Democrație și liberalism

Viktor Orban dixit: democrație da, liberalism nu… În fapt, premierul maghiar zice NU neoliberalismului, un curent ideologic care militează pentru forme de putere supranaționale și care consideră valorile creștine ceva obscurantist. Ultraneoliberalismul poartă, azi, numele de progresism și a inventat, recent, un rasism antirasist.

Chestiunea esențială aflată în joc ține și de democrație. Argumentul lui Platon în contra democrației susține că această formă de conducere a treburilor publice tinde să-i facă reprezentativi pe cei mai ignoranți dintre cetățeni.

Franța a conștientizat pe deplin acest pericol odată cu schimbarea Constituției, în 1958, când Adunarea Națională (Parlamentul) a fost trecută în subordinea puterii executive. Dictatură guvernamentală prin voia celor care au votat această Constituție (A Cincea Republică), Franța de după 1958 s-a pus de bunăvoie la dispoziția unei oligarhii prezidențialiste, căci președintele țării este, acum, adevăratul cap al Executivului.

Noi avem în Constituția actuală o formă de republică semiprezidențială, dat fiind că președintele nu poate demite premierul decât cu acordul acestuia.
Problema pusă de Platon n-a devenit, în Franța, o acaparare a președinției de către cei mai ignoranți. În România, președinția a început să intre într-o asemenea criză încă din 2004, când Traian Băsescu a descălecat la Cotroceni.

Intervalul 1990-2004 a reprezentat, la noi, cât de cât, o meritocrație. După 2004 am trecut la mediocrație, iar după 2014 am trecut sub prostocrație.

Lansarea unui volum mult așteptat: „Trecerea la prostocrație”

Nu ne-a fost de vreun folos meritocrația inițială din postcomunism. Tocmai atunci s-au pus bazele transformării tuturor partidelor în PNL-uri (părți neoliberale ale scenei noastre politice). Dușmănia istoricului PNL față de PSD se desfășoară între neoliberali. Nici măcar demonizatul Dragnea n-a îndrăznit să propună ceea ce în Ungaria propune Viktor Orban: democrație da, neoliberalism nu…
Și totuși… Țările care nu se dezvoltă prin ele însele, ci prin contribuția marilor corporații la PIB, au o problemă cu neoliberalismul. E fix ca problema Rusiei, care a trecut la comunism direct din feudalism. Aceste țări sar peste etapa liberală, care ar putea da o justificare prefixului „neo” din neoliberalism. Etapa liberală a fost aceea în care au apărut și s-au consolidat mentalitățile de antreprenor și tradițiile industrialismului.

Măcar de am fi conservat câteva tradiții industrialiste din deceniile comunismului, dar meritocrații de după 1990 au considerat aceste tradiții… fier vechi. Nu știau ei că, încă din 1970, în lume se desfășoară ceva ce se cheamă neoliberalism? Credeau ei că România va putea reînnoda liberalismul interbelic ca o insulă de liberalism clasic în oceanul neoliberal?
Mai mare rușinea! N-am fost în stare nici măcar să modernizăm câteva fabrici de îmbuteliere a apelor minerale.

Ne-am repezit să consumăm democrație pe pâine (y compris circul de rigoare) și n-am avut nicio dezbatere cu conținut economic liberal: în ce domenii am putea concura cu neoliberalismul și în ce domenii nu am putea concura. Răspunsul nostru, fără dezbatere, a fost aproape unanim: nu putem concura în niciun domeniu, așadar știm ce avem de făcut Marelui Licurici…

Atunci am pierdut toate meciurile. Atunci, pe vremea meritocraților… Ignoranții care au urmat, din ce în ce mai proști, n-au mai reușit să înțeleagă în ce afacere ne aflăm și în ce afacere ne-am fi putut afla dacă am fi gândit mai degrabă liberal decât democratic.
Sirenele cântau în jur neoliberal. Noi visam democrație fără baze liberale, dar cu vitrine pline de licurici neo…

Tranziția către un antreprenoriat solid și un industrialism capabil să concureze pe piața liberă? S-ar fi încheiat, probabil, abia acum. Am fi avut atâta răbdare?
Am ales democrația, nu și liberalismul, pentru că n-am știut (nici acum nu știm bine) care e istoricul relației lor organice. Ne-am păcălit cum s-a păcălit și Rusia lui Lenin (dar și Rusia lui Boris Elțîn) când am crezut că am putea arde etape ale creșterii organice din lumea modernă. Pe noi ne-am ars.