Din secretele ascensiunii politice: Marcel Vela – partea a VII-a

În continuarea anchetei, vom surprinde aspecte nebănuite ale personalităţii şi ale laturii umane ale lui Marcel Vela care a afişat foarte mult timp imaginea unui om preocupat de aspectele creştine ale vieţii. În cele ce urmează, se va putea observa că religiozitatea lui Vela s-a transpuns în înfiinţarea unor asociații religioase cu scopul traficării unor importante suprafeţe de teren.

În anul 2010, un an de jaf din bugetul Primăriei Caransebeș, mai precis în 25.08.2010, COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA a depus, la fel ca în cazul MAXINESI-FORTUNA PREST CONSTRUCT SRL, o cerere înregistrată sub numărul 15912/25.08.2010 la Primăria Municipiului Caransebeş prin care solicita eternele „lucrări de curăţare, defrişare arbuşti, buruieni şi plante dăunătoare, realizare de planeitate şi depunerea unui strat vegetal de pământ”. Parcela solicitată a fi curăţată este cea nr. top. 3028, în suprafaţă de 44 235mp.

 

Preţul de pornire la licitaţie a fost de 0.30 euro/mp. Din nou, la fel ca și în cazul prezentat în articolul anterior, SC COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA nu a mai fost interesată de teren, iar terenul a fost vândut lui Holoşi Daniel Emil. Tranzacţia are la bază Contractul nr. 248/08.02.2011, încheiat la Cabinet Notarial Simescu, preţul pentru cei 44.235mp fiind de 56 569 lei, adică echivalentul a 13.341 euro, la curs euro/lei 08.02.2011, 1euro/4,24 lei, adică exact preţul stabilit prin Hotărâre de 0.30 euro/mp.

După acelaşi plan marca Vela, în contractul încheiat cu Holoşi Daniel Emil, nu s-a mai făcut nicio referire la lucrările prevăzute în HCL nr. 201/31.08.2010, în baza căreia a fost făcută vânzarea. Şi de pe această suprafaţă de 44.235mp, s-au excavat sute de mii de metri cubi de pământ care au fost vânduţi către SC COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA, banii ajungând în buzunarele primarului Vela.

 

În data de 13.05.2011, prin actul de donaţie nr. 12041/13.05.2011, Holoşi Daniel Emil a donat parcela în suprafaţă de 44.235 mp, Asociaţiei Creştin Otodoxe Sf. Ioan Botezătorul. Dar să vedem cine păstoreşte Asociaţia Creştin-Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul căreia i-a picat din cer, la doar un semn al lui Marcel Vela, un teren de 44 235 mp.

Holoși Daniel a aflat dintr-un material apărut pe facebook în anul 2016, că avea în proprietate un teren în suprafață de 44.235mp cumpărat de la primărie. El a declarat că nu știa să fi participat la vreo licitație și nici să fi plătit suma de 56.569 lei prin chitanța nr.8593/15.12.2010 pentru acest teren. Mai mult, acesta a mai aflat că după numai trei luni a donat terenul unei asociații Creștin Ortodoxe pe ai cărei membri nu îi cunoștea. Întrebarea în acest caz ar fi cum Holoși Daniel, care este catolic, ar fi avut o dorinţă nestăvilită să doneze terenul unei asociații ortodoxe. Holoşi a mai spus că nu știe nici să fi solicitat autorizație de exploatare a pământului, după măsurători, fiind vorba de sute mii mc de pământ de umplutură. Mai exact, nu știe nimic despre acest teren, decât ceea ce a aflat dintr-un material de pe facebook. Asociația nu a înregistrat terenul pentru a fi impozitat și, practic, sub coordonarea primarului Vela de pe acest teren au fost excavați și vânduți către SC COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA sute de mii de mc de pământ necesar la centura ocolitoare a Caransebeșului, pământ pentru care, ulterior, au fost încasați bani de la statul român prin CNADR.

Acesta este artificiul prin care Marcel Vela, împreună cu un întreg grup infracţional, prin manopere dolosive, a reușit să înstrăineze nelegal 44.235 mp din patrimoniul Primăriei Caransebeș.

Această asociaţie este condusă de preotul Domilescu Manea, socrul fostului şofer al lui Vela şi actualul şofer al lui Felix Borcean. Fiica părintelui Manea este cea care gestionează activitatea Consiliului Local Caransebeş şi, dacă tot vorbim despre preotul Manea, trebuie să menționăm și faptul că acesta este şi fericitul câştigător al unei licitaţii organizate de Vela, licitație având ca premiu un teren de casă în Caransebeşul Nou, în suprafaţă de 525 mp. Nu este singurul câştigător al acestei licitaţii, alături de el fiind şi fostul viceprimar Strejariu cu un teren de 533 mp şi Garaş Nicolae (Lae Vernichescu) cu două loturi de casă în suprafață de 556 mp, respectiv 530 mp. De reținut este că de această licitaţie au ştiut doar ei, deoarece nu a fost făcut public nimic. Numai ca Dumnezeu nu doarme şi Institituţia Prefectului de această dată şi-a făcut datoria şi a dat în judecată Municipiul Caransebeş, solicitând anularea HCL nr. 328/13.11.2015. Prin sentinţa Curţii de Apel Timişoara nr. 3342/2017, anulare articol 2 al Hotărârii, Prefectura a obţinut anularea actului şi cei 3 se află în situaţia achiziției unor terenuri în baza unei Hotărâri anulate.

Dacă numai între lunile iunie şi septembrie 2015 au fost anulate opt asemenea HCL ce vizau vânzări de terenuri, ne putem imagina ce s-a întâmplat în 12 ani de mandat al primarului Vela. Rămâne ca autoritățile abiliatate să verifice legalitatea tuturor Hotărârilor de Consiliu ce au vizat vânzările de terenuri la Primăria Caransebeş.

Preotul Manea dă acum acatiste ca să scape de cei 44.235 mp de teren, picaţi parcă din cer Asociaţiei pe care o păstoreşte. Acastistele nu o să îl ajute, însă îi dăm un sfat sincer: SĂ MĂRTURISEASCĂ, dar nu în faţa lui Dumnezeu, ci în faţa „organelor de anchetă”, fie ele DNA, DIICOT sau altele. Ceea ce nu a ştiut părintele Manea este că Vela, când este vorba de buzunarul lui, nu donează bisericilor, ci le împrumută.

Vă prezentăm mai jos extras din Declaraţia de Avere nr. 39/27.10.2010 cap. IV pct. 2, care arată împrumutul făcut de Ion Marcel Vela în sumă de 27 000 euro şi 8000 RON, făcut către Episcopia Caransebeş.

Un alt exemplu este la fel de grăitor. Cu ceva vreme în urmă, presa „de casă” a lui Marcel Vela, anunţa o donaţie a acestuia, donație care a costat o sumă considerabilă, constând într-o cruce montată pe E70, pe malul Dunării, la intersecţia drumului spre Mânăstirea Vodiţa. Presa vremii susţinea că suma a fost achitată din indemnizaţia de bugetar a lui Vela!!! Lucrurile se pare că stau cu totul altfel şi de această dată. Gurile rele spun că valoarea facturii crucii a fost achitată de firma care a forat fântânile în Caransebeş, iar montajul, fundaţia şi soclul au fost executate pe banii şi pe munca firmei care a executat lucrările la Campusul „C. D. Loga”. După cum toţi credincioşii ştiu, Sf. Ioan Botezătorul este un sfânt ortodox şi cel mai apropiat ca nume de ”Ion” Vela, probabil de aici şi denumirea dată asociaţiei părintelui Manea Domilescu. Îl ştim totuşi pe Vela ca fiind un tip „cinstit” şi „echidistant”, drept dovadă că la Caransebeş, după spusele lui, se află cea mai mică distanţă dintre o biserică catolică şi una ortodoxă, între ele Vela construind vestitul „arc al împăcării” cu sume despre care nu spunem încă nimic.

Trebuie precizat că procedura pentru înstrăinarea terenurilor din patrimoniul Primăriei Caransebeș este întotdeauna aceeași, în sensul în care solicitările sunt făcute, întodeauna, de SC COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA, această societate nu se prezintă și terenul este vândut unei alte persoane din anturajul lui Vela.

Totuşi, credem că pe ”Vela credinciosul” îl apăsă propria conștiință și vrea înfiinţarea unei asociaţii creştin-ortodoxe cu numele unui sfânt ortodox ”Sf. Ioan”, dar dându-și seama că este prea puțin pentru conștiința lui decide să înfiinţeze una cu numele unui sfânt catolic ”Sf. Anton”. Dar interesant este cine se ocupă de această asociaţie şi unde îşi are sediul: nimeni altul decât Stepănescu Cristian Anton, alