Grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat sâmbătă încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi care au fost grav afectate de cutremurele de luni. Decizia a fost luată după ce, începând de joi, salvatorii nu au mai reuşit să găsească persoane în viaţă printre dărâmături, relatează EFE, preluată de Agerpres.
Organizaţia a informat că „operaţiunile de căutare şi salvare sunt considerate a fi încheiate” şi a amintit că echipele sale „au lucrat fără oprire timp de 108 ore în peste 40 de oraşe, localităţi şi sate” unde 479 de clădiri s-au prăbuşit complet şi 1.481 au suferit daune semnificative.
De la cutremurele înregistrate luni, Căştile Albe au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep, însă „niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit sub dărâmături de joi, 9 februarie”, a deplâns grupul.
Din acest motiv, de acum încolo eforturile se vor axa pe recuperarea cadavrelor prinse sub dărâmături şi pe înlăturarea molozului.
Cutremurele au provocat moartea a cel puţin 3.553 de persoane în întreaga ţară, din care 2.166 au fost înregistraţi în zonele aflate sub controlul opoziţiei siriene.
Căştile Albe au relatat că s-au confruntat cu „numeroase dificultăţi” de la primul cutremur, îndeosebi cu lipsa de combustibil pentru utilajele grele, cu lipsa echipamentelor tehnice moderne pentru a găsi răniţii şi cu „lipsa ajutorului şi sprijinului internaţional”.
„Să lucrezi cu mii de răniţi la temperaturi scăzute şi cu riscul de toxicitate provenit de la trupurile persoanelor prinse sub dărâmături se numără printre dificultăţile cu care s-au confruntat echipele noastre”, au anunţat Căştile Albe într-un comunicat.
Ii doare-n pleazna de viata cetatenilor pe care-i birjaresc. Ptr ei poporul este o gloata de vite si carne de tun.
Prapaditii aceia blocati sub daramaturi, dar inca in viata acum, vor muri cu zile de foame, sete si frig. Sa-i multumeasca lui Erdogan si lui Allah care i-a fericit cu marele sultan.
Stati sa vedeti ce catastrofe vor fi si blocurile acelea pe care Erdogan promite ca le va construi intr-un an. Sa te tii ce rasoleala sa va da.
R.S.Romania a construit inainte de 1989 foarte multe locuinte in R.F.a Germaniei si tarile arabe. N-am auzit de macar un singur bloc care sa se fi daramat la cutremur, sau din alte cauze……[Rumburak]
Va asteptati la altceva daca in secolul care traim, absolut totul se rezuma si rezolva prin decimare?!
citez:”Grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat sâmbătă încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei”
Gastile Albe sunt de fapt agentii CIA, care s-au asigurat ca autoritatile legale ale Siriei nu au acces in zona. Populatia nu conteaza.
Inca nu s-a ajuns la cele 20 de milioane planificate cu „plandemia”. chiar daca vor mai exista supravietuitori , Blah , ce grija avem . Si „clostile”albe daca voiau gaseau combustibil pentru utilajele grele.Ca doar „clostile”albe amerloce iau titeiul de acolo , nu?Confortul lor conteaza mai mult decit niste vieti salvate.
Pai de ce sa se mai caute ! Operatiunea de salvare a sinistratilor din opozitie(!!!!) s-a inchiat! Au plecat cautatorii lor nemti, austrieci, olandezi acasa!Cu restul sa se descurce alti!!
Va dati seama ca si in Ro ar putea fi la fel??