Dansul senzualităţii şi seducţiei, al suferinţei şi bucuriei

Dans, cântec şi muzică, un univers de pasiune, vitalitate, senzualitate, nostalgie. Flamenco reprezintă un stil de viaţă, poate chiar viaţa însăşi, este o artă veche şi profundă, nici pe de parte o frivolitate. Este o armonie între ţinută (dejado), ritm (compas) şi singurătate (soledad). Flamenco e mai mult decât o muzică, este un dans simplu, o filosofie de viaţă. În Andaluzia s-au strâns ca într-un creuzet disperarea filosofică a Islamului, disperarea religioasă a evreilor şi aceea socială a gitanilor. Flamenco este fiul acestui întreg Orient, o artă născută din suferinţă, dar care a ştiut să devină un dans al fericirii, al bucuriei. Dansul este un studiu al artei senzualităţii şi seducţiei. Combinaţia devine şi mai interesantă, pentru că mişcările sunt, de la talie în jos, „de pământ”, cu lovituri puternice şi ritmate de step cu tocurile pantofilor, iar de la talie în sus, ele sunt mlădioase.

Fuensanta exprimă pasiunea şi iubirea

„Festivalul de Flamenco” de la Nîmes încălzeşte, de peste 20 de ani, în timpul iernii acest oraş din sudul Franţei, cu concertele lui Tomatito şi Diego Carrasco, cu dansurile lui Rocio Molina şi Israel Galvan, cu expoziţii, proiecţii şi conferinţe… Este confirmarea a ceea ce Garcia Lorca afirma, vorbind de flamenco ca despre o artă în afara timpului: „Lucrul cel mai frumos al flamenco-ului este faptul că în el intră personalitatea fiecărui individ şi continuă perenitatea geniului”.

Flamenco, flamenco cu Rocio Molina

Nîmes găzduieşte, între 9 şi 21 ianuarie, un spectaculos „Festival de Flamenco”, care atrage un număr impresionant de artişti spanioli, balerini, cântăreţi, chitarişti, perpetuând tradiţia andaluză în sudul Franţei. Nîmes, oraşul Împăratului Augustus, cu case albe, având în centru un templu roman, conservat foarte bine încă, este aşezat la jumătatea drumului între Avignon şi Montpellier. Ne gândim ce i-a sedus pe Gerard Depardieu, pe splendida Carole Bouquet, pe arhitectul Jean Nouvel, cât şi pe alte stele ale spectacolului care s-au oprit deseori acolo. Impresionant, „Carré d’Art”, un cub din sticlă, realizat de arhitectul Norman Foster, un fel de Beaubourg, ce găzduieşte un muzeu de artă contemporană, o bibliotecă şi un atelier de creaţie, în care se organizează numeroase expoziţii temporare.

Apreciatul chitarist Tomatito

Interesant de vizitat Muzeul Vechiului Nîmes, Galeria „Negpos”, cât şi numeroasele librării ce se află în centrul oraşului.

Acum, oraşul parcă explodează cu ocazia acestui festival de flamenco, la fel ca şi în timpul cadenţat al coridelor sau al curselor de tauri pe străzi, când pasionaţii asaltează bodegile şi barurile stând la taclale la un pastis, o sangria sau un vin de Xeres din andaluza Jerez. La bistrourile din jurul Halelor poţi degusta din numeroasele specialităţi gastronomice, ca pateul de Nîmes, măslinele Picholine, merluciu sărat şi stropit din abundenţă cu ulei de măsline sau alte diferite soiuri de peşte.

Trecând prin „Piaţa Orologiului” şi pitoreasca „Piaţă a Ierburilor”, dai de Catedrala Nôtre Dame, din secolul al XVII-lea, în care figurează scene din Vechiul Testament. E numai unul dintre nenumăratele puncte la care poţi să te opreşti.

Armonie între ţinută, ritm şi singurătate

De-a lungul anilor, Nîmes a devenit unul dintre locurile fierbinţi ale flamenco-ului în Franţa. „Festivalul de Flamenco” este organizat din 1989 şi la fiecare ediţie a demonstrat că este o artă majoră născută dincolo de Pirinei, că este un festival de calitate şi renume internaţional. Amatorii de flamenco vin de departe, din toate punctele Europei, pentru a asculta, a vedea, a cânta şi a trăi timp de 10 zile în ritmurile unei muzici izvorâte din adâncul timpurilor, înscrisă de către UNESCO în Patrimoniul Cultural şi Imaterial al Umanităţii.

