut in nostalgia securiciului inutil. Ciolacu-l tot intreaba: Ce facem bre? Iar Dancu-i raspunde ca i s-a stricat galena si nu mai aude parazitii.

    „Csalas” o fi vre-un narav din neam. Comunitatea o fi fost tepuita de vre-un stramos ciolosist si asa neamul lui s-a ales, probabil la inceput cu porecla de „csalas”, ce ulterior s-a transformat in Ciolos. De obicei oamenii locului ii pedepsesc pe cei ce nu respecta comunitatea.

  23. Cred ca Iohannis si-a batut joc de tov secu Spirala. Asta nu poate face guvern. Ar fi distractie daca n-ar muri 400/zi in spitale pline.

  24. @Nelu Santinelu: Voiculescu n-ar fi nimic, sa-l vezi pe Bulai la Cultura !!!

  25. si tvr criminala ca always,forever and ever,
    acum 31 de ani niciun vinovat nu a fost aruncat in cap de la etajul 11,
    la misterioasele incidente revolutzionare.
    (Banciu comentator de futbol si-a amintit de florin mitu,
    bine mah,maxtor endorseaza vendetta personala!).

  26. Poate fi și o diversiune deși mie îmi pare doar un exercițiu de imagine pentru din ce in ce mai puținul electorat al USR plus. Ciolos încearcă să stabilizeze un scor de peste 5%. Asta e tot ce-l interesează. O fi bun la horticultura lui, dar ca om politic e la fel de aventurier ca Ponta , dar minte mai prost decât el. Dacă bună- sa din satul ăla din Sălaj ar fi știut că nepotu- său o să reprezinte minoritățile sexuale chema popa să-i dea cu busuiocu- n cap până- l îneca.

  27. ‘Cu bună intenție, Dacianul Cioloș joacă singur pentru a ieși tot pe locul trei, dacă nu chiar patru!’
    Recititi schita de masuri propuse de Ciolos si o sa va ingroziti!
    Masuri mai timpite si mai nenorocite decat ale tembelului Catu.

  28. Dacianul dribleaza,centreaza si tot el da cu capul! Asa se spune despre fotbalistii care mor sperante.Dar faptul ca Dacianul este vizibil in aceste zile la mare concurenta cu Covidul ii va fi sigur folositor electoral in viitor atat lui cat si partidului de ciumeti si impostori. Spre deosebire de Citu, Ciolacu si Simion pe care nu i-a dus capul, iata ca Dacianul a inteles ca i se ofera o oportunitate extraordinara si a stiut sa profite de ea. Vom vedea daca este asa sau nu in viitoarele sondaje.

  29. Ca să nu mai creadă regățenii că ei au pus coada la prună (ei prin grădini – de fapt, nici nu au grădini, la ei curtea și grădina îs același spațiu cu curtea păsărilor și a porcului legat cu juvăț de unul din pomi sub cerul liber – au „decît” CORCODUȘI, ce noi îi punem doar la drum, că la noi corcodușele-s „pentru păsări”, ei n-au habar de prune adevărate, și încă din diverse soiuri!) și trotuarele prin oraș (cum se întîmplă, de la Ceașcă cizmarul lor încoace, fiindcă în ignoranța lor balkanikă nu știu că „oraș” le vine pe filiera noastră din ungurescul „város”), să le spunem că chiar cuvîntul „înșela” (verbul „a înșela”) vine din „csalás” (ciolaș-cioloș), pe filiera (încă în vigoare în satele din sudul Transilvaniei, spre deziluzia asimilizdă a balkanicilor) „a înCElui”, „înCEluit” (transformate în alte zone în „a înȘElui”, „înȘEluit”)! Asta e forma lui „a înșela”, locală. Uneori se folosește varianta scurtă: „celui”, „celuit” (venite direct din „csalás”), fără prefixul „în~”.
    P.S. Boyi ceaușijdi dîn cAkademiya dă la Bukale l-a declaratără ca venind dîn latineaska strămoșeaskă neaoșă, a thrakomaniei, ce o dederă ei romeilor, cu 2000 dă ani în urmă, ca să aibă șî Roma o limbă a ei, locală, în care să-și scrie șî iei, sărăcanii, Annalele șî „Dă Bellu Galiku”, viitor țintirim… :))))

  30. „Certificatul interoperabil de vindecare este necesar întrucât, potrivit informațiilor
    actuale, persoanele care s-au vindecat de COVID-19 continuă să obțină rezultate pozitive la testele
    pentru SARS-CoV-2, cu toate că acestea nu mai sunt contagioase.
    Mihaela Banu
    11 mai 2021
    Actualizat la 22 iunie 2021”
    -nistorescule, ia de la maxtor!
    este chiar
    http://www.cdep.ro/parlamentari/l2020/Banu_Claudia_Mihaela.jpg
    (@marele urs:
    -uite tataroaica!)

  31. Popor de NEVERTEBRATE, vă meritați soarta. Stați ascunși și bârfiți, acceptați mizerabilii gen Cioloș, mergeți la vot ca animalele în turmă. Asta vreți, asta aveți.

  32. @cotidianul @autor
    Acelasi bug. Pot edita textul daca dau click pe el. Sigur nu se salveaza pe server. E client error. Dar ar fi bine rectificat.
    User agentul meu :

    Mozilla/5.0 (Linux; Android 10; SM-A105FN) AppleWebKit/537.36 (KHTML, like Gecko) Chrome/87.0.4280.101 Mobile Safari/537.36

    Deci Chrome, Samnsung A10, Android 10

  33. Al dracu de strâmb urât prost cu guvernul tău zero halbe de Editat ai in cap răpciugă adusă la putere cu un sac de voturi aduse din diaspora franceză -15.000 maxim … știe băsău cum se făceau …o să vă duceți Editat cu tot cu televiziunile voastre de Editat

  34. DE parca ROMANIA s-ar conduce din interior …imprumutata pana peste margini si creditata pe decenii de plata-vescnica-inapoie
    STAPANILOR ei de fapt si (fiat) MONEY !

