Despre comunişti şi parveniţii puterii

Despre comunişti şi parveniţii puterii, patologia puterii, care alimentează statul cu piţiflenderii pe care îi avem

În precedentul exerciţiu, de acum 15 ani, chiar aveam confortul de a nu scrie tot despre comunişti, atunci erau nişte liberali conjuncturali, indivizi complexaţi şi stresaţi de propriile limite. Eu însumi mă simt aiurea să vorbesc la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 despre comunişti ca despre o realitate precisă, fatală pentru România, simt un profund disconfort, să fii nevoit acum să te lupţi tot cu ei, mulţi îmbătrâniţi în rău, boşorogiţi şi trişti, plângându-se cum le persecută noua securitate gruparea, care, democraţie fiind acum, trebuie să se numească partid. Şi este adevărat, acesta este absurdul românesc deplin, ca pe comunişti să îi persecute şi ei să se plângă de serviciile secrete. Ei nu trebuiau să mai existe demult dacă acest popor avea o cât de câtă demnitate, nu era greu să facem o înţelegere cu Ucraina şi să îi ducem pe Insula Şerpilor, într-un experiment social, o insulă micuţă, doar pentru ei, peisaj care i-ar fi umanizat cât de cât, tot spun că au rămas puţini, în care să comploteze cât doresc la organizarea lumii. În loc să rămână la groapa de gunoi a lumii, de asta i-a şi înebunit punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, ei produc continuu gunoi, unul european acum, sperând că şi ăia îşi vor da seama până la urmă ce bune slugi ar putea să le fie. Cu românii se descurcă ei, sunt naivi şi nepăsători, fără vigilenţă, indolenţi, acceptă orice şi nici n-au consilieri şoptitori, care să îi anunţe pe feudali despre orice. Încearcă din răsputeri să rămână pe poziţiile statului, dobândite deja, să-şi direcţioneze unii altora banii şi resursele României. Când se senilizează, după mult timp le este constatată situaţia, şi atunci le apar în funcţii copiii, nepoţii, finii şi agreaţi, din aceeaşi făină cu ei. Ceauşescu, aşa modest cum era el, a făcut un lucru pe care ei nu îl înţeleg, în toată mizeria aia de sistem era o ordine, a oamenilor, a valorilor agreate de sistem, a relaţiilor, a beneficiilor. Ordinea asta ar fi putut să o facă şi ei, nu era deloc greu, dar la cât sunt de laşi şi de iresponsabili au pierdut în câteva rânduri ocazia şi acum constată că au pierdut şi ţara care le-a hrănit hoţia

Pretenţia acestor hoţi, penibili prin preocuparea lor obsedantă de a fi percepuţi ca persoane onorabile, cu gesturi ridicole de aristocraţi de ocazie, când ei sunt de fapt doar nişte pioni mărunţi ai acestui sistem politic infect, este să taci, consideră că este este dreptul lor seniorial, să îi laşi să îşi facă de cap, cât şi cum vor.

Să îmi spuneţi numele unui singur comunist cu onoare! Nimeni nu poate avea încredere în ei, doar ei între ei, uniţi de mocirla ideologică din care, ca avortoni ai perioadei de după decembrie 1989, au populat lumea şi din mocirla combinaţilor şi mizeriilor pe care le întreprind ca oameni ai statului şi sub protecţia acestui stat. Natura lor este pervertită, în afara găştii lor sunt dezumanizaţi. Dacă ai nesimţirea să fii comunist, toate mizeriile care urmează acestei condiţii devin naturale… Cu toate acestea, îi prefer în locul celor destul de mulţi pentru gustul meu, care se prezintă astăzi ca fiind liberali… Într-un fel, accept că am şi eu impresia că societatea românească fără comunism este ca stratul de ozon fără jungla Amazonului.

Nu vă este ruşine că v-aţi născut ori că aţi dat viaţă? Sunteţi chiar lipsiţi de mamă şi de Dumnezeu. V-aţi întrebat de ce puteţi voi face toate aceste nelegiuri? De ce este posibil, cine vă permite şi în care scop? Jucaţi doar voi în hora asta, dacă aşa vor lăutarii ori poate chiar aşa este cântecul, lăsaţi-i pe oameni în pace, nu e nevoie de ei decât o zi o dată la patru ani. În rest, aveţi de trăit pentru voi. Doar pentru ziua aceea trebuie să existe poporul, să meargă întru-un număr cât mai mare la vot, pentru a se consolida democraţia. În rest, să stea ascuns, în scorburi, în grote, între betoane, să nu vă întâlniţi pentru că, oricum, nu aţi avea ce să îi spuneţi şi nici ei nu v-ar mai încărca conştiinţele cu problemele lor.

Patologia puterii

Pe langa case, bani din intermedieri, credite false şi funcţii de cele mai multe ori cerşite şi puse la dispoziţia instalatorilor specializaţi în conductele cu bani publici, O mai posedă si puternica tendinta de a personaliza nimicul din sine, tensiunea lui nimeni de a deveni o entitate, fie ea şi numai biologică, tensiunea de existenţă a nimicului.