Despre ruși ca popor, vină comună și izbăvire

Văd cu groază ce pot face rușii. Și, din ce în ce mai mult, adun argumente cum că nu trebuie să îl disociem pe Putin de poporul lui. Toți sunt la fel. Din păcate, în cazul lor mă văd obligat să generalizez.

Ce fel de om poți fi tu, chiar și soldat, să tragi cu tunul într-un om de pe stradă? Să îl pui să ridice mâinile și apoi să îl mitraliezi? Să împuști oamenii care stau la coadă la pâine ori să apeși pe butonul care trimite o bombă într-un spital? Te absolvă de vină ordinul primit? Nu cred, cu atât mai mult cu cât crimele amintite mai sus, mai mult ca sigur, nu s-au petrecut la ordinul cuiva, ci au fost pure porniri animalice. Asta mă determină să întreb, de fapt, ce fel de ne-om ești?

Am citit acum vreo 15 ani un studiu de psihologie în care se spunea argumentat că un război se câștigă cu oameni care care au „gena” crimei în comportamentul lor, ba, mai mult, că eroii sunt dintre cei mai mari psihopați, cei mai mari bolnavi psihici, fie că ucid mulți inamici, exacerbând și satisfăcând astfel instinctul criminal, fie jertfindu-se, acceptând așadar suicidul.

Asta, în condițiile în care, în mod normal, omul e făcut să se protejeze, să protejeze viața, să perpetueze viața, deci, în cazul eroilor și al soldaților, contrazicându-și menirea biologică în sine, nu doar umană. Și atunci, ce fel de ființe sunt astea?

Cât privește poporul, cum se poate ca el să susțină agresiunea? Pentru că, să nu vină cineva să îmi spună că rușii nu știu de fapt ce se întâmplă în Ucraina. Ba, știu. E ca în al doilea război mondial, când germanii de lângă lagăre vedeau fumul de la crematorii dar se prefăceau că nu știu ce se întâmplă după gardurile de sârmă ghimpată.

Iată, așadar, cum un popor, poporul rus, nu poate fi salvat de cultura sa, oricât de ”mare” ar fi ea, deși, dacă am adus aminte de cultură, trebuie neapărat adusă o precizare, pentru că sunt unii care scuză voalat crimele Rusiei de acum prin faptul că această țară are o cultură uriașă, Ucraina una minoră, iar Bielorusia aproape că nu are niciun fel de cultură, în afară de ceva folclor.

Dar, această judecată este greșită fundamental, pentru că unul dintre principiile de bază ale multiculturalității spune că ”Nu există culturi importante și culturi neimportante, toate sunt la fel”. Și așa este.

Un popor poate avea o cultură mai bogată decât altul, dar, cu toată bogăția ei, nu poate fi mai importantă decât eventuala unică legendă a unui trib din pădurile amazoniene, pentru că și pentru un popor și pentru altul, fiecare cultură în parte are aceeași valoare.

Mai mult: Dacă cineva ar acuza că acest principiu vine de la globaliștii neocomuniști, să afle că, de fapt, ideea vine din Estetica lui Hegel. Ba, chiar mai mult! Ideea vine direct de la Iisus, acela care, prin deschiderea porților vieții veșnice către oricine se leapădă de păcat, prin pocăință, pune semnul egal între toți oamenii pământului!

De aici, ca o concluzie de etapă, putem spune că a accepta multiculturalitatea, adică, valoarea egală a celui din fața ta, este un gest creștinesc, pe când naționalismul (care nu trebuie confundat cu patriotismul!), este de natură potențial criminală. Pe această logică a naționalismului criminal se bazează întreaga istorie a poporului rus și de aceea, personal, cred că rușii sunt un popor marcat de crimă. O dovedesc chiar acum, chiar în zilele astea, chiar în orele, minutele și secundele astea.

