Dăncilă şi Terheş, cu listele de semnături la BEC

Fostul premier Viorica Dăncilă şi preşedintele Partidului Naţional Conservator Român, europarlamentarul Cristian Terheş, au depus marţi la Biroul Electoral Central listele de semnături ale PNCR pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie.

Cristian Terheş a declarat, cu acest prilej, că partidul va avea candidaţi în toate circumscripţiile electorale, atât la alegerile pentru Camera Deputaţilor, cât şi la cele pentru Senat şi a menţionat că au fost depuse peste 150.000 de semnături.

Totodată, el a anunţat că pe data de 4 sau 5 octombrie îşi va depune candidatura pentru Preşedinţia României şi s-a declarat convins că va câştiga alegerile, „indiferent cu cine” va intra în turul doi de scrutin.

„Sondajele de opinie sunt toate trucate în momentul de faţă. Probabil, singurele sondaje autentice sunt cele care se dau cu 24 de ore înainte de scrutin. Cred că naţiunea română este o naţiune care ştie să îşi aleagă propriul destin. În momentul de faţă – contrar celor ce spun sondajele – din datele noastre interne, am un scor extrem de mare şi trend-ul este ascendent”, a susţinut el.

Terheş a mai precizat că în acest moment are o relaţie „strict politică” cu AUR şi cu George Simion. El a reamintit că la alegerile europarlamentare PNCR a făcut parte dintr-o alianţă, alături de AUR şi Partidul Republican, însă la alegerile locale partidul a candidat separat. Ulterior nu s-a pus problema formării unei alianţe pentru parlamentare şi prezidenţiale, a mai spus el.

Viorica Dăncilă a declarat că în politica românească e nevoie de „onestitate şi demnitate”, de relaţii externe bazate pe „demnitate, nu pe slugărnicie”. De asemenea, în opinia ei, este necesară o direcţie economică.

„În acest moment, România nu are o direcţie economică. Suntem ca o barcă ce merge încotro bate vântul. Nu vedem un program de guvernare, nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine. Nici nu mai vorbesc de termen mediu sau lung. Cred că sunt lucruri care trebuie rezolvate, pentru că nu te joci cu destinul unei ţări”, a afirmat ea.

Recomanda

7 Comentarii

  1. in patru zile…impresionant, ce n-au reusit intr-o luna si mai bine vor reusi in cinci zile…

  2. România are nevoie de oameni onești, precum Cristian Terhes și Viorica Dăncilă,securiștii care l-au asasinat pe Ceaușescu duc o campanie denigratoare împotriva acestor români autentici și patrioți deopotrivă, nu vă lăsați înșelați încă odată, am luat cea mai mare dezamăgire cu sasul spurcat, nu mai votați cu partidul soial democrat național liberal, acești antiromâni sunt la putere de 34 de ani, nu vă este de ajuns cu nedreptățile, atunci votați-i din nou și ve-ți fi ,,fericiți”, Dumnezeu să vă lumineze mintea, AMIN !!!

  3. Oameni buni, ăștia care deja sunt aleși ca europarlamentari, au demisionat din funcție pentru a candida, sau, candidează din funcția deja ocupată? E ilegal și neconstituțional, sa candidezi la o alta funcție publică, ocupând deja o funcție publică! Daca pierd, rămân pe funcția deja ocupată? Fraților, acești escroci înșală cetățenii fara nicio jenă și mă refer strict la cei care deja ocupa o funcție în urma alegerilor și la cei care, deja ocupa o funcție publică și candidează la o alta funcție fara a demisionat conform legii! E vorba inclusiv de Ciuca și Ciolacu, de toți care candidează ocupând deja o funcție publică politic! Nici la unii, nici la alții nu exista mențiunea demisionat din funcția publica ocupată politic!

  4. au depus pt Parlament 150.000 de semnaturi…pt presedentiale asteapta provincia sa mai stranga 50.000…

  5. Terhes nu candideaza ca sa castige, doar sa incurce, sa ia din voturile lui Simion, la fel si Sosoaca si Georgescu sunt ”iepurii” care-l ajuta pe gangavul erou Ciuca sa ajunga in turul II sau poate pe Gioana…
    Oamenii sunt fascinati de vorbele de iubire de tara, dar spre exemplu Terhes nu a renuntat la cetatenia americana si cu piciorul in trei parti, UE, SUA si Romania este considerat credincios, dar nu se stie cui pt ca mai e si Vaticanul caruia ii este slujitor credincios…

  6. Iuda care a tradat AUR ( a muscat mana care l-a pus la UE ) + Veorica din Rosiori care se plictiseste acasa .Tusea & Junghiul !

  7. Votați tot cu PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT NAȚIONAL LIBERAL, fu..vă m
    …ii și ră…ii de cretini ce sunteți, ăștia vă aburesc cu promisiuni deșarte de 34 de ani, votați tot cu ei, mama voastră de fraieri

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.