Sunt 20 săptămâni de când Cristina Orghici vine în fiecare zi, timp de două ore, în fața primăriei din urbea natală, Orăștie, protestând pentru că imobilele de pe strada Aurel Vlaicu se macină în același ritm cu nervii locatarilor care trebuie să suporte vibrațiile și zgomotul făcut de roțile mașinilor în trafic.
Sunt multe sau puține 140 de zile?
Dialogul dintre protestatară și autorităti se poartă prin intermediul presei, al Poliției Județene Hunedoara, al Prefecturii și al altor organisme ale statului, însă un dialog între Cristina Orghici și edilul reales NU A FOST PURTAT NICIODATĂ. Oare de ce?
Aleșii consiliului local precedent au refuzat să rezolve reclamația de frică să nu apară și altele, trântind un proiect iniţiat de primar pe motiv că… „ne vom trezii cu o grămadă de nemulțumiți că vor cere același lucru, VOM DESCHIDE O CUTIE A PANDOREI”. De noaptea minţii!
Era cât pe ce să dezinformez, este prezent dialogul departamentelor primăriei prin Poliția Locală. Milițianul șef nu precedă a o șicana amenințând-o cu amenzi dacă rămâne câteva minute să stea de vorbă cu cineva după cele două ore de protest, mai mult în prima zi de au încercat să o alunge pe motiv că nu ar avea autorizație de protest, deși ea își anunțase în scris intenția. Spuse din tracă „Meri acasă! Și așa nu rezolvi nimic”, vin zilnic din partea „pretenarilor lu nea premaru”.
Nimeni nu o aude, nimeni nu o vede! Timp de 20 săptămâni de când este prezentă cu pancarte în fața primăriei nimeni din reprezentanții instituției nu a coborât din birou sau nu s-a oprit pentru a-i da un răspuns, sau o rezolvare.
Însă, stoic, Cristina rămâne să-și ducă mai departe protestul până la o rezolvare. Și nu doar pentru sine, ci și pentru toți concetățenii săi, sătui ca vibrațiile produse de mașini să le distrugă casele, urletele și muzica dată la maxim de așa ziși conducători auto (ar fi surprinși și polițiști în cazul unor razii de rezultate) să le tulbure noapte de noapte somnul.
La primăria din Orăștie are cineva ochi de văzut și urechi de auzit? Sau protestul Cristinei Orghici va rămâne, ca și până acum, un monolog?
Despre acțiunea Cristinei Orghici puteți afla mai multe date accesând linkurile:
https://hd.cotidianul.ro/drumul-spre-iad-e-pavat-cu-piatra-cubica-la-orastie/
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Partea de remarcat e ca „cetatenii”(??) nu o sprijina ci asteapta comod si las rezolvarea.