De aici și uriașa dilemă: Să îl accept pe rus ca egal al meu sau nu? Dacă îl accept, înseamnă că îl iert. Așa e creștinește. Dar ca să îl iert, trebuie să își ispășească pedeapsa, prin pocăință. Și tot creștinesc e și lucrul ăsta, ca rușii să fie pedepsiți. E în dialectica izbăvirii, cum ar spune marxistul (sic!).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

24 de Comentarii

  1. Ciudate sunt caile Domnului. La urechile lui Putin a ajuns prin grija „propagandei”, ca baba Vanga a profetit ca Vladimir va ajunge Regele Lumii si nimeni nui va sta in cale. Ironia sortii si Zelenski tot Vladimir este! Ce si-a zis Zelinski? „Te-am RAS”PUTIN !

  2. domnule stoian matale te ingrozesti de rusi si lifderii lor …eu am aceeasi problema dar in sua …rusii omoara pe altii insa in america caruia i-am jurat loialitate in 1987 , liderii ei isi asasineaza cu premeditare proprii cetateni in atacuri spectaculoase cu ajutoruul jidanilor si in folosul israelului si complexului militar industrial…uss liberty atacat de israel in 1967 si 911 in 2001…asa cum au declarat pompierii din nyc in 24 iulie 2019 …pe baza dovezilor ca israelul si cia au plasat exploziv in turnurile gemene si nr 7 din wtc inaintea asazisului ataca terorist din 11 sept 2001 , cereau us congress o noua ancheta b911 …in loc jidanii si cia au declansat pandemia in china iran si italia…banuiesc ca esti sincer ca si mine in atitudinea pe care o afisezi in articol…

  3. Ilie de la scularie ,membru al turmei globaliste.Poezia pe care ne-o repeta nea Ilie,aceea de propagandist cu bagajul mereu facut gata sa se urce in barca celui care plateste mai bine,o cunoastem.Nea Ilie nu gandeste ,nu cerceteaza,nu se documenteaza ,doar executa.Ar trebui sa imi multumeasca pentru ca am pierdut cateva minute din viata cu dsa.

  4. Pot sa fac o apreciere privind dezvoltarea sociala a rusilor de la sfarsitul sec. XIX pana astazi.
    Desi iobagia a fost abolita in anul 1861 dupa dezastrul razboiului Crimeii, fostii iobagi refugiati catre marile orase isi cautau noi stapani pentru a redeveni iobagi nefiind capabili sa-si sustina altfel existenta lor si a familiilor lor. Reforma agrara a fost un fiasco lasand multi tarani liberi dar fara pamant.
    Abia Revolutia din 1905 i-a trezit pe conducatorii Russiei dar a fost mult prea tarziu caci poporul se obisnuise cu revoltele.
    Au venit bolsevicii, mai apoi care au promovat multi oportunisti si infractori dornici sa traiasca bine in noua oranduire a celor saraci.
    Sa rezum; poporul rus nu a beneficiat de o dezvoltare sociala constanta in care sa-si desavarseasca o cultura seculara. Rusii de astazi sunt nepotii si stranepotii celor ce au facut revolutiile de la inceputul secolului XX iar nucleul declarat al matricei educationale concepute de bolsevici -folosite si astazi – a fost
    „Marele razboi de aparare al patriei”.
    Leitmotivul belicos are o mai mare priza cu cat poporul este mai pregatit (educat) ca singurul motiv pentru care exista este acela ca trebuie sa-si apere patria.
    Istoria traita isi pune amprenta pe cultura fiecarui popor, de aceea este bine sa cunosti si sa nu blamezi ce nu cunosti sau nu intelegi.

  5. PATRIOTÍSM s. n. Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotisme.

    naționalism sn [At: CR (1830), 303 1/10 / P: ~ți-o~ / Pl: (rar) ~e / E: fr naționalisme] 1 (Înv) Sentiment de dragoste față de specificul și tradițiile propriei națiuni (1)

    aloooo NATIA(O) -nalism NU ARE NIMIC DE NATURA CRIMINALA IN EA!

    ups… you did it again? vreti sa dati alt inteles cuvintelor??? daca ma apuc sa fac analiza pe text cu cuvintele folosite…inteelg misia din saptele vorbelor. sint destule pasaje care scirtiie… spor!