Nîmes este un oraş auster în ianuarie, dar strălucitor în aceste zile când se umple de vizitatori dornici de a viziona aceste spectacole pline de vivacitate, ce se desfăşoară la Teatrul din Nîmes, dar şi la „Odeon”, în restaurante şi baruri, unde se respiră sufletul viu al acestei comunităţi. Totodată sunt programate şi concerte, recitaluri, spectacole de dans pline de culoare şi ritm.

In memoriam chitaristului Moraito Chico

Dansatoare de flamenco în viziunea pictorului John Singer Sargent

Această ediţie se deschide cu o amintire emoţionantă. Anul trecut, renumitul chitarist Moraito Chico a oferit un incredibil concert şi nimeni nu-şi imagina că va fi ultimul din viaţa sa. De aceea, ediţia din acest an îi este dedicată cu emoţie. Şi de această dată, festivalul rămâne deschis inovaţiilor, fără exclusivităţi, fără tabuuri. Dar cu dorinţa de a reflecta cât mai fidel sinceritatea şi frumuseţea flamenco-ului.

Coregrafa Belen Maya

În acest univers o regăsim pe celebra Fuensanta „La Moneta”, cu piesa sa „Estremo Jondo”, sau pe tânăra din Nîmes, Eva Luisa, simbol al noului val de flamenco francez, dar şi reîntoarcerea lui Israel Galvan, care va fi cu siguranţă aplaudat şi ovaţionat. Exploziva Rocio Molina îşi va revendica influenţa sa asupra modernităţii acestui dans. Chitariştii înfloresc precum florile primăvara, fiecare cu culoarea, cu stilul său. Catalanul Juan Ramon Caron este plin de fineţe, Nino Josele, gitanul din Almeria, este un aventurier magnetic, la fel ca şi nimo-andaluzianul Antonio Moya, care va acompania doi cântăreţi de excepţie, sevillanul José de la Tomasa, modelul rigorii, şi Ines Bacan, legatara flamenco-ului gitan cel mai pur. Publicul va descoperi cu siguranţă patru cântăreţi de mare clasă: Laura Vital, cu a sa măiestrie impresionantă, steaua Rocio Marquez, înflăcăratul Nino de Elche, sau seducătoarea Maria Toledo, prima pianistă-cântăreaţă din istoria flamenco-ului.

Un maestru al stilului, Israel Galvan

Cu siguranţă vor fi descoperite şi teritorii necunoscute, insolite. Graţie Teatrului din Nîmes şi Juntei de Estramadura, „Tangos y Jaleos (o varietate a flamenco-ului andaluz)” va releva originalitatea flamenco-ului gitan din această provincie mai puţin cunoscută. Vocile autentice ale lui Alejandro Vega şi La Kaita, El Madalena, dansul bătrânului Peregrino sau chitara lui Miguel Vargas vor încânta audienţa. Şi, pentru a încheia periplul, Junior şi Tomasito, rapperii flamenco din ultima seară, îl vor acompania pe Diego Carrasco. Spectacolul, intitulat „Raperos Canasteros”, include şi participarea lui Junio Minguez.

Dansatorul exprimă durerea lumii prin graţie şi blândeţe, forţă şi violenţă

Dansatoare de flamenco în Festivalul de la Nîmes

După anumiţi muzicologi, flamenco gitan integrează diverse sonorităţi musulmane, modificând ritmul. Este cunoscut faptul că lumea arabă a exercitat o vie influenţă în Spania. Profunda sensibilitate a gitanilor se întâlneşte şi cu blândeţea, exilul şi tristeţea cântecelor de leagăn ale mamelor evreice.

Alături de instrumentele tradiţionale utilizate, unul dintre ele nu s-a schimbat. Este vorba despre „rabab”, o veche vielă cu două coarde. El acompania primii cantautori.

Odată cu celebra dansatoare Belen Maya, flamenco-ul a început să fie apreciat. Mulţi ani, el a fost amestecat cu un pseudo-folclor de joasă calitate.

Fuensanta La Moneta transformă un dans al suferinţei într-un dans al bucuriei

Cele mai frumoase pagini ale vechiului flamenco au fost descoperite după 1950, când s-a lansat prima mare antologie de flamenco editată de Ducretet-Thomson, care a obţinut Premiul „Charles Cros” în 1956. Mario Bos a propus, în 1985, antologia „Chants du monde”, cu cei mai mari interpreţi ai genului.

