Anchetatorii au ca preocupare primordială recuperarea prejudiciului creat de gruparea condusă de Mihail Boldea, a declarat şeful DIICOT, Codruţ Olaru, precizând că va fi indisponibilizat tot ce înseamnă imobil sau bani aparţinându-i deputatului, potrivit Mediafax.
Şeful DIICOT, Codruţ Olaru, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o „preocupare primordială” a anchetatorilor este recupararea prejudiciului produs de gruparea infracţională, astfel că vor fi luate toate măsurile asigurătorii asupra bunurilor lui Mihail Boldea.
„Vom indisponibiliza tot ce înseamnă imobil şi sume de bani care vor fi găsite în locuinţele acestuia”, a spus Olaru.
Primele informaţii privind plecarea din România a lui Mihail Boldea au fost obţinute de DIICOT miercuri, în jurul orelor 15.00, deputatul ieşind din ţară prin Vama Giurgiu, cu destinaţia Tucia, de unde a plecat cu un avion spre o destinaţie necunoscută, a declarat, joi, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.
Şeful DIICOT a subliniat că plecarea lui Boldea nu înseamnă încetarea urmăririi penale în cazul acestuia, în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi de constituire a unei grupări infracţionale care a produs un prejudiciu de peste un milion de euro.