    Daca s-ar fi termiant dupa primele 3 alineate.. vai de gura care rosteste cuvintele…

  6. cine e Ilie Stoian? scrie mișto da` nu găsii nimic nimic dă el. e marginalizat sau expert punctual (hiperpunctual).

  7. citesc de multi ani ziarul, dar n-am intalnit atatea articole despre alte nenoroci/razboaie din lume, daca nu facea unul o ironie n-as fi stiut ca a fost sau este razboi in Mali. In UE. Europa s-a oript ceasul? Nu se mai intampla nimic? Stim razboiul este o tragedie in loc sa induceti ideea de pace/negociere nu faceti decat sa incingeti spiritele. Care este scopul sa tot aratati tragedii. Romania este intr-o tragedie de doi ani. Au fost perioade cand au murit in spitale mai multi decat ne anunta analistii de razboi. Nu asa ii ajutam pe cei din conflict. Trebuie sa ne concentram pe intelegere, pe negociere, pe pace. Cineva a spus ca iubirea este cea mai puternica arma. Haideti sa folosim iubirea ca sa generam armonie in lume.

  8. Ba nea Ilie de la brutarie, unde ai vazut matale imaginile pe care ni le descrii la inceputul acestui articol de doi bani ? UNDE ? DE CE minti, DE CE inventezi tot felul de fantasmagorii ? Bati cimpii cu Hegel si ceva despre dialectica, dar nu cred ca ai depasit nivelul „Las Fierbinti”, cu citeva rîgîieli zdravene dupa berile baute pe canapea ! Cu citeva mici eforturi, vei ajunge sigur la nivelul televiziunilor mîrșave si murdare care ne mint de dimineata pina seara !

  9. Khazerul Zelinshy nu s-a trimis la moarte poporul. EL i-a trimis la moarte pe ucrainienii crestini ortodocsi ca acestia sa apere investiile lui Rothschild cel care a cumparata datoria externa a Ucrainei in valoare de 100 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte ucrainienii carora Satan le-a luat mintile mor ca prostii pentru a le apara averile khazerilor ce au cumparat Ucraina devenita acum proprietatea lor. Ucrainienii nu mai au tara.

  10. Ilie Stoian un zdranga, zdranga, zdranga sorosist in gandire care se crede posesorul adevarului absolut vorbeste sa se afle-n treaba pentru a-si seama ca si el filozofeaza, deci exista.

  11. Multumesc domnule Ilie pentru aceasta informatie oripilanta,eu imi imaginam mereu ca razboiul este un fel de gay-pride unde soldatii se imbratiseaza si isi dau flori unul altuia. Acum dupa ce am aflat adevarul doresc ca dictatorul de Putin sa paraseasca imediat Ucraina si sa vina dl Robinet Biden sa-si continue afacerile pacifiste nestingherit.

  12. Demucratia amerloca in actiune!!! „28 milioane de dolari și 1.3 milioane de euro. Este suma fabuloasă cu care a fost descoperită în Ungaria Nastya Kotvitskaya – soția „mâinii drepte” a lui Arsen Avakov, Igor Kotvitsky, scrie presa din Ucraina.

    Presa din Ucraina se întreabă totuși cum a fost posibil ca Nastya Kotvitskaya să fie descoperită abia în Ungaria, unde a și fost nevoie să fie declarată. În mod normal, un astfel de „serviciu“ la vama transcarpatică costă de la 3 la 7,5%, în funcție de cuantumul și nivelul solicitantului. În alte regiuni vestice, situația nu este mai bună.

    La rândul său, pe pagina sa de Facebook a comentat această situație și Denis Yarsolavsky de la batalionul de forțe speciale Sturm.

    „Sunt sigur că aceasta este o mică parte din banii negri ascunși ai grupului fostului ministru al Ministerului Afacerilor Interne. Este foarte simbolic să scoți ceva „dobândit cinstit” în timp ce poporul Harkov își da viața pentru ei. Cred că Arsen Borisovici ar trebui să comenteze astfel de acțiuni ale cercului său interior”, a spus Yaroslavsky.