Noul flamenco din zilele noastre se predă în şcoli prestigioase la Jeres, Sevilla, Granada. „Flamenco închide cele trei moşteniri ale Andaluziei amestecate inextricabil: cea musulmană, savantă şi rafinată, cea evreiască, patetică şi tandră, cea gitană, ritmică şi populară”.

Uluitoarea Laura Vital într-un spectacol de flamenco

El a fost iniţiat de Paco de Lucia şi Camaron de la Isla, amestecând flamenco-ul tradiţional cu curentele muzicale ale secolului XX, precum rumba, muzica pop, rock-ul, jazz-ul, muzica electronică, reprezentând o nouă etapă în procesul universalităţii flamenco-ului.

Unele forme sunt cântate fără acompaniament, altele folosesc numai chitara, altele au un acompaniament mai complex. Anumite forme se exprimă prin dans. Unele erau destinate bărbaţilor, altele, femeilor. „Farucca”, de exemplu, era un dans masculin, dar astăzi este practicat şi de femei.

Dansul flamenco s-a structurat în secolul al XVIII-lea, iar astăzi el atrage publicul mai ales în cafenelele cu program muzical.

Fuensanta în Extremo Jondo

În dansul flamenco pot fi descoperite circa 50 de tipuri, dar fiecare implică o impresionantă improvizaţie. Dansatoarele, numite şi bailaora, rămân nemişcate în primele momente, până se impregnează cu muzica flamenco, de obicei cu o chitară în mână. Apoi, dansatorul şi dansatoarea încep un dans pasional, însoţit de vocea cantautorului, ale cărui cuvinte dansatorul le interpretează fizic. Împreună, cei doi creează un fel de competiţie pasională, sexuală şi emoţională. Flamenco este ardent şi fascinant.

Aşa cum sublinia scriitorul Gabriel Sandoval, „flamenco are frontiere «permeabile» şi influenţe gregoriene, bizantine, evreieşti, arăbeşti sau indiene care par să patineze în stilul flamenco”.

Pasiune încarnată

Un fragment dintr-un înflăcărat flamenco

Oscilând între graţie şi blândeţe, forţă şi violenţă, dansatorul exprimă durerea lumii. El trimite un strigăt de libertate pentru toate dramele vieţii, pentru sentimente, pentru emoţii. Şi toate aceste sentimente şi emoţii oferă universalitate flamenco-ului. Dintre cele 400 de „palos”, tipuri de flamenco, cele mai multe sunt legate de dragoste.

Cântul şi dansul flamenco sunt pline de cuvinte, de crize şi de gesturi reprimate, uneori numai sugerate. Ele sunt pline de pasiune, dansatorii se apropie fără să se atingă, se provoacă. Aşa cum afirmă Jean-Marie Lemogodeuc, „flamenco merge mai departe decât oricare alt dans. În tango, în vals sau în salsa, mâinile ating partenerul, dar flamenco tinde către o erotică aproape insuportabilă. Fiind foarte aproape, totuşi partenerii nu se ating. Am putea spune că flamenco ilustreză perfect metafora seducţiei, în timp ce mişcările dansatorilor alternează între nu şi da, între litotă şi hiperbolă, două figuri opuse care au un rol fundamental în discursul pasional”.

E ca şi cum corpul meu ar simţi, spune Rocio Molina

Dansul începe prin căutarea propriei identităţi şi cunoaşterea narcisistică a ego-ului propriu, urmează apoi o căutare nebună de comunicare cu celălalt pol al cuplului şi scena se închide printr-un eşec şi o dramă, prin monologul solitudinii şi al angoasei, prin imposibila armonie a unuia cu celălalt şi cu lumea. A dansa flamenco înseamnă a coborî cel mai adânc în propriul eu. Cristina Hoyos, marea interpretă a acestei arte, afirma că flamenco este un fel de a trăi. Jose Galvan, o altă legendă vie a dansului flamenco, împărtăşea aceeaşi idee. A dansa flamenco înseamnă a face să renască rădăcinile, sentimentele şi relaţia cu publicul”.

Flamenco are un rol catartic atât pentru interpret, cât şi pentru public. Flamenco închide ca într-un cerc un microcosmos care domină lumea exterioară, în care tensiunile sunt exorcizate, eliminate pentru a permite o reîntoarcere pacifistă la lume şi la valorile fundamentale ale omului.

Flamenco este un stil, o manieră de a rezista, de a ignora primejdiile. În timpuri de criză, flamenco apare mai actual ca niciodată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.