    🙂

    CIOLOS va fi …sau …Romania va devenii o insula …deloc franco-germana in …UE !
    /cred ca americanismul singular intr-o Europa ce-i vrea afara pe yankei nu-i va prii/

    🙂

    [romanul se suceste doar cum „mintea de pe urma” …suceala-i numindu-si-o siesi el insusi, mai tarziu TRADARE …ca la „23 august” !]

  35. @mishteaux

    Omul americanilor …omul „shepcii” … CATZU a cazut ! … Deci americanii REAL nu mai au „forta” ( de pe vremea „CODRUTZEI” ) pe care o mai viseaza !

    => CIOLOS va fi sau …Romania nu va mai fi (in UE si PNRR ei) !

    This is the …answer !

    🙂 … :*

  36. ” Europarlamentarul liberal Mircea Hava a afirmat, într-un interviu acordat HotNews, miercuri, la Bruxelles, că decizia autorităților de a permite desfășurarea festivalului Untold de la Cluj a fost o greșeală, dar cea mai mare greșeală a fost organizarea congresului PNL cu 5.000 de delagați prezenți la Romexpo, la București, în condiții de pandemie COVID-19.

    „Cea mai mare greșeală – „bă, frate, eu sunt șeful, fac ce vreau”- a fost acel congres cu 5.000 de oameni. Eu nu m-am dus. Și nu m-am dus pentru că roșu înseamnă roșu și azi și mâine, tot timpul. Adică cum, pentru noi, care suntem la PNL, nu este…? Că ne-a controlat… Cine a controlat, domn’e? N-a controlat nimeni pe nimeni. S-a făcut un simulacru de control. De ce? Pentru că trebuia ales cineva și să plece cineva. Asta este problema mare a României? Acei oameni care sunt acolo – pot să se supere și chiar îmi doresc să se supere pe mine – ar fi dat orice pentru ca o secundă în viața lor să fie miniștri sau ceva (…)” – a spus Hava. „

  37. Pai sa ne spuna cati din cei cinci mii de delegati sunt acum bolnavi? Se pare ca nici unul deci chestia cu aglomerarile pare inventata. Au strigat tare pentru ca i-a deranjat pelerinajul cu ocazia Sfintei Paraskeva. Daca era Ciolos si USR-ul la guvernare inchideau de mult bisericile ortodoxe.

  38. E simplu pentru parlamentari/partide. Trebuie ales intre un guvern minoritar USR/Ciolos si un guvern minoritar PNL/Citu. Care o fi mai bun? Eu as opta pentru raul cel mai mic:Ciolos. In felul asta primeste si Johannis o scatoalca! De anticipate nici nu poate fi vorba; n-o sa fie acceptate de majoritatea parlamentarilor.

  39. Ioan Pop, și mie îmi spune conexiune nesigură, pe PC și nu-l deschide.

  40. Pa fata lui Csolosh scrie clar; tradator/inselator! Al cui? AL romanilor!

  41. Ca sa nu ramana singuri: Plavanul cu luxul in gat, Orban, Citu, Ciolos ca statui vii in locatia „loc pentru scuipat”, il baga si pe Valceanu la inaintare sa acumuleze tot ce pot curata cetatenii din interiorul gatului prin eliminare! Cica, pnl il baga si cer premier pe acest sulfa escroc, care NU are nimic in comun cu tara si concetatenii in afara de hotii si escrocherii! Trebuie si asta sa aiba protectie puternic in fata justitiei care inca raspunde la comenzi politic sau doarme. Slagarul reinvierii justitiei:
    „Sculati voi legalisti ai vietii,
    Romanii mor cu drepturi anulate,
    Escrocii fura ca nebunii,
    Doar ocoliti cand e dreptate!”
    Hai, indrazniti, nici nu se cutremura tara dar nici nu se surpa daca faceti dreptate prin aplicarea legii exemplar! Nu politica si institutia practica infractiuni, individul gizic e cel care executa cu mainile lui ce doreste! Individul, cu mainile semneaza si plateste, merge la serviciu cu si pe propriile turloaie si cu propria gaura a gurii cere, impune, vorbeste!

  42. Nea Cornel e cum spuneam consecvent cu sine insusi, Dacianul devenind peste noapte un „patriot” care ca mai toti cei din bransa patriotarda sunt „grabiti sa…traga de timp” in iubirea lor europeana netarmurita fatza de „tara”!? O adevarata oda inaltata Dacianului alogen „singurul capabil sa-si asume responsabilitati”!?Sa fii dat nea Cornel in stilul bascalios al lui Ben el mos sad Kiriakovici? Faptul ca a constientizat alinierea si acum a TELEVIZIUNILOR Securitatii face si mai tragica „bascalia”, la fel si convingerea ca „generalii si acoperitii din ODAI pot rezolva problema Guvernului ZERO-DOI!!! Or fi generalii si acoperitii „binomului”? In concluzie, „Dacianul NU JOACA SINGUR”!!! Cum nu a jucat niciodata singur in cariera fulminanta imposibila unui sfertodoct…neobrazat! Si nu este singurul agricultor pregatit de Securitate pentru o cariera cominternista la varful statului…Intrebati-l pe „gelu”…Daca
    ceva ii uneste pe bolsevici in cuget si simtiri e „capacitatea de a-si asuma responsabilitati majore in momentele de
    cumpana” create de patronii lor din Securitate si Comintern…Il felicit pe Dl Nistorescu ca a avut forta ca in final
    sa lase BASCALIA cu „honvedul patriot” la o parte demascad intreaga MASCARADA tragica…

  43. De acord cu observatia ta ca nepotu’ nu este singur.Dar este clar ca securitatea nu a reusit sa-i impace pe jucatori ceea ce confirma ca si securitatea este divizata. Vom vedea nu daca partidele ajung la un consens ci daca papusarii din spatele lor bat palma. Cat despre bolsevici vorbesti mereu aiurea. Care bolsevici???