    Arsen Avakov, fost ministru de Interne, este considerat unul dintre cei mai influenți oameni politici din Ucraina.”

  13. Sa luam aminte ca chibutzul PCR ne explica ca partidul este in toate, deci cum se spune bolshevism peste tot, ex. In Marele Stat major (peste 400 alo! Genii inclusiv Adolf H.) a lui Hitlerica, lovitura de stat a lui Pomponel Lenin&alo!Geniile din SUA+Germania, oligarhii=produs finit al dictaturii komuniste din West+Est, shi mai apoi la noi dictatura noua a poporului alles&bulla es de ciocoi vechi shi noi = emanatzii, ca ei nu au intinat CC auzea, dar tradind pe cei pacaliti ex.CFR-ishti, ultimii fiind Minerii scoshi din subterane, din lipsa de cadre, dar shi ei blamatzi cu veshnica ascutzire de lupta de clasa, comparatzii cu Rebeliune Legionara, cu lipsa totala de dispretz pentru romanash, ca le pute la nas ka Covitul. Planeta in moarte clinica sta sa moara shi ashtia dantzuiesc pe cadavre de nevinovatzi, multi de alta religie. Este shi normal fiind in toate, sa existe shi victime colaterale, dar nu se lasa ca s-a legiferat pe glob HO, mentzionat shi la YAD,chiar daca au murit, au murit, au murit multzi oameni. Sa luam aminte in toata nebuneala asta ca la Biblie spune ca nu va ramine piatra pe piatra in tzara sfinta, de unde va veni shi WWW3, shi este asha ushor acum, ex.Krakanel cel Mititel da shi el cu Molotovul lui(=Atomicul) peste gard, fiind shi el pe acolo vecin. Acum zona de razboi este o parte a unui plan mai vechi, shi amintim ca au fost shi hartzi scrise in care anglo-saxo propune-au ca stat=tzara sfinta, in zona ce cuprindeaa Galitzia, Ukrayna, shi se pare ceva Bukovina.Dar s-a constatat ca nerealist, nefiind majoritari iar costurile fiind mari. Asha ca s-au lasat shi ei automanipulatzi, ca sa pazeasca petrolul lui Rothschild, pe proprietatea lui (de aia a cumparat shi Ukrayna!). Acum ca petrolul, nu va mai fi viitorul, vor sa se intoarca inapoi unde creshte iarba verde grasa…O zi buna. Con

  14. daca in cazul ucrainenilor se vede un inceput de civilizare , cu rusii treaba asta va mai dura. plus ca sunt paralizati de saracie si frica.
    potemkiniada recent organizata pe stadionul din Moscova intru marirea dictatorului criminal e fara egal in toata lumea – exceptand Coreea de Nord

  15. PENTRU TUNURILE RUSESTI(!!) CARE TRAG IN OAMENI PE STRADA AM O SINGURA INTREBARE,UNDE ESTE ARMATA UCRAINIANA CEA CARE ARE OBLIGATIA SA-SI APERE PRORPII CETATENI, STA ASCUNSA IN GAURI DE SRAPE ,ORI IN UNIFORMELE RUSESTI SUNT DE FAPT UCRAINIENI.Despre limba vorbita nu avem ce comenta, ucraininii vorbesc f.f.f bine ruseste.

