Avataruri ale oraşului nocturn Despre frici uitate şi nopţi prietenoase

Scena dintr-un teatru de revista.Bucuresti. anii 1930.

Odată cu intrarea noastră în istorie, imaginarul a hrănit și diversificat teama de noapte, frica de întuneric, de tot ceea ce este ascuns și poate fi dezvăluit pe neașteptate. Tăinuitele creaturi milenare din imaginarul nostru care au hrănit și modelat civilizații și credințe vor lăsa locul într-un final noilor opțiuni de colonizare a timpului nopții, pe măsură ce tehnologia a devenit folositoare în îmblânzirea deplină a întunericului. Orașul a fost instrumentul de remodelare nocturnă a etologiei, preocupărilor, imaginarului, credințelor noastre.

Îmblânzirea nopții prin mijlocirea oraşului, dialogul cu resorturile ei intime, care ne-au modelat umanitatea și fiecare formă de civilizație, este o prezențã recentă. Povestea orașului nocturn reprezintă și o nesfârşitã confruntare dintre dorinţele comportamentului ascuns și iubitor de întuneric (lumea criminalilor, hoților, inadaptaților sociali, adică tot ceea ce diurnul încearcă să vindece) și prelungirea unor preocupări cotidiene, pentru care diurnul nu mai oferă suficient timp. Aici, ne referim la unele profesii, legate inclusiv de industria loisirului.

Dincolo de prelungirea zilei în noapte, cu orașe luminate și mulțimi colorate și atrăgător de zgomotoase (teamă colectivă de tăcerea sublimată a întunericului?), consumatoare de diferit, se păstrează sentimentul ascuns de a explora dorințe pe care diurnul nu le permite pe de-antregul sau dorește să le știe uitate. Noaptea oferã un misterios sentiment de nesiguranță ascuns în etologia noastră îndepărtată iar această relație dintre mister și temeri nu a putut fi îndepărtată pe de-antregul.

Bal costumat la reședința Cerchez Sinaia – 1900

Într-un alt sens al istoriei, Noaptea a prilejuit crearea de avataruri folositoare pentru aceia care sperau să(se) cunoască, să (re)devină, să(se) schimbe, să(se) împlinească, să(se) distrugă, luîndu-și timpul nopţii drept aliat. Într-un alt sens al istoriei este ştiut cã revoluţiile se fac ziua iar loviturile de stat, iubitoare de tiranii, sunt preferatele nopţii.

Orașul ne-a scos din mitologie și folclor însă sufletele nopții rămân prezenţe foarte active, cu prelungiri în literatura sau industria cinematografică contemporană. Demonii iubitori de întuneric, vampirismul, licantropismul, până la răufăcătorii de tot felul, sunt teme predilecte ale consumului cultural actual.

Revenind la tema noastrã, omul a încercat să învingă întunericul și să reducă perioada acestuia din timpul trăit. Orașul a diversificat tehnologia într-atât încât, pentru ultima sută de ani, timpul nopții a cedat o bună parte din orele sale de început. Omul a împins timpul zilei, târziu, în noapte, fapt ce a determinat, la prima vedere, extinderea programului de lucru sau de divertisment. Chiar s-au dezvoltat și unele profesii nocturne iar unii dintre semenii noștrii au convingerea că cel mai bine pot lucra în timpul nopții.

În ultimele generaţii, omul a dat nopții un nou conținut. Divertismentul și activitățile nocturne sunt diferite ca impact emoțional față de ceea ce este programat să se întâmple în timpul zilei. Sistemul nervos își dublează activitatea în timpul nopții, o moștenire din vremuri străvechi, când acuitatea reflexelor era primordială pentru supraviețuire. Acum distribuim aceste reflexe pentru a explora rafinarea senzitivului. Toate aceste schimbări sunt datorate vieții urbane.

Reclama la jucarii in vitrina Magazinului La Fayette Bucuresti – Anii 1930

Timpul odihnei reprezintă însă un factor important în evoluția umană. De zeci de mii de ani, omul și-a împărțit viața în zone de timp echilibrate, privind ziua și noaptea, între viața activă și repaus. Astfel și organismul nostru este calibrat să se dezvolte în acest echilibru. Diminuarea nopții pentru o perioadă îndelungată de timp determină creșterea riscurilor de îmbolnăvire fizică dar și de alterare psihică. Cel mai adesea recuperarea este foarte dificilă.