  44. Cu lacrimi râz, cu lacrimi! O țară săracă, putred de coruptă și situată ” stingher” la periferia Europei Occidentale Civilizate, a pus Premier un pădurar analfabet cu fața putredă, fața mancata de Treponema Pallidum? Ce are Oenologia( tehnica prepararii vinului), denumirile in Latină a Copacilor cu Finanțele Țării? Ce are inflația, deficit de cont curent cu Arhitectura Peisagistica? Cum ce are? Are pe Vulpea Ardeleanu ca liant dintre banii României si Cioloș Padurarul Analfabet! Cică Treponema nu a facut nimic cu guvernul zero, guvernul zero tăiat in opt! Păi dacă nu știe, ce sa facă? Sa fure și sa mintă! Dle Nistorescu! Treponema Pallidum vrea CA să il puna IAR ministru al Sănătății pe dl Academician cu „numai” liceul la Pucioasa Vladut Voiculescu! Dle Nistorescu! Diploma sau demisia? Cu lacrimi râz, cu lacrimi…Asta Cioloș zici ca are fața mancata și de Erwinia Carotovora… Trăiască prostia, incultura, grobianismul si foamea de bani din România! Alina Gorghiu cu Lucian Isar dă startul..

  45. Cine în opinia dv ar trebui sa și asume guvernarea? Cine ar putea sa aducă România cât de cât pe drumul drept sau măcar pe lângă el? Critici vad destule, dar nu întrezăresc și o alta cale. Și fără ziceri despre patriotism, adevărați romani, gen PSD și dragnea. Doar nu credeți asa ceva!!!

  46. USR e un cancer, Ciolos si Barna niste colon polips…sa fim seriosi..se va ajunge la anticipate…

  47. Totul este cleștar in capul meu, CLES-TAR! Mizeriile din Parlament sunt „păpușate” de Securitate si mizeriile de la BNR și Cotroceni sunt păpușate de Masonii de grad 33 de la Davos, Elveția! Restul este apă de ploaie și frunze de Toamnă tarzie! Ce așteptări mai am de ăștia? Nici una, nici una…Ei vor ca sa ma fure și ca să mă mintă și eu ca să ii scuip in față, in ochi! Dle Charlie! Comitet Bolșevic European? Aprob pozitiv, din inimă, din rărunchi! TOTUL imi demonstrează că este așa, TO-TUL! Trăiască Manole de la BNR cu icre gustoase și sturioni afumati de 2 milioane de Euro bani publici, trăiască Padurarul Abalfabet cu fața mâncata de Treponema Palludum, Traiasca…..

  48. Vad diversi vorbind de Europa civilizata, de tarile civilizate, etc..si Romania la coada europei…bai baieti acestia, pandemia e un pretext sa tipareasca masiv bani, sa propteasca capitalismu sa nu se duca de ripa…e inventata de ei si servita Romaniei…astia daca nu printeaza bani la fiecare 10 ani sint terminati cu datoriile…daca esti prost, stai acasa…care occident civilizat?

  49. Daca s-a ajuns sa se vorbeasca de conditionarea accesului la mancare (indiferent care este presupusul motiv) contractul social dintre cetatenii si structura numita „stat” este NUL.
    S-a pierdut orice fel de incredere intre noi si autoritati. Increderea nu se castiga usor.
    Credeati ca asa ne speriati sa luam asa-zisul „vaccin”???? Si mai tare o sa ne impotrivim tradatorilor fara Dumnezeu.

  50. „@charlie”, toti securistii din…SECURITATE(cu majuscule, nu tzatzaindu-ti kuurul cu litere mici!!!) SUNT BOLSEVICI!
    E clar ca „admitand”(dandu-ti…acordul!?) asupra EXISTENTEI BOLSEVICILOR esti obligat in pasul urmator sa admiti si
    EXISTENTA Cominternului, ceea ce ar fi o catastrofa pentu…BOLSEVICI!!! Intrebarea ar fi, de ce ii vrei inexistenti?
    Fac un efort sa nu dau cu tine de pamant pentru impertinenta de a afirma ca „vorbesc mereu aiurea” cand TOTI ASASINII ROMANILOR DE AZI SUNT ASASINII DE IERI SI ODRASLELE LOR, asa cum am dat si s-au dat deja ZECI DE EXEMPLE! Securitatea
    are ARIPI care uneori nu falfaie la unison, DAR INTERVINE MEREU COMINTERNUL si sfarsesc prin a falfai la unison…Mai bine spune-ne CUM TE CHEAMA de obicei? Sau nici tu nu mai iti amintesti?

  51. Persoana din spatele pseudonimului Butkus! Aș vrea ca dvs, familia dvs să Trăiască in Elveția, Austria, Suedia, Danemarca și nu la Peris sau Vaslui sau la Ciucurova sau Cobadin! Ați fost in Elveția stimate domn? Eu da! Ce părere aveți? Elveția fața de Ferentari sau Crangasi? Există in Elveția o persoană, macar o persoană care să puie motorină și dero lichid peste branza si ceapa țăranilor din piața de la Davos, Berna, Lucerna? Intreb și eu…Așa este stimate domn! Elvețienii ne sterg la cur si nu noi pe ei! E țara plină cu persoane ca dvs stimate domn, plină…

  52. Nu va mai faceti atatea griji…Ciolos si usr sunt „de abureala”;calmati-va si socotiti si voi :in parlament sunt vreo 60% psd-isti;vreo 25%,pnl-isti(aripa pdl);vreo 5%,udmr-isti+ceva „alte minoritati”si auristi;cum credeti voi ca aceasta majoritate zdrobitoare va fi de acord cu :reforma justitiei(cine le mai protejeaza biata agoniseala?;zburatacirea celor vreo 200 000 de „protejati”,taietori de frunza la caini prin institutiile statului,pe bani buni+primarii,care sunt cam ai lor si… au ofurile lor:alegerea in doua tururi,bietele pensioare puse in pericol de alde „astia”;apoi,pensiile speciale…si aici e inflamata rau situatia!una peste alta,sunt prea multe in joc…iar votul-e la „noi”…n-o sa faca prea multi purici pe aici „bubosul”care umbla pe jos,cu geanta in spate pe la negocieri;vin aia frumosi si destepti(mai ales „destepti”-ii stiti voi,nu s-au miscat de la butoane,doar un pic s-o hodinit))

  53. Coalitia PNL-PSD-HAUR va propune noul premier. Citu va fi ales, altfel vor fi alegeri anticipate. Gunoiul USL readus la viata de Iohannis. Bravo ba!