  16. Poza.Vladimir Putin il imita pe ”amiricanul” K.W.Iohannis si se pozeaza inconjurat de ghenerali?

  17. Nu poti decat sa te crucesti cand vezi cum cand in sfarsit apare la Cotidianul al doilea analist dupa Dl Serbanescu care vede in Rasputin ceea ce este de fapt, UN CRIMINAL CONTRA UMANITATII, nu o poate face fara sa condamne si POPORUL RUS si inca apeland la subterfugiul cu asasinii marunti ai Armatei Rosii, superindoctrinati ideologic!!! In toti acesti ani am vorbit despre INDOCTINAREA BOLSEVICA dusa pana la extrem in Partid, Securitate si Armata, or ce se intampla in UNIUNEA SOVIETELOR DE OLIGARHI/CAPITALISTI COMINTERN este exact rezultatul acestei indoctrinari DE PESTE O SUTA DE ANI coroborata
    cu SECRETOMANIA CRIMINALA!!! Nimeni nu poate sa-si manifeste oprobiul firesc, iar militarii rosii au fost spalati temeinic pe creiere cu propaganda…”antinazista” care a fost preluata de descreierat de la TATUCUL DESCREIERATILOR BOLSEVICI Stalin, ASASINUL POPOARELOR si IDOLUL celor mai decazuti moral-caracterial prostraci a Securitatii in frunte cu HUMOROIDA Rollason!!! Vrea autorul sa ne convinga ca Rasputin ARE MANDATUL EXPRES AL POPOARELOR…IMPERIULUI SOVIETIC, vezi Doamne al POPORULUI RUS? Aplicam principiul best iilor de procurori comunisti care au impartit condamnari in randul militarilor romani care au primit ordine de la GENERALII PUCISTI sa traga in POPOR pentru a-l putea ASASINA pe Ceausescu, CRIMINALII AGENTI SOVIETICI care au organizat LOVITURA DE STAT asteptand sa implineasca SUTA DE ANI ca sa treaca liberi Dincolo?

  18. bai nea ilie, da rasa superioara mai esti !,, Să îl accept pe rus ca egal al meu sau nu? ,,
    da pe criminalul amerloc care ucide civili intentionat ,ca sa-i demoralizeze pe militari ,ce zici ???
    da,amerlocii aia care bombardau de pasti serbia si scriau pe bombe ,,paste fericit !,,pe aia ii accepti ca superiori ai tai,nu ??? ca zicea si tapul blestemat,imaginea necuratului -,,bombardarea yugoslaviei este legitima si necesara !,, aia care bombardau cu bombe cu uraniu imbogatit sunt eroi civilizatori ,nu ca rusii care opresc tancurile, atunci cand civilii se aseaza in fata lor!
    ba loaza daca rusii procedau ca amerlocii si nu protejau populatia ,ukropia cadea in 3 zile iar jelinski era deja spizurat !
    atunci nu te-ai ofuscat ca acum ,nu ? ca esti mare viteaz si propagandist acum ,de sub cizma amerloca !!!
    rar am vazut unul mai jegos ca tine care sa inventeze atatea prostii !du-te la ospiciu ca nu toti oamenii din tara aceasta iti inghit mizeriile debitate din fumul ierbii inhalate !
    Si ptr.cine faci propaganda desantata ???Ptr.cei care le-au luat drepturile romanilor din teritoriile ocupate de ukropi ???

  19. Charlie, s-au reactivat structurile Coloanei a V-a de propaganda rusa/bolsevica in scopul sustinerii Rusiei de dominare a lumii.
    La Cotidianul sunt pigmeii, printre care decana Ilona Rollansaon , care nici nu mai trebuie pomenita, ii dam prea multa importanta, precum si altii care sunt atat de lasi ca se ascund in spatele pseudonimelor. Oamenii de influenta importanti ai Moscovei sunt in mass-media, printre politicienii tuturor partidelor, conducatori in diferite institutii si ONG -uri , oameni de afaceri. Toti acestia , sunt dusmanii Tarii si trebuie demascati , pt. ca romanii sa-i cunoasca

