Deputatul PNL Horea Uioreanu va sesiza Corpul de Control al premierului pentru a verifica legalitatea alocărilor din Fondul de rezervă al Guvernului din 2009 şi până în 2011, reclamând că s-au încălcat prevederile legale conform cărora sumele pot fi deblocate doar în caz de catastrofe.
Uioreanu a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a constatat în ultimii ani faptul că au fost alocaţi bani din fondul de rezervă al Guvernului pe criterii politice, majoritatea sumelor fiind pentru primăriile PDL.
„Voi sesiza Corpul de Control al primului-ministru pentru a verifica legalitatea modului în care s-au făcut alocările din fondul de rezervă al Guvernului care este un fond al tuturor, cum s-au făcut propunerile de către premierul Emil Boc privind alocarea de sume din acest fond şi pe ce criterii. Alocările de fonduri s-au făcut cu încălcarea prevederilor legale, potrivit cărora banii din fondul de rezervă al Guvernului pot fi deblocaţi doar când e vorba de cheltuieli neprevăzute, în caz de catastrofă sau calamitate. Bănuiesc că nu e vorba de Guvernul Boc ca şi o catastrofă. Voi cere verificarea alocării banilor începând din 2009 până în 2011, pentru că am constatat că banii au fost alocaţi în ultimii ani pe criterii politice, sumele mergând în majoritate spre primăriile PDL”, a spus deputatul liberal, citat de Mediafax și preluat de realitatea.net.
Acesta a adăugat că are încredere în profesionalismul funcţionarilor din Corpul de Control al premierului şi în faptul că aceştia îşi vor face corect investigaţiile.
În opinia lui Horea Uioreanu, este nevoie de o astfel de verificare şi în contextul în care în dosarul de corupţie de la Cluj-Napoca, în care sunt implicaţi primarul suspendat Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia, au apărut informaţii privind intervenţii făcute la nivelul Guvernului pentru alocarea unor sume din fondul de rezervă.