  54. Să faci Horticultura și să gestionezi banii unei țări asta da barosaneală…Ce să zici despre gestionarea banilor? Te uiți ca Popescu Piedone la Tabelele de logararitmi? Ce să împarți? Să împarți cu toporu’ buturugi prin pădure? Ăsta are obrazul „nevascularizat” cu capilarele rușinii? Ăsta nu se inroseste la față cand minte? Treponema Pallidum este de vină sau caracterul de porc, de suină? Ăsta Prim Ministru? Și râzi, și râzi, și râzi…

  55. Sunt planuri foarte precise ale Papusarilor nu numai pentru Romania (a se vedea in UE si Grecia, Portugalia, Italia, Spania). In tarile din Est ale UE, s-a creat un ecran de protectie, dar nu se stie cat vor rezista. Inainte Imperiile colonizau prin razboaie. Acum, prin Planuri oculte si cozi de topor. Noi am muscat „Piata Victoriei”, Europarlamentarele cu tabletele si STS, precum si celelalte „Alegeri” si Sondaje. Manipularea e la cote alarmante, dar si cei din „sectiuni” diferite nu stiu unii de altii, pentru ca s-ar ingrozi de ansamblul „masurilor” Papusarilor. Intr-adevar, si datorita Pandemiei si datorita Resetarii energetice, climatice, ideologice, energetice, financiare, situatia este mai grava ca niciodata, dar nu numai pentru noi. Este un atac global concertat, daca mai e cineva care nu a observat. E vremea cozilor de topor, lingailor si papagalilor. Fara ei, nu ar putea functiona nimic. Cu toate acestea, mai sunt niste fisuri, dar e mai bine sa urmarim ce/cum urmeaza…

  56. astia au „votat” un german care nu hableste romaneste ca prasadinte, siun chachat baszggar romanizat, csolas, care tatasa, cu gropi in fata si fara romaneste la baza.

    ba tampitilor!!

  57. Dacian Ciolos nu a fost si nu este singur. Intotdeauna, cineva, acolo din umbra, il vegheaza sa-i iasa pasii pe care trebuie sa-i faca pentru noi sau si mai bine pentru altii. Daca tot cautati in dictionare semnificatia numelui,atunci mai cautati si semnificatia prenumelui. Cum a ajuns un copil de militian, cu unchi securist, dintr-un sat net majoritar maghiar sa fie botezat Dacian? Oare pentru a parea cat mai roman, desi nu prea pare a fi?

  58. dan, prin „reformarea justiției”, se înțelege „desființarea SIIJ”?
    Din comentariile postacilor simbriași, am înțeles ca de-abia așteptați să scăpați de vârstnici pe care-i considerați un lest.
    Se pare ca Câțu și ai lui au sfeterisit peste 3,3 mld din fondul de asigurări sociale invocând fals un excedent când de fapt, era un deficit de 1,8 mld. Ultima mânăreală a lui Cîțu a fost să ia din fondul de pensii banii pe care i-a împărțit primarilor ca să se aleagă presedintele PNL.
    Și PNLiștii și USRiștii au impresia că pensiile sunt un ajutor social ignorând contribuția de zeci de ani a acestor oameni la fondul social.
    „guvernarea de dreapta” girată de KWI, a lăsat descoperită pătura cea mai vulnerabilă. Cineva spunea cu lacrimi în ochi, că oamenii săraci de pe la țară care trăiesc dintr-o pensie amărâtă, după o viață de muncă, după ce au crescut copii, au ajuns să-și dorească moartea. Câteodată, când trebuie să te autentifici, ești întrebat dacă ești robot. Asta sunt așa zisa coaliție de dreapta, o coaliție de roboți care doresc dispariția semenilor lor, vulnerabili. Vor o lume nouă fără vârstnici ca și cum ei trăiesc în basmul tinerețe fără bătrânețe.

  59. Un alt bolsevic cu state vechi pe forum, in afara aluia ce-si zice „@charlie” tinandu-se scai de kuurul meu, e „Butkus”
    care ar mancacapitalisti pe paine…Toti acesti nefericiti spalati pe creiere si care se multiplica pt a crea aparenta
    unei mase de PROSTACI urasc Occidentul nestiind ca e SUB CONTROLUL CAMARAZILOR LOR DIN Comintern, deocandata actionand
    ca…ILEGALI, dar mereu mai putin preocupati sa-si mascheze FILIATIA MARXIST/BOLSEVICA!!!Altfel s-ar da in vant si nu ar
    mai acuza CAPITALISMUL CA…”FABRICA BANI”!? Bani au fabricat/fabrica doar bolsevicii care SUNT INCAPABILI SA-I PRODUCA
    PRIN MUNCA…Banii pe care-i tiparesc bancile nationale occidentale AU ACOPERIRE IN PIATA, nefericitilor…Stiti voi cati BANI FALSI/VALUTA FORTE AU FABRICAT/FABRICA TARILE COMINTERNISTE? V-am dat lista scurta a ILEGALILOR Comintern din Franta, Anglia si Germania, o pot completa cu Austria, Italia si Spania ca sa va potoliti cu ineptiile partinice de inregimentati.

  60. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda, ce e baba Rada ce e Rada baba, ce e PNL ce e USR+, tot o apă și-un pământ, toți niște profitori pe seama necăjiților…
    Pandemia este asociată cu intenția lor de a scăpa de cei pe care-i consideră inutili în drumul lor.
    Dreptatea umblă cu capul spart, rușinea a dispărut din lume iar aceștor roboți cu pretenții li s-au simplificat la maxim circuitele neuronale. Ce nu știu ei, este că pe vremuri, un aparat avea termen de garanție, o viață. Acum are câțiva ani după care se aruncă și se înlocuiește.