  20. Dle Mihailescu, pe forum ies la produs pensionari de rang inalt ai Securitatii ETERNE si o fac de ani de zile, aproape imediat dupa Lovitura de Stat Comintern!!! Evorba de cele doua aripi ce falfaie pe „stanga-dreapta” in faza „acumularilor
    cantitative” si planeaza perfect in faza „salturilor calitative” cand urmeaza caderea razanta asupra DUSMANULUI COMUN!!!
    Cel mai periculos sunt eu care am demascat bolsevizarea Romaniei sub bagheta CRIMINALILOR CONTRA UMANITATII Ceausescu
    si Dej si in special CONTINUITATEA din 1989 care dureaza pana azi cu cateva INSCENARI DE ALTERNANTE LA PUTERE!!! Rollason trebuie amintita in aceasta creatura monstrioasa ingemanandu-se gelu, rene, marius, core, ileana, csalas, killinger, Tica,
    justinianus, cata, giuseppe, humoroidul, salvamar, tov kalu calare pe tovarasa yapa, gigel care vin cu aceeasi partitura,
    „khazarii” au bolsevizat Romania si nu Stalin, iar GENOCIDUL l-au comis tot „khazarii” si nu DEJ si CEAUSESCU care au avut controlul PCR/PRM/PCR si au ORDONAT masacrele ELITELOR ROMANESTI, oameni de cultura si de stiinta, TARANIMEA de care-si aduc aceste BEST ii aminte cand mimeaza „patriotismul” si radacinile romanismului prin monstrul doru popescu fara Dumnezei si fara Patrie…

  21. CHARLIE, am mai scris faptul ca fostii ofiteri de Securitate , de rang inalt s-au infiltrat in toate partidele ,in ONG-uri precum si in institutile statului, unii dintre ei primind afaceri gratis. Organizati in gasti mafiote, fiecare cu domeniul sau, au pus pe butuci economia Romaniei, ei acumuland averi imense nejustificate, dar acesta este un alt subiect.Eu am facut referire la alti dusmani ai Romaniei , la agentii de influenta rusi care daca nu vor fi identificati vor face un rau imens Tarii.
    Apropo , culmea este ca Putin ii face nazisti pe conducatorii Ucrainei , cand el a actionat exact ca un nazist; vezi similitudunea HITLER-1.09.1939 / PUTIN – 24.02.2022
    Doctrina PUTIN s-a fundamentat pe ideile fasciste ale filozofului IVAN ILIN, privind suprematia poporului rus.Filosoful rus ii considera pe HILER si pe MUSOLLINI lideri mesianici , care vor salva Europa de democratiile occidentale, cu tot ce implica aceasta. Desigur ca idiotii utili, vorba lui LENIN, nu cred ca inteleg ceva.

  22. -~OPRIȚI RĂZBOIUL! DREPT SAU NEDREPT OPRIȚI-L! PATRIARHII ÎN FRUNTE, CU MITROPOLIȚII,CU EPISCOPII,CU PROTOPOPII, CU PREOȚII DE PAROHIE,CU STUDENȚII TEOLOGI,CU SEMINARIȘTII,CU PROFESORII ,CU STAREȚII,MĂICUȚELE ȘI CĂLUGĂRII CU MIRENII CREDINCIOȘI—CU CRUCI ȘI PATRAFIRE,CU MITRE ȘI CÂRJE,CU ICOANE -IEȘIȚI ÎN STRĂZI ȘI PE ULIȚE :CEREȚI– PACE-PACE-PACE! E PREA MULTĂ SUFERINȚĂ ,DISTRUGERE,MOARTE ȘI PREA MULTĂ MANIPULARE,MINCIUNĂ,IPOCRIZIE !!IEȘIȚI OAMENI A LUI DUMNEZEU ȘI CEREȚI DUMNEZEULUI CERESC –PACE,PACE!!!

  23. Ce noroc că ne mai luminează mințile comentatorii TFL Radu Dan Mihăilescu și Charlie cu lecțiile lor de capitalism științific asezonate cu pensionarii securiști sau activiști. Asta când numai copii de foști securiști și activiști titrați la Școala Ștefan Gheorghiu reformată pe gândirea noului sotir Soros sub numele de SNSPA, sunt în funcții în țară și străinătate sub guvernarea de dreapta 66% , stânga toretic 34%, real 0 %.

  24. Stoiane

    peoblem ta este ca esti preamutINCULTRURAList si „te crezi” egal rusului ….
    Nu draga pana sa accepeto tu ca rusul este egalul lui … trebuie sa te accepte el ca esti egalul lui!!!!

    Rusii … rusi nu repscta decat un popor „mic”. Pe finlandezi …. pentru rezistenta lor care a intrecut orice ai gandi tu ca ar fi o culme a fanatismului …

    Si hehel? Pai Marx nu era hegelian ?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.