De 1 iunie, copiii cuceresc TVR

De 1 Iunie, „Copiii cuceresc televiziunea”. Televiziunea Română pregăteşte un program special pentru întreaga familie, cu experienţe unice, emisiuni și concursuri care celebrează bucuria şi performanţa, descoperă copii excepţionali, talentaţi şi curajoşi care nu renunţă niciodată la visurile lor.

În premieră, doi adolescenţi se vor alătura jurnalistului Mihai Rădulescu la pupitrul principalului Telejurnal de la TVR 1.

Proiectul are o componentă editorială – cu producţii dedicate, filme şi ediţii speciale ale programelor consacrate ale Televiziunii Române, dar şi una interactivă.

Pe parcursul zilei de 1 iunie, două grupuri de micuţi – Creatorii şi Inovatorii – vor porni la vânătoare de „comori” în incinta televiziunii. Întreg programul de sâmbătă va fi o expediţie plină de aventuri, de descoperire a unor comori vii ale României, copii cu talente, aptitudini şi calităţi speciale, precum şi locurile emblematice ale televiziunii.

În dimineaţa de sâmbătă, prima cucerire a copiilor va fi pupitrul emisiunii „Weekend Matinal”.

La această expediţie cu premii consistente, pot participa şi telespectatorii din întreaga ţară. Fiecare comoară descoperită va avea câte un indiciu afişat pe ecran, în intervalul  orar 8.00 – 19.00, în cadrul programelor „Copiii cuceresc televiziunea”, de la TVR 1. Regulamentul concursului  „Vânătoarea de comori” va fi disponibil pe site-ul http://tvr.ro/televiziuneacopiilor în perioada următoare. Numele câştigătorilor vor fi comunicate pe 1 iunie, în Telejurnalul de la ora 20.00.

În preambulul proiectului, pe 22 mai, Televiziunea Română lansează concursul „Telejurnalul copiilor”, dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, care se va desfăşura on-line, pe TikTok, Facebook şi Instagram. În premieră, doi dintre participanţi vor avea şansa să prezinte, alături de jurnalistul Mihai Rădulescu, o ediţie specială a Telejurnalului principal de la TVR 1.

Toţi cei care doresc să intre în cursa pentru „prezentator de o zi” trebuie să înregistreze un material video citind unul dintre cele 10 texte publicate pe site–ul tvr.ro şi să-l posteze pe paginile personale de TikTok, Facebook sau Instagram, însoţite de hashtag-ul  #televiziuneacopiilor, în perioada 22 – 29 mai 2024, pâna la ora 24:00.

Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format din profesionişti din mass media. Regulamentul şi toate detaliile acestui concurs pot fi accesate pe site-ul TVR 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Esti Obraznic ? Sau cuminte ? Rareori sunt CuMinte ! Copii spun lucruri traznite !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.