Democraţie, corupţie şi sărăcie

Nu e nevoie să ştim foarte bine engleză ca să pricepem ce înseamnă coruption. În ultimele luni, de când au început demonstraţiile, revoltele şi nemulţumirile milioanelor de arabi din diferite state ce îmbracă Marea Mediterană şi se dezbracă la Marea Roşie, nu a fost transmisie a principalelor canale TV fără să se pomenească de acest teribil şi devastator cuvânt. CORUPŢIA. Că era vorba de regimul autoritar al lui Ben Ali din Tunisia, că era vorba de cel dictatorial al lui Mubarak din Egipt sau cele din Maroc, Algeria, Iordania, Siria, Yemen, Oman, Bahrain şi terminând cu Libia ce le dă atâtea dureri de cap Europei şi SUA, corupţia a fost mereu şi mereu pomenită. Şi adusă în prim-planul atenţiei opiniei publice. De ce un regim autocrat devine/este şi corupt? De ce corupţia face ravagii în multe locuri ale lumii, contribuind la pauperizarea maselor şi alimentând multe alte rele? De ce nici statele democratice nu sunt scutite de astfel de maniere neortodoxe şi situaţii prea puţin catolice? Simplu. Pentru că suntem cum suntem, educaţi şi obişnuiţi, pentru că pentru a rămâne cinstiţi şi virtuoşi este o cale lungă. Dacă familia, şcoala şi mediul în care trăim ne învaţă de mici la rele, dacă mecanismul social nu are forme de combatere rapide şi ferme, nu putem decât să ne resemnăm că asta e şi nimic nu se poate face.

Şi totuşi. Nu există societăţi ideale şi oameni perfecţi. Putem da din noi ce e mai bun sau mai frumos. Sau, din contră, ce e mai urât şi mai rău. S-au încercat astfel de experimente. Cu rezultate dezastruoase. Şi naţional-socialismul german, şi fascismele italian şi japonez, şi comunismele de mult mai multe feluri au fost nişte eşecuri. Cu zeci, cu sute de milioane de victime. Ale terorii de a impune ceva sau lichida pe altcineva. Corupţia a alimentat şi a dat putere regimurilor autoritare. Nici Grecia antică, nici imperiul roman, cel bizantin sau otoman nu au fost scutite de astfel de practici. S-a dovedit că idealurile au fost şi ele măcinate de o corupţie ridicată la nivel de politică de stat. Un recent masiv studiu scris de un cercetător american despre corupţia din regimurile comuniste aduce exemple stupefiante. Nu era prea multă nevoie pentru cei care chiar au trăit aşa ceva. Popoarele arabe ajunse la limita răbdării şi pauperizării vor şi ele altceva. Vor democraţie, respectarea drepturilor omului şi a legii, eradicarea corupţiei endemice. Va fi oare posibil? Corupţia nu este ceva nou în istoria lumii. Dar azi, acum, există suficiente pârghii în democraţiile consolidate pentru a amenda orice derapaj. Au fost cazuri celebre în diverse colţuri ale lumii. Vor mai fi. Totuşi, ceva, ceva trebuie întreprins. Pentru ca tinerii să nu fie convinşi că prin ciordeală, matrapazlâcuri şi alte mişmaşuri tip do ut des (dai şi primeşti) pot obţine orice. Recentul caz al lui Adrian Severin lasă un gust amar. Nu pentru că un politician cu reale calităţi şi aparent bune rezultate se dovedeşte la rândul lui putred pe dinăuntru. Nu ştim dacă lumea va deveni mai bună după schimbarea unor regimuri autoritate din ţările arabe şi după ieşirea, jenantă, de pe scena politică a lui Adrian Severin. De multă vreme nu ne mai facem iluzii. Dar nici nu putem trăi fără iluzia că lumea în care trăim este urâţită iremediabil. Democraţia are suficiente pârghii pentru a demasca orice formă de corupţie şi de a oferi, măcar teoretic, premisele unui alt tip de existenţă. Dacă nu suntem în stare să trăim mai bine, să încercăm să trăim mai frumos.

Jos corupţia! Cum? Nu ştim.

„Na, mă, şi tu nişte parai şi taci din gură, nu ne mai bate la cap cu toate prostiile…” ar fi o soluţie democratică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.