  61. In copilarie se canta un cantec potrivit cu situatia de acum a lui Ciolos: „Joaca bine Mos Martine, ca-ti dau paine cu masline”. Poate ca de asta si joaca singur Ciolos, pofteste la o portie de paine cu masline.

  62. „Certificatul interoperabil de vindecare este necesar întrucât, potrivit informațiilor
    actuale, persoanele care s-au vindecat de COVID-19 continuă să obțină rezultate pozitive la testele
    pentru SARS-CoV-2, cu toate că acestea nu mai sunt contagioase. „

  63. „Tica”, iar canti la doua instrumente prin rotatie? Ai uitat cum m-ai balacarit ca la usa cortului? Apropo, eu vorbesc de COLHOZ, nu de „Comitet”…Daca vrei sa-ti uit marsaviile de ieri trebuie sa te dezici urgent de postarile respective…Si inca ceva: Nu confunda BOLSEVIII COMINTERNISTI cu „masonii”, cu masoneria CE LE SERVESTE DE ACOPERIRE in caz de demascare
    ca…BOLSEVICI!!!A spus aici de nenumarate ori, TERORISTII LUI MARX au PENETRAT MASONERIA inainte de 1848 manevrandu-i pe cei cu grade inalte legendati in functii inalte langa MONARHI, dupa care TOT EI CONTRIBUIND LA INFRANGEREA REBELIUNILOR au
    pus bazele serviciilor secrete imperiale, concomitent PRELUAND SUB CONTROL TOTAL…MASONERIA!!!

  64. Pardon! Colhoz bolșevic European! Așa este! Colhoz! Ce să mai spui, ce să mai zici?

  65. Citez tot din Ionuț Moșteanu „M-am apucat de o Facultate serioada și nu am reușit ca sa o termin! Ca să nu devin un RA-TAT, am facut Bioterra, CA fără eu sa calc pe acolo! Am intrat in politică ca sa nu mor de foame! Imi este efectiv rusine cu mine și cu studiile mele” inchei citatul! Dle Nistorescu cand citiți toate astea nu vi se face șampania in gură oțet si pâinea cea de toate zilele papură??? Am intrat in politică ca sa nu mor de foame, sa devin un ratat! Fără cuvinte! Imi este rușine de mine și de concetățenii mei că un asemenea exemplar ratat total este in Parlament! Rușine ție popor român… Am intrat in politică ca să nu mor de foame..

  66. USR PLUS este un aspirator gigantic de deșeuri umane politice! Un pădurar analfabet cu fața mancata de Sifilis,de Treponema Pallidum, vrea ca să il puie, să il unga ministru pe Ionuț Moșteanu care singur s-a autocaracterizat CA un ratat căruia ii este rușine de el însuși si sa unga, sa puie pe Vladut Voiculescu, un alt analfabet cu doișpe clase la un liceu industrial din Pucioasa, Ministru al Sănătății??? Suntem in padure sau in Parlamentul Romaniei? Ce să mai spui, ce să mai zici?

  67. Eu nu am facut „decât” ca să lecturez CV-urile Politicienilor puse pe NET și nimic ALT-CE-VA..Mă cutremur, mă cutremur, mă cutremur! In mâinile lu’Julien Cioloș, ionuț Moșteanu, Vladut Voiculescu va sta viitorul României? Nu stiu efectic ce să postez, ce sa scriu! Despre ce să scriu? Despre niște analfabeți, gunoaie sociale, care nu au școală, studii dar care au tupeu obraznic, tupeu de jigodii de cea mai joasă speță! Nu știu! M-a epuizat acest subiect! Ori scarba față de fața ciuruță de Sifilis a lui Cioloș sau lipsa totală de studii ale cetei sale de ratați…Și nu am facut DECAT să le citesc CV-ul! Domnul meu și Dumnezeul meu..Dacă le dadeam teste de cultură generală, de științe exacte, matematică, fizică, chimie.Daune totale, proștii clasei..

  68. „Tica”, iti iert partial mojiciile scapate la nervi…Poate o sa intelegi peste alti 32 de ani , pe care ti-i doresc cu caldura, ca nu toti BOLSEVICII devin profesori universitari, dar toti, profesori sau tractoristi trec prin instruiri de
    front devenind artisti ai diversiunilor, provocarilor, impertinentei de a minti in fatza in limbaj rasat sau bolovanos!
    Nu in ultimul rand sunt asi in manuirea armelor letale, de la Macarov(apropo, in Uniunea Sovietelor de Capitalisti KGB
    in afara de stranepoti de narodnici, Lavrov, Medvedev etc si de bolsevici-calugari travestiti, Rasputin), creatori de pistoale pentru asasinate de la scurta distanta, inspirat dupa „nagan” dar si de la distanta, sticle…Molotov!Pacat de tine ca ai picat din nou intr-o capcana cum ti se intampla de 32 de ani, capcana perfect camuflata cu…prostovanocratia!
    Toti bolsevicii SUNT ACTIVISTI, AGITATORI si PROPAGANDISTI, cu cat mai CULTURNICI, cu atat MAI RAFINATI! Vrei BOLSEVICI RAFINATI? I-ai cu tine, dar impreuna cu sfertodoctii, toti fiind EXECUTANTI…

  69. @cristi carcotasul spune: 14 OCTOMBRIE 2021 LA 20:08
    „Maestre, csolos in maghiara inseamna ceva mult mai rau (nebun). Verificati cu Google translate!”

    Gresit! Csalos in maghiara nu inseamna nebun. Am fost intrigat si am verificat si eu pe google translate si nici pomeneala de „nebun”.

    Este cum a spus si dl. Nistorescu. Csalas (pronuntie „ciolaș”) = înșelătorie, Csalos (pronuntie „cioloș”) = înșelător.

    Prima meu gând, după ce am auzit pentru prima dată de acest om(?), a fost: „ăsta e ungur”

  70. Ticuță, despre ce vorbești tu? Competențe, concurs pe funcții… Ce nevoie este de așa ceva când singura cerință este aceea de a asculta de niște comandamente? Dacă ar simți vreo responsabilitate pentru români și parcursul României, s-ar cere calitățile pe care le invoci, altfel, așa cum spune Flory „Și fără ziceri despre patriotism, adevărați romani, gen PSD și dragnea. Doar nu credeți asa ceva!!!”
    Dna Merkel și-a asigurat poporul ei. Ai noștri așteaptă „indicății”. Foarte simplu, fiecare primește un to do list și niște tinichele drept recompensă.
    Ticuță, noi doi ne-am descurca cu aceste funcții? Nu, pentru că suntem prea responsabili de felul nostru și prea credem în patriotism.

  71. Ce este așa de greu ca să citesti, sa fii instruit ca să știi pe ce lume trăiești? Dacă populația României ar citi ce am scris eu despre dl Ciolos, dl Ionuț Moșteanu, dl Vlad Voiculescu cred in intrinsecul meu, că USR PLUS se va desființa la urmatoarele alegeri! Cine să ii voteze și mai ales de ce? Ionut Mosteanu recunoaște cu sinceritate ca este un NEEDUCAT, este prostul clasei! Bă taică! Dacă matale calmezi că ești un prost, un necitit, un needucat atunci de ce MAMA MASII te vrei Ministru și Parlamentar? Vrei ca să nu fii un ratat? Bine, bine! Da’ România ce vină are că lu’ matale nu ți-a plăcut cartea? România ce vină are bre? Vrei CA să o vezi și pe ea ratată ca pe matale, ca pe USR PLUS in ansamblul lui ca partid de ratati, de needucati?

  72. Ce o fi in sufletul Academicianului Dumitru Constantin Dulcan când frunzareste CV-ul lui Ionuț Moșteanu și il vede șef la USR PLUS și viitor ministru? Am citit ca in trecut dl Ciolos l-a pus in CA la Tarom! Să imi fac opt cruci! Ce o fi in sufletul aceluiași dl Academician Dulcan cand citeste CV-ul cât un timbru al lui Vlad Voiculescu! Imi crăpa obrazul de rușine…tac mahnit că altceva ce? Fiecăruia după Facultăți cum zicea Cocoșila in Poiana lui Iocan..

  73. Sunt destui baieti in Romania care s-au civilizat pentru a fi admisi in Europa. Pe nepotul Julian l-a civilizat maestrul Bivolaru. A avut noroc, unchii securisti erau la fel de bombalai ca el.

  74. Este plina politica tarii cu astfel de CYBORGI gen dacianul. Cel putin acest partid USR nasit de securitate este format exclusiv din astfel de specimene ce se considera evoluate comparativ cu mocofanii de rand. Sunt cyborgi si pe la celelalte partide, un Busoi sau un Grindeanu sunt reprezentativi. Nu mai vorbim de cei din pedeleul lui Petrov care isi faceau numerele uimitoare la tv. Cu cyborgii se lucreaza usor, le-ai dat directia si o iau razna,chiar si pe aratura. Nu se opresc nici atunci cand vad ca au ramas singuri. Astfel de indivizi sunt extrem de periculosi pentru intreaga omenire.

  75. Esti subtil (crezi tu) cand ii bagi pe bolsevici la inaintare si incerci sa-i pitesti pe securisti indaratul lor. Nici macar in patria in care i-a inventat Lenin nu mai exista bolsevici. Doar in imaginatia ta bogata dar blocata.

  76. Dle Ionut Moșteanu! Stimate domnule academician! Dacă cartea nu v-a plăcut, ce atribute ați avut de Prim Ministrul de acum 6 ani, Julien Cioloș, padurarul cu fața mancata, putrezită de Treponema Pallidum, v-a pus v-a uns in Consiliul de Administrație la Tarom? Nu v-a fost rușine dle Moșteanu ca să luați bani de la TAROM in mod TO-TAL nemeritat dvs neavând nici in clin sau mânecă cu „aerul”, decât că sunteți TO-TAL „aerian” cu cartea, cu studiul intens? Nu ar trebui CA sa inapoiati companiei TAROM banii încasați fraudulos? De ce păcăliți statul Roman și România in general dle Moșteanu? Poate un absolvent de Aeronave din Bârlad, a muncit mult, tare mult ca să își ia licență și nu are loc la TAROM de dvs? De ce trăiți ca filixera pe vie dle Moșteanu? Dacă dvs, Doamne Ferește, ați avea un AVC si ați fi operat pe Cortex de doctorul Ciomu și nu de dl Academician Leon Dănilă, nu ați fi rămas fără jumate din capatana? De ce „driblați” Sistemul dle Moșteanu? Nu vă este rușine de noi românii, de conștiința dvs, de familia dvs, trăind ca un IM-POSTOR pe cârca noastră și nu pe aptitudinile dvs? Știți cum se numește felul dvs de trai si dvs ca „entitate biologică”? Simbioza gazdă-parazit si dvs un păduche, un mare, mare paduche! Simplu ca bună ziua nu???

  77. Stimată persoană din spatele pseudonimului „Core”. Mi s-a tulburat sufletul total ca lui Petru acum 2000 de ani in noaotea când a cântat cocoșul de trei ori! Nu am facut DE-CAT să citesc CV-urile de pe NET ale politicienilor noștri, informații publice! Ce Studii au sau nu au, unde au muncit, unde au fost „unși” in Consiliile de Administrație in firmele controlate de statul Român, acolo dânșii fiind pusi pe căpătuială, pe capusarea banului public! Vă cutremurati dna Core de ce citiți! Faceti 10 ictere mecanice, deșert nuclear, Cernobîl este pistol cu apă! Deznădejde altoita cu scârbă și cu neputința de a face CE-VA! Ăștia meritau cu toții pușcărie pă viață! Numai Savaliuc la Antena3 clama că politicienii români este curați cleștar și DNA este rau, foarte rău! Alt narod, altă infecție Mediatică! Asta e România stimată dna Core! Speach less…

  78. Auzeam aseară că au pierdut niște bani frumoși de la UE pentru teste pe motiv că au UITAT să trimită documentația. „Guvernul mieu!”

  79. Vedeti dle Charlie ca nu sunt eu ăla care a zis că vă e frică de Omul Foarfecă! Iar mă confundați cu altcineva, mereu altcineva..Zău dacă pricep de ce mă pomeniti mereu, zău dacă pricep? Cu stimă T. Eu Tica-los? Ce interes am?

  80. Dle Nistorescu! România cu sistemul ei bancar, cu resursele naturale, păduri, minerale, ape, cu întreprinderile publice, este un imens, imens BUFET SUEDEZ in care politicienii vin, își burdusesc buzunarele cu milioane de Euro și fiecare pleacă unde are treabă, netulburat de DNA procuratură! Politicul de ce are putere TO-TA-LA asupra Economicului? De ce nu există EXAMEN PE FUNCȚII PUBLICE dle Nistorescu? Ce are un imbecil analfabet cu „numai” doișpe clase la o școală de Dascali, Silviu Mănăstire, ca sa fie „uns” de Lucian Bode in Consiliul de Administratie la Nuclear Electrica, Hidroelectrica? Ce are ajutorii de popi cu curentul electric? Nu cumva s-a ajuns prea, prea, prea departe cu bătaia de joc a banului public dle Nistorescu? Ce are Ionut Moșteanu cu TAROMUL, Moșteanu fiind un prost, un needucat cum cu sinceritate s-a autoevaluat? Cât mai durează bătaia asta de joc intreb? Ce face Societatea Civilă? Doarme sau nu există, nu a existat și nu va exiata etern in România? Suntem „prizonierii” needucatilor, analfabetilor, prostilor pentru E-TER-NI-TA-TE? Nu scuipă pa’ noi Stefan cel Mare, Mihai Viteazul? Cum mai ridicăm ochii la Cer, ochii la Divinitate?

  81. Până acum un vaccin se făcea o singură dată și te apăra de virusul respectiv pentru toată viața . Ce se întâmplă acum este de domeniul fantasticului, dacă n-ar fi chiar de-al ridicolului : doză plus rapel, și rapel după rapel și tot nu scăpăm de el !
    O situație asemănătoare cu ce se întâmplă în guvern unde ni se administrează-n prostie Cioloș 1 și 2 Orban 1, Câțu 1 și 2, dar mai ales letalul Johanus 1 și 2 , un fel de johnson – johnson ,mai periculos la rapel decât toți ceilalți la un loc !
    ȘI România se încăpățânează să reziste !
    Mai pune pe ea o pătură, mai o haină groasă, mai o palincă și ceva giugiuleli și trece și prin „iarna” asta năpraznică a căror viscole și geruri ne-au adus de pe aiurea pe cap asemenea neisprăviți !
    Dar vine ea și primăvara !

  82. Core, pe care mă bucur s-o citesc și s-o amintesc cu orice prilej, spune că „pe vremuri, un aparat avea termen de garanție, o viață. Acum are câțiva ani după care se aruncă și se înlocuiește.”.
    Păi, acum un hamburger se strică după doi ani și un laptop după patru luni.
    P.S.
    Odată cu scumpire asta dementă a benzinei și motorinei expresia „pompe funebre” a căpătat un nou sens…..
    Și încă ceva : îi mulțumesc și pe această cale corei pentru faptul că a renunțat să publice sub alte nikeuri : atunci când postează ceva interesant îmi este ușor să-mi îndrum prietenii s–i caute și să-i citească postarea , pe când ca să-i facă pe unii să-l citească pe spumosul Tică îmi vine foarte greu, deoarece nu pot prelua tot cârnațul frazei sub care se găsesc texte interesante, ce dau de gândit, sau măcar binedispun . Noroc că se repetă destul de des și asta-l face mai ușor de reperat, că de reparat , mai greu .
    În schimb, când vreau să-i demonstrez cuiva cam cum arată un om inteligent , obligat să se prostitueze din motive ce sper că nu doar mie-mi scapă ( cel real , că altfel am destule ) imi este ușor să-lindic pe nefericitul ipochimen…
    Drept dovadă că și fără a-i scrie porecla ați priceput despre cine-i vorba lungă, sărăcia omului….

  83. Radu Humor, mulțumesc mult ca de fiecare dată. Din cauza ta sau datorită ție ?, am renunțat la jocul cu nickurile deși le iubeam pe toate și le armonizam cu textele.
    Prin observația mea, îi avertizam pe simbriașii robotizați că au un termen de valabilitate după care sunt înlocuiți.
    Și eu mă bucur să te „văd”. Mă rog să ne bucurăm mult timp unii de alții. Au trecut numai câteva luni de când și tu și rene vă duielați prin comentarii spirituale cu „inamicii” și nu ne imaginam că se poate mai rău.

  84. Am spus ca nu mai comentez despre Virus, ca „sa nu mi se taie microfonul”. Dar, am mai uitat niste elemente importante. Valul 4 in tarile din Vest a fost in perioada primavara – vara, cand a fost foarte rau, cu foarte multe Infectari si Decese (multe Decese dupa Vaccinare nu s-au cercetat si nu s-au raportat/publicat). A fost o perioada de Intensa Vaccinare in Vest si era de asteptat ca toate similitudinile de pana atunci de pe Glob intre Graficele Vaccinarii si, pe de alta parte, ale Infectarilor si Deceselor sa se confirme si aici. La noi, nu au fost Vaccinari, asa ca am avut o vara linistita, cu distractii pe litoral, in timp ce in Vest erau Restrictii. Odata cu eliberarea Restrictiilor in Vest, au venit Raspandacii, inclusiv la Untold, alte spectacole, actiuni LGBTQ, meciuri internationale UEFA. M-am saturat de amintit de Studiul din Vietnam, prezentat de Univ.Oxford. in revista Lancet. Am aratat articolul original, nu reinterpretarile din Media. Se arata ca in saptamanile 7-8 dupa Rapel, personalul Spitalului (care era Vaccinat; la un moment dat, sunt denumiti si „Infectati”, dar probabil ca nu stiau sau asa sunt toti Vaccinatii) a prezentat in mucoasa nazala o cantitate Virala de 251 de ori mai mare decat Probele celor Pozitivi din mart.-apr. 2020. Deci, adevaratii Raspandaci sunt Vaccinatii, dar care in toate Protocoalele se spune ca nu trebuie sa fie Testati. Oare ce ar fi daca ar avea si ei acelasi regim cu Nevaccinatii ? S-ar strica toate Planurile. Impactul si mai mare este la noi, deoarece vine toamna si razele UV sunt slabe, plus Avantul Vaccinarii.

  85. Oamenii sunt speriati, au dreptate, nu judec pe nimeni. Dar sa va spun ce urmeaza, poate asa veti crede mai usor si cealalta fata a monedei. Dupa ce se va pierde din „imunitate” si la cei Vaccinati (unii dupa 2-3 luni, altii dupa 6, altii dupa 8,9) si la cei care au trecut prin boala (dupa anumite Studii, la 8 luni anticorpii acestora sunt mai multi si Naturali fata de cei ai Vaccinatilor; inclusiv o convorbire inregistrata cu lucratorii unui Producator de Vaccinuri arata ca se recunoaste eficacitatea mai mare a variantei celor care au trecut ptin boala), cand se forma o masa critica de persoane cu imunitate scazuta, va incepe Valul 5. Atunci, ar trebui sa-i ajutam si noi pe ceilalti, dar imprumuturile noastre imense s-au evaporat. Se va pune problema, daca la noi Valul 4 se va uni cu 5. Circulatia Raspandacilor poate face orice. Nu m-am asteptat sa nu avem chiar nimic pregatit, chiar si daca ne-am fi gandit ca s-a terminat Pandemia. Ceva trebuia pregatit, iar pentru restul masurilor ce puteau urma trebuiau Planuri precise. Cine stie, poate au fost alte considerente. La fel ca Monoclonalii si Clinicile private sau, pe linga mortii adevarati de Covid, declararea unor Negativi ca morti de Covid (repetandu-se „miscarea” de la Valurile anterioare). Ca sa scurtez ceea ce vreau sa spun, nu ma refer la Prezentarea Stiintifica a Specialistilor Producatorilor de Vaccinuri, ci revin la Concluziile celor mai mari Virusologi de dinainte de Pandemie, Luc Montagnier (Nobel, pentru descoperirea HIV) si Gert vanden Bossche (Coordonatorul Camp.de Vaccinare Ebola): „Vaccinarea in Pandemie formeaza Variantele Mutante ale Virusului”, intocmai formarii Rezistentei crescute la Antibiotice.

  86. E vorba si de Delta si de urmatoarele Variante Periculoase, si din ce in ce mai periculoase pentru ca evolueaza, dar sa nu uitam si de Deformarea Sistemului Imunitar, corespunzator cu (in functie de) Componentele Vaccinului. Aceiasi Specialisti mai spun ca nicio Pandemie/Epidemie nu tine mai mult de 2 ani, daca nu e interactionata. Oare s-a schimbat ordinea Valorilor Stiintifice ? Oare nu se vede ca Tot ce au spus OMS si alte Foruri sunt Neadevaruri si o ducem din Rau in mai Rau ? De la faptul ca Virusul nu se transmite prin aer, ci numai prin suprafete, ceea ce a transformat Epidemia in Pandemie, pana la Netestarea Vaccinatilor. Referitor la Teoria Conspiratiei, unii Propagandisti ProVaccinare au spus ei ca Virusul nu exista, pentru a-i decredibiliza pe ceilalti. Apoi, Cipurile (Pluton) sunt create de 2 Firme Producatoare de Vaccinuri pentru a monitoriza saturatia de oxigen si alte caracteristici ale bolnavilor, ca sa se poata interveni eficient. Sunt deja pe piata. Mai departe, ei stiu. In India, dupa ce s-a intervenit cu Ivermectina, s-a stabilizat situatia. Cum a inceput Vaccinarea, a urmat o explozie de Infectari si Decese (ca la noi, acum). In Israel, la fel (o perioada s-au sters mortii din Situatii, pe timpul Vaccinarii). In UK, SUA, Seychelles, Chile, Cehia, Brazilia, Belgia, Italia, Spania, Franta s.a., la fel. Au trecut si le-am uitat ? Strategia Vaccinarii, cu Raportari demonstrate intre 1-5 % din cazurile Reale, e urmatoarea: O „imunizare” provocata de Vaccinare la foarte multi deodata, ca sa se creeze o Pauza. In Pauza se lauda Succesul Vaccinarii. Apoi, vin Valurile urmatoare, care vor depasi, per total, perioada Normala de 2 ani pentru orice Pandemie/Epidemie neinteractionata. Sunt lucruri groaznice acum, dar pentru aceasta am scris aceste randuri.

  87. Ganditi-va, ca fara a fi fost Vaccinarea deloc, Nu aveam Nicio Varianta de dupa cea de la Wuhan !!! Varianta Wuhan Nu prea mai exista, deci Pandemia era Terminata ! Mai e un lucru. O tara sau un grup de tari nu pot sa se izoleze, cum a vrut Australia. E de ajuns ca un numar de tari sa aplice aceasta Strategie, ca, datorita transmisiei mai mari decat la alte Virusuri, sa se infecteze toti din jur. Lucrurile nu sunt intamplatoare si cred ca nu avem ce face, decat sa dam bani pe Tratamente si Medicamente. Proteina Spike (a Virusului sau cea comandata, desi sub forma de „fragmente”, de catre ARN mesager din Vaccin) Rupe macromolecula de Hemoglobina, elibereaza atomul de Fe din centru care irita Vasele periferice (inclusiv ale Organelor). Va aparea furtuna de citokine, care mascheaza procesul si deruteaza medicii. Se formeaza cheaguri minuscule din fragmentele de hemoglobina. Cine are probleme cu un organ sau mai multe (cu o functie sau zona), va avea si mai mari probleme, pe loc sau in timp (ca urmari). Cum se spune ? Postarea aceasta este un Pamflet. Nu o luati in considerare. Poate e mai bine asa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.