Dăncilă: „Nici vorbă de așa ceva”

Premierul

Update: Premierul a infirmat, luni, înaintea ședinței CExN al PSD, zvonurile apărute în spațiul public potrivit cărora ar intenționa să demisioneze din fruntea Executivului.

”Nu, nici vorbă de așa ceva. Aș fi curioasă să aflu și eu (de unde au pornit zvonurile – n.r.), că de la mine în niciun caz”, a spus premierul Viorica Dăncilă, întrebată dacă zvonurile apărute în spațiul public, potrivit cărora intenționează să demisioneze din funcția de prim-ministru, sunt adevărate.

La rândul său, președintele PSD, Liviu Dragnea, întrebat dacă Viorica Dăncilă va rămâne în funcția de șef al Executivului ”până în douăzeci douăzeci”, a răspuns: ”Da. Cel puțin”. Chestionat despre o posibilă ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale, Liviu Dragnea și-a făcut cruce.

Premierul Viorica Dăncilă  a avut o întrevedere cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, cu puţin timp înaintea şedinţei Comitetului Executiv al partidului, printre subiecte discutate fiind şi posibilitatea organizării, în luna mai, a unui miting.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă urma să prezinte, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni, primul bilanţ al Guvernului, potrivit unui anunţ al liderului partidului, Liviu Dragnea.

Şedinţa are loc la Parlament, de la ora 11.00.

Întrebat, pe 10 aprilie, dacă va fi făcută o evaluare a Guvernului la şedinţa CExN al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns: „Nu. Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini-bilanţ”.

Chestionat dacă este mulţumit de activitatea miniştrilor Cabinetului Dăncilă, Dragnea a replicat: „Sunt mulţumit de activitatea prim-ministrului”, precizând însă că programul de guvernare se implementează ca la carte.

Liderul PSD a infirmat probabilitatea unei remanieri. Totuşi, întrebat despre această posibilitate pe termen lung, având în vedere că în presă se discută despre astfel de ameninţări, Dragnea a spus: „Păi normal. Sunt nişte prieteni de-ai noştri care în fiecare săptămână trebuie să inventeze ceva, dar nu există (discuţii despre remaniere – n.r.). Probabil că în următorii 10 ani vor fi nişte remanieri, dar din câte ştiu eu, în perioada imediat următoare, nu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

6 Comentarii

  1. IN SISTEMUL PUBLIC „dus pe aratura” (politic, guvernamental,etc) O FI AUZIT CAREVA DE „Managementul riscului” care se defineste drept:”totalitatea metodelor sau mijloacelor prin care este gestionata incertitudinea, ca baza majora a factorilor de risc, in scopul indeplinirii obiectivelor descrise in cadrul oricarui proiect FIE EL SI DE TARA.
    De asemenea managementul riscului mai poate fi definit ca un proces care se aseamana foarte mult cu un control medical: pacientul expune simptomele, medicul pune un diagnostic, recomanda un tratament, iar dupa efectuarea tratamentului, pacientul vine din nou la control.
    Cele şase etape ale managementului riscului sunt:
    1. fixarea/descrierea contextului;
    2. identificarea riscurilor;
    3. evaluarea/analiza şi ierarhizarea riscurilor;
    4. elaborarea planului de management al riscului;
    5. adjudecarea şi implementarea planului de management al riscului;
    6. monitorizarea rezultatelor şi corectarea/imbunatatirea planului initial.

  2. Dragnea vrea „1 milion de oameni să iasă în stradă pentru a susţine măsurile din programul de guvernare.”?!
    „sa sustina masurile din programul de guvernare”?!
    Da, da, or sa iasa sa „sustina” maretul Program de guvernare Medicii, asistentii medicali si infirmierele, politistii, profesorii, functionarii publici, TOTI super multumiti de Cresterile de Salarii, deja unii sunt in Strada la Proteste de luni de zile!

    Pai, cine-i opreste pe PSDei sa puna in aplicare maretul si mincinosul Program de guvernare din care NU au facut mai nimic cu exceptia catorva Cresteri de Salarii din PIXul lui Dragnea(mai ales la Salariile politicienilor!) si la Pensii(mai ales la Pensiile lor Speciale!), in rest NIMIC!

    Uite aici situatia la ZI a NErealizarilor din Programul de guvernare:
    http://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    A-propos, unde e celebrul Fond suveran de dezvoltare, pe model norvegian, care din 1 Iulie 2017 trebuia sa aduca 10 Miliarde de Euro la Bugetul Roamniei si din cauza caruia a fost DEMIS Sorin Grindeanu?!
    NU e, asa cum NU e mai nimic din minciunile lui Dragnea!

  3. Credeti ca astia doi stiu sa poarte o discutie? Cereti prea mult…

  4. Hai sictir, maimutelor cu asemenea comentarii, intrigi, nascociri si idiotenii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.