Declinul Occidentului

Occidentul a intrat în declin când a încetat să-şi mai înţeleagă geniile. Într-o carte faimoasă intitulată chiar aşa, Declinul Occidentului, Oswald Spengler constata că drumul spre infern al occidentalismului a început cu mirajul ideii de progres, care miraj elimina din cultură cunoaşterea tacită. Puterea non-verbalizabilă a unor exemplare umane de a fi pilde demne de urmat – iată un exemplu de cunoaştere tacită.

Dogma „Totul este şi trebuie să fie verbalizabil” stă la începuturile declinului occidental. Un alt geniu, Wittgenstein, la rândul său, a devenit faimos pentru cenzurarea acestei dogme: nu totul este verbalizabil, iar ceea ce este verbalizabil e plin de nonsensuri şi de false probleme.

Ideea de progres s-a impus şi prin neînţelegerea lui Spengler, şi prin înţelegerea greşită a lui Wittgenstein. Azi nu se mai vorbeşte nici măcar de sensul economic al cunoaşterii tacite: faptul că nimeni nu poate cunoaşte „geniul” ce acţionează în realitatea pieţelor. Dimpotrivă, ne facem idoli din cei care susţin că pot verbaliza cunoaşterea tacită (prin definiţie non-verbalizabilă) a evoluţiilor economice, cum este azi Klaus Schwab, preşedintele Forumului Economic Mondial, un neomarxist luciferic care este stăpânit de convingerea că nimic nu e tacit, totul poate fi cunoscut în economie, şi anume luând ca stea polară ideea de progres.

Ceea ce se pierde sub mirajul progresismului este întotdeauna un fapt, unul care rămâne totalmente necercetat: se pierde ceva când altceva se câştigă? Necercetarea aceasta face din cultura occidentală a progresului non-stop o pasăre cu o singură aripă. Zborul ei nu mai tinde către cer, ci către infern.

Iată, de pildă, revenirea ideii dirijării pieţelor în gândirea conclavului de la Davos. În lumea economiştilor oneşti, încă din 1918 a fost clarificat falimentul iminent al dirijismului economic. Spun, în clar, că este malonestă revenirea la acest dirijism pentru că el propune o utopie de nerefuzat (o mai dreaptă distribuire a avuţiei), ştiindu-se, matematic, că singurul rezultat pe termen lung al utopiei nu este echitatea distribuirii averilor, ci concentrarea lor în centre oligarhice de putere financiară.
Capacitatea culturală a Occidentului de a refuza această utopie mincinoasă a scăzut până aproape de zero. Ar fi fost necesar respectul pentru cunoaşterea tacită (despre care a scris mai întâi Oswald Spengler) pentru a produce argumentele refuzului.

Noi, cei care nu am trăit degeaba sub comunism, nu ştim pe căi culturale, ci prin experienţă directă, că primul răspuns al libertăţii umane faţă de piaţa dirijată dintr-un centru este piaţa neagră.

O parabolă acum. Dirijismul globalizat face să lipsească, de pildă, săpunul de calitate de pe o piaţă într-o anume conjunctură, mai scurtă ori mai lungă. Imediat au să răsară mici negustori care fabrică săpun de calitate. Care va fi reacţia oficială? Acest săpun nu are autorizările necesare pentru comercializare! Ce urmează? Închisoarea.

Înţelegeţi oare de ce globaliştii vor să pună şaua lor pe sistemele de justiţie din lume? Azi judecătorii nu prea mai au habar că vocaţia lor originară ţinea şi de cunoaşterea tacită, nu doar de cea verbalizată în lege. Declinul şcolilor de drept a premers declinului general. „Nu am venit să stric Legea, ci să o împlinesc” – spusa aceasta arăta către importanţa cunoaşterii ce nu poate deveni literă de lege.

Cum învaţă un copil să vorbească? Cunoaştere tacită. Cum învaţă un adolescent să iubească? Cunoaştere tacită. Cum învaţă cineva să fie fericit? Cunoaştere tacită. Cum învaţă o comunitate comunul care o constituie? Cunoaştere tacită. Cum ajung preţurile să fie juste? Cunoaştere tacită.

E mult mai multă justă justiţie în acest tacit decât în verbalizare.

A tăia această aripă a lumii produce furtuni de frazeologie goală ce se prezintă ca un plin.