Pe viitor, omul va tinde să controleze această balanță a timpului și se va adapta nopții și zilei, în funcție de necesitățile impuse de profesie sau de societatea în care va trăi. Și va fi creată tehnologia care îl va ajuta la această adaptare.

Alternanţa Diurn-Nocturn

Trãim în prezent într-o lume din ce în ce mai artificialã. Electricitatea şi sistemele moderne de iluminat ne permit sã continuãm activitãţile noastre atât ziua, cât si noaptea, fãrã a fi „sclavii” luminii solare, putând a cãlãtori pâna la antipozi în câteva ore, ceea ce era imposibil şi de negândit la începutul secolului trecut.

Or, fiinţa umanã (ca şi majoritatea animalelor) are un „ceas intern, un ceas biologic” ajustat ritmului zilei şi nopţii, creierul uman având capacitatea alternanţei stãrilor de conştienţã.

Şi totuşi ceasul biologic nu va exista pentru totdeauna ca fiind absolut, oamenii vor putea opri acest mecanism biologic folosind tehnologii în viitorul apropiat.

Comportamentul nocturn al organismelor este un comportament caracterizat prin activitate în timpul nopţii (latină, nocturnus, franceză, nocturn/e). Dar un stil de viaţă nocturn poate fi rezultatul anumitor tipuri de muncă sau cariere, o viaţă socială activă, dupã cum poate fi un simptom al unor boli. Mediul urban creeazã însã premizele unui univers în care totul se aflã într-o continuã stare de zi.

Munca în schimburi are un caracter potenţial „nociv”, „penibil” sau „deosebit”, iar identificarea acestui tip de riscuri care contribuie la eventuale fenomene de inadaptare /dezadaptare în raport cu exigenţele muncii în schimburi alternante (şi mai ales în schimbul de noapte). Fiziologic, caracteristic muncii în schimburi alternante, este neconcordanţa dintre ritmurile biologice şi cele impuse de orarele alternante, deci între perioadele în care organismul este obişnuit să fie activ şi activat şi cele impuse de programul de lucru.

Apare o inerentã raportare la cel mai pur ceas biologic: ritmul circadian ce constă din modificări ciclice, de-a lungul a 24 de ore, a unor parametri biochimici, fiziologici, psihofiziologici şi de comportament: ciclul veghe-somn; starea de activare-dezactivare, temperatura corpului, secreţia hormonală, dispoziţia psihică, performanţa etc.

Antropologic, o provocare ce poate afecta adaptarea individului uman la exigenţele activităţilor desfăşurate după orare alternante (inclusiv de noapte) îl reprezintă multiplicitatea temporalităţilor în care trăieşte acesta, jocul interacţional care le conjugă.

Malagambist in noapte pe podul Izvor Bucuresti, anii 1940 final

Individul uman trebuie să facă faţă unor constrângeri temporale multiple şi de natură diferită: profesională, familială, socială în general, biologică etc. În acest context apar conflicte temporale între timpul biologic, timpul psihologic, timpul social şi timpii tehnico-economici profesionali, între timpul de lucru şi timpul extraprofesional.

În consecinţã ne aflãm cu un pas înaintea opţiunilor de adaptare pe care organismul le poate suporta în timpul nostru istoric. Posibilele modificãri ale genotipului uman, ca urmare a factorilor de presiune de a schimba detalii privind alternanţa diurn-nocturn, se vor manifesta probabil dupa succesiunea mai multor generaţii şi accelerarea progresului tehnologic.

Revenind, avatarurile oraşului nocturn reprezintă o introducere în formă scurtă a fenomenelor sociale şi culturale ataşate de timpul şi viaţa nopţii, sau inspirate de ea, unele având origini primordiale, cele mai cunoscute fiind hrãnite de timpul istoric al vieţii urbane. Patrimoniul este dificil de gãsit şi cu atât mai mult de circumstanţiat temelor legate de timpul nopţii. Alãturi de piesele oferite de Muzeul Municipiului Bucureşti, această poveste despre nopţi urbane aduce ȋn faţa publicului o serie de piese din colecţiile didactice ale Institutului Naţional de Medicinã Legalã, «dr.Mina Minovici» si Institutului de Antropologie Francisc Rainer-Academia Românã, unele fiind expuse public ȋn premierã.

Ceea ce vom explora împreună, cu acest prilej, este şi va rămâne un şantier deschis pentru toţi cei interesaţi sã studieze, să cerceteze istoria nocturnă şi cotidianul trăit cu fiecare noapte, în interiorul generaţiilor.

Adrian Majuru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.