La finele anului 2016, România se împrumuta la un nivel echivalent al dobânzilor plătite la 10 ani de țări precum Polonia, Ungaria sau Bulgaria. Dar, în ultimii trei ani, deși pentru țările menționate a scăzut cu mult nivelul dobânzilor plătite pentru acest tip de împrumuturi, România a ajuns să plătească tot mai mult pentru dobânzile împrumuturilor efectuate. Un document semnat de Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, explică această stare de fapt. ”Referitor la aspectele privind comparația între costurile de împrumut ale României și cele ale Poloniei, Ungariei și Bulgariei, trebuie luat în considerare calificativul de rating suveran acordat de agențiile de rating, factor important care se reflectă în costul împrumuturilor statului și anume faptul că Polonia și Ungaria fac parte dintr-o categorie de rating superior României (Ungaria clasată în categoria BBB de către S&P și Fitch și Baa3 de către Moody’s, iar Polonia în categoria A- de către S&P și Fitch și A2 de către Moody’s). În ceea ce privește Bulgaria, aceasta reprezintă un caz aparte întrucât regimul valutar a creat o corelație strânsă cu euro astfel încât nu se poate realiza o comparație în termeni de costuri ale împrumuturilor”.
Nivelul ratelor dobânzilor regionale, în general, fluctuează pe anumite perioade de timp, manifestând diferențe mai mari sau mai reduse, determinate de condițiile economice, politice, conjuncturale specifice fiecărei economii evaluate corespunzător unei categorii de rating, factori care generează dinamici și niveluri diferite ale ratelor dobânzilor. Un alt factor important, care trebuie luat în considerare la analiza costului suveran pentru țările menționate, îl reprezintă nivelul de dezvoltare al piețelor financiare menționate, acesta având caracteristici diferite. Astfel, piețele financiare ale Poloniei și Ungariei au un grad mai mare de dezvoltare și adâncime în raport cu piața titlurilor de stat din România, chiar dacă în ultimii ani s-au făcut eforturi pentru o dezvoltare continuă a acesteia. De asemenea, un alt factor de influență asupra costului suveran îl reprezintă baza de investitori din aceste țări care sunt diferite, mult mai complexe în cazul statelor cu care se face comparație existând un număr mai mare de investitori instituționali (fonduri de investiții, de pensii și asigurări), interni și internaționali, care activează pe aceste piețe.
În mod particular, comparație între randamentele titlurilor de stat cu maturitatea de 10 ani emise de România, Polonia și Ungaria reflectă și faptul că cererea pentru titlurile de stat românești – care influențează în mare măsură costul împrumuturilor – este preponderent manifestată de investitori nerezidenți, înregistrând fluctuații mai mari față de alte segmente de maturități, unde se manifestă preponderent cererea venită din partea investitorilor locali. Prin urmare și nivelul lichidității titlurilor de stat pentru maturitatea de 10 ani este mai redus datorită faptului că cererea pentru acest punct este limitată la categoria investitorilor străini și doar marginal la cea a rezidenților. În același timp, deținerile investitorilor nerezidenți în titlurile de stat românești sunt mai reduse ca în alte state. Totodată, raportarea strategiilor și portofoliilor de investiții ale investitorilor nerezidenți la indicii regionali (cum este indicele JP Morgan GBI – EM, care urmărește obligațiunile denominate în moneda locală și emise de guvernele din piețele emergente) influențează cererea acestora și lichiditatea titlurilor de stat emise pe piața internă. Titlurile de stat românești au fost incluse mai târziu în acest indice, la începutul anului 2013, și au o pondere de aproape 4 ori mai mică (2,94% în august 2019) față de cele emise de Polonia (11,35%) și de aproape două ori mai mică în raport cu ponderea titlurilor de stat ale Ungariei (5,25%). Ca urmare a acestori factori, randamentele titlurilor de stat emise pe piața locală sunt influențate de factori de natură internă, cum ar fi condițiile de lichiditate din sistemul financiar, nivelul inflației, nivelul deficitului bugetar și cel de cont curent, contextul politic, dar și de factori de natură externă, cum ar fi măsurile de politică monetară inițiate de principalele bănci centrale – Banca Centrală Europeană și Sistel Federal de Rezerve al SUA -, evenimente neprevăzute manifestate în piețele financiare.
Statul Roman s-ar putea imprumuta de la cetatenii romani daca s-ar oferi dobinzi normale. Si ar mai fi schimbata si atitudinea fata de cetateni. La bancile multinationalelor cel care depune banii stabileste 2(doua) persoane care ii pot primii banii depusi. In cazul banilor depusi in programul ,,Tezaur” al MF, pt. a imprumuta statul, in cazul in care depunatorul moare acesta nu poate fi mostenit decit daca se fac acte de mostenire la notar. Cum onorariile notarilor sunt foarte mari , per total mostenitorii chiar pierd din banii depusi la stat. Este o mica excrocherie facuta de MF dar numai pentru a sustine multinationalele si nu statul roman..