Tocmai trăim într-o astfel de lume. La parlamentarele recente, generalul Gabriel Oprea a candidat în numele unui UNPR fără „pile”. A luat 825 de voturi. Ne dăm seama cât falset avea frazeologia care l-a propulsat, în urmă cu câţiva ani, la vârful statului? El era convins că e un Pavarotti al politicului. Căci această frazeologie e o formă de nebunie a înşelării de sine.

Înşelarea de sine e boala declinului în care ne afundăm. Wittgenstein a fost pe punctul de a se sinucide din pricina înşelării de sine. Nu i-a trecut prin cap să-şi ducă iluziile sinelui la o condiţie parlamentară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Ioan Buduca 1114 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Nu bre ciumete,.A apărut globalizarea și cu ea tot felul de curente, ideologii mizere, altădată condamnate, iar acu sub semnul ”libertății”e permis orice. Aici începe necazul,.Aici începe de fapt incultura,.. Ești la fel liber să fii primitiv și să faci ce te taie capu,. Au trecut ceva ani și s-au trezit fără urmași, fără tineret. Familia nu mai înseamna o valoare un fundament al societății,.Copilul poate să-și dea părinții in judecată,. Dar africanul imigrant violator și piroman e de ținut in brațe, cu casă, masă și bani de buzunar,.Iar in fruntea UE apar specimene cu pantofi nepari in două culori și sprijiniți la trepte, căci are ”ishias”.. Deci nu e vorba de genii pustii, ci de inculți ticăloși..Pricepi bre ?

  2. Ma gandesc ca angoasa mortii ii face pe oameni receptivi la Utopie: ce sens are libertatea daca nimeni nu stie ce ne asteapta? Credinta religioasa poate juca functia de linistire si inseninare sufleteasca, dar pentru abuzurile clerului am ajuns sa ne ferim de influenta ei. Astazi, oamenii isi cedeaza libertatea, renunta la autonomia lor de suflete unice si inimitabile pentru un manual de utilizare a vietii. Pare ca suntem la un moment in Istorie cand fiind atat de obositi renuntam la viata pentru un trai normat sub fiecare aspect. Lupta va continua intre idealisti si materialisti, dar fanatismul, rezistenta acestora din urma in fata a ceea ce nu se poate verbaliza reprezinta o amenintare pentru intreaga specie. Toti cei care azi vand ceva, bunuri sau promisiuni o duc mai bine decat restul. Ne-am transformat in consumatori si am renuntat la creativitate. Poate ca asta ne va duce pe o alta planeta! Cred ca voi prefera sa raman aici daca toti negustorii pleaca.

  3. Multumesc, domnule Buduca. Un articol absolut interesant ca toate articolele dstra. „Marele Urs”, as fi apreciat comentariul tau daca era mai putin „charlie”. Pe acelas subiect pot fi enuntate mai multe ipoteze si analize fara pretentia de exclusivitate.

  4. TURNUL BABILON…babilonie…popoare amestecate, culturi amestecate, limbi amestecate…macar aia credeau in Dumnezeu dar voiau sa ajunga la el ridicand un turn spre ceruri.
    Unde este Babilonul acum???…
    RUINA PRAF SI PULBERE.
    Asa si imperiul GLOBALIST va fi ruina , praf si pulbere dar pana atunci va distruge popoare, culturi, limbi, vieti si familii.
    Lafel ca imperiul sovietic. Lafel ca imperiu european franco-german, lafel ca imperiul ottoman si cel austro-hungar.

  5. Ei singuri s-au făcut victime. De ce-au votat și reales Merkel, Macron, En Marche și alții neomarxiști camuflați. La fel de ce au votat președinte neamț, petrov, PNL, USL, Cioloș, Barna etc. Alegerea le aparține.

  6. Mergeți în Coreea de Nord,acolo sunt orașe întregi nelocuite. Veti avea tot ceea ce va lipseste aici,libertate si democratie plus libertatea religioasă. Ar mai locuri si in Siberia lui Putin.Drum bun.

  7. Probabil că era mai nimerit „Delirul Occidentului”, popoare inculte, socialiste.

    Iar noi, cu un învățământ în care posturile de profesoare și învățătoare
    sunt ocupate de matracuci cu tulburări comportamentale în proporție de 75%, vom avea un popor cu caracter deformat.

  8. Totul face parte dintr-un plan bine gandit. Si anume au fost cumparate marile ziare si tv la nivel mondial care sa fie folosite in scop de ARMA DE PROPAGANDA GLOBALISTA. Cu ajutorul media tv prin minciuna trolii globalisti au adus la putere oamenii lor in posturi cheie inclusiv presedinti si guverne.
    Asa ca popoarele au ales conserve globaliste. Mai tineti minte Raresh Bogdan ce zicea acum un an ca taie pensiile speciale inclusiv militare. Acum a uitat dar numara 10 mii euro pe luna la Cocina Europeana.

  9. Occidentul are o unica preocupare la nivelul conducerilor politice – PROPAGANDA. LOZINCI. MINCIUNI. In afara de lozinci mincinoase, occidentul nu face altceva decat GENOCID LA SCARA PLANETARA.

  10. România nu e departe de ce se întâmplă în celelalte țări „civilizate”. Teleormanul încă păstrează imaginea viitorului României. Văleu, ce e prin Teleorman, nu ați mai văzut așa ceva! 90% dintre profesoarele de acolo sunt complet alienate. E real !Jale mare… Cultură, învățământ și civilizație nici măcar cât un fir de nisip. E prăpăd!

  11. carcotas Libertatea ti-o asumi baiete. Tu iti pui limitele personale. Nu biserica, nu credinta, nu regele, nu presedintele. Acea liniste a ta..sa nu faci nimic, doar ceea ce-ti zice popa e pentru lumea inapoiata. Daca oamenii ar fi gandit asa, am fi trait si acum ca in Papua noua Guinee. Sa credem in spirite. Si ca fenomenele naturii sunt pedepse de la divinitate

  12. Marele Urs Ursule. Este corect. Este permis orice si de ce te temi? Ca te poti molipsi ? Omul cu spirit puternic ramane neclintit . Pe mine nu ma deranjeaza ce face vecinul. Nu ma deranjeaza ca un el se fardeaza sau o ea se poarta baieteste. Cu ce ma incurca pe mine in a fi EU insumi? De fapt, voi astia panicosi de ce anume va temeti? De slabiciunile voastre ? Asa a fost mereu viata pe pamant. Cei puternici au supravietuiti. Cei inteligenti au fost toleranti stiind ca fiecare om se duce la pieire singur. Nu va mai puneti capcane si limite. Sunteti toleranti cu toti bombardioerii ,dar nu acceptati civilizatia, asa cum este ea. Doar lasii se lamenteaza.

  13. globalizarea a aparut in occidentul imperialist, agresiv arogant si individualist !
    deci occidentul zis „civilizat” e vinovat de tot ce se intampla in lume astazi !
    a impus cu forta cu minciuna si viclenia, cu sabia si cu racheta, ideologii antiumane antihristice antinationale pentru a subjuga si exploata popoare intregi !
    Pentru ca acest occident imperialist a fost subminat din interior de elemente straine care a deturnat crestinismul la inceput prin schisma imperialismului catolic, apoi a continuat cu toate ideologiile anticrestine si antiumane antinationale cu „revolutiile” masonice, franceza, engleza americana comunista capialista fascism liberalism progresism…toate conduse si controlate de iudeomasonerie!
    nu e o teorie a conspiratiei ci e realitatea traita si probata de istorie ! istoria si faptele si mai ales realitatea traita pe pielea noastra de zi cu zi o dovedeste din plin ca totul e un plan bine pus la punct de subjugare a lumii, a omului, a sufletului, de catre indivizi diabolici, de catre organizatii oculte iudeomasonice, care vor sa distruga natiunile, iar omul sa fie sclav viciilor, controlabil, pentru a i se pierde sufletul prin accpetarea pacatului, adica a modului de viata anticrestin, pagan, asa cum ne invata occidentul „civilizat” sa fim : cu sodomisti, cu desfrau, lacomie, egoism idividualism agresivitate lipsa de mila si afectiune fata de aproapele, fara dragoste….
    iar daca omul a pierdut sufletul, care e mai de pret decat toate bogatiile pamantului, a pierdut tot! nu mai are ce pierde!
    asa ca, decat acest occident arogant imperialist si agresiv care ne impune „binele” lui cu forta si cu viclenie, de la statul lui de „drept” la „vaccinul” lui controversat produs din fetusi avortati…mai bine sa fim lasati cu saracia noastra, cu pacatele noastre si cu teleormanizarea noastra, ca ne e de un miliard de ori mai bine fara „valorile” occidentului arogant imperialist antihristic antiuman antinational…..

  14. O incercare lamentabila de a da o alta justificare distrugerii civilizatiei occidentale decat activitatile teroriste, subversive ale INTERNATIONALELOR MARXISTE( I, II, 2 1/2 si Comintern!!!). Am vorbit deseori despre preluarea sub control
    al BANCILOR PRIVATE, crearea de BANCI PRIVATE, controlul BANCILOR NATIONALE si al BANCILOR CONTINENTALE si MONDIALE, despre controlul PIETELOR FINANCIARE si crearea de ORGANIZATII SUPRASTATALE unde miliardarii Comintern traseaza la ordin moscovit evolutiile ulterioare. Tot asa am vorbit de CRAH-urile BURSELOR de la New York si Londra, de taticul miliardar bolsevic al lui JF Kennedy care si-a inscaunat feciorul condamnandu-l astfel la moarte prin asasinatul comandat de Hrusciov pentru TRADAREA CAUZEI. Kennedy si-a dat seama de nebunia bolsevica a cursei inarmarilor nucleare si in special descreieratul plan de construire a Zidului Berlinului, ocazie cu care, de la balconul Primariei Schöneberg- Berlinul de Vest a spus in incheierea discursului: „Ich bin ein berliner!”(Sunt berlinez!)…
    Se strecoara aici tiptil, dar plin de o marsavie care o depaseste pe a tuturor celorlalte taraturi securiste, un monstru
    rezultat din spalarea timp de 45 de ani a creierelor romanilor, care-si zice „singur”. Mereu uit de aceasta BEST ie secu
    si cand o altoiesc fuge schelalaind ca sa nu-si tradeze celelalte pseudonime de front. Ticalosul asta pune propaganda marxist/bolsevica/nazista INEGALABILA IN ISTORIE in seama Occidentului, la fel si GENOCIDUL MARXIST/BOLSEVIC/NAZIST inceput la 1848 care a continuat in sec XX cu cele DOUA MACELURI BOLSEVICE MONDIALE si in 2019, septembrie, cu VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ!!! E vorba de „rene/core/marin/marius/ileana/Anonim/Un Neroman/H-umor oid” ca sa dau doar cateva variante!

  15. Totusi, putem baga in discutie si cultura. Lipsa acesteia la nivel de mase a grabit nesperat si pentru initiatori succcesul nemaipomenit al demagogiei verbale. Diversiunea este uriasa cata vreme majoritatea citeste acum doar titlurile. Hashtagistii sprijinitori ai USRcruce sunt de o ignoranta inimaginabila chiar daca flutura niste diplome, in fond hartii pe care in ziua de azi oricine le poate obtine intr-un fel sau altul. Incultura acestora este totala.

  16. Asa e, @Buduca. National- socialistii (fara ghilimele si paranteza) apucându-se, dintr-o data, sa fie „progresisti” (doar-doar dau marxismul si lupta lui de clasa peste cap). Si s-au pus în miscare si progreseaaaaza, progreseaaaaza, progreseaaaaza (si-i împing si pe altii-n prapastie, c-asta-i dezastrul). „Cunoasterea tacita” = o speculatie. Inventata-n antichitate, când se chema … „arta vizuala”. Povestea cu „pus mâna pe justitie”, fiind un basm, o poveste, fiindca-i o poveste, un basm de-adormit copiii, când BINE se stie ca justitia ÎNTOTDEAUNA A FOST LA ORDIN, ca-ntotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA si PESTE TOT a DEPINS DE POLITIC, ca NICIODATA n-a fost independenta – povestea cu „pus mâna pe justitie” fiind acuzatia din partea „elefantilor” de toate felurile (de la Coposu, la socialistii de astazi) uitati prin gari, pe de-o parte, si-a „junilor”(?) … din marginimea … Sibiului, nemaisaturându-se de ciolan, pe de alta. Mai albi, cu totii, decât la „Crinul”. Cu diferenta c-azi e vorba de Inchizitia unor Bill Gates, si-n România, Johannis-Câtu si tagma, fata de cruciade (împotriva catharilor, inclusiv), ori de-un Filip al IV lea cel Frumos distrugându-i pe Templieri, daca nu de „înteleptii” Antichitatii impunându-i lui Socrate sa se sinucida.

  17. Mie mi-a placut articolul, domnul Buduca demonstreaza ca are discernamant si nu trece absent sau indoctrinat prin viata. Candva l-am criticat din cauza apetentei sale pentru PSD, dar in ultima vreme este un autor pe care-l citesc cu placere. Memorabila mi se pare urmatoarea observatie din artiol:
    „Noi, cei care nu am trăit degeaba sub comunism, nu ştim pe căi culturale, ci prin experienţă directă, că primul răspuns al libertăţii umane faţă de piaţa dirijată dintr-un centru este piaţa neagră.”
    Felicitari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.