Daniel Evans, victorios în cel mai lung meci din istoria US Open

Tenismanul britanic Daniel Evans, numărul 148 mondial, a câştigat marţi cel mai lung meci din istoria US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, învingându-l în primul tur, cu 6-7 (6/8), 7-6 (7/2), 7-6 (7/4), 4-6, 6-4, pe rusul Karen Hacianov (locul 22 ATP), după 5 ore şi 35 de minute de joc, informează AFP.

Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) l-a felicitat pe britanicul în vârstă de 34 de ani pentru victoria sa „în cel mai lung meci din istoria US Open”, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare X.

Evans a fost condus cu 4-0 în ultimul set, însă a reuşit să revină şi să câştige şase ghemuri consecutive în această întâlnire maraton.

Precedentul record la US Open data din 1992, când suedezul Stefan Edberg l-a învins în semifinale pe americanul Michael Chang în 5 ore şi 26 de minute.

Spaniolul Carlos Alcaraz şi italianul Jannik Sinner au disputat la rândul lor un sfert de finală istoric în 2022, câştigat de iberic în 5 ore şi 15 minute.

Cel mai lung meci din istorie în Marele Şlem s-a disputat la Wimbledon în 2010 între francezul Nicolas Mahut şi americanul John Isner, încheiat cu succesul jucătorului din Statele Unite în 11 ore şi 5 minute, cu un ultim set câştigat cu 70-68.

Un final imposibil în prezent, după ce toate turneele majore au introdus ulterior, în 2022, un super-tiebreak în caz de egalitate, 6-6, în ultimul set, victoria revenind primului jucător care obţine 10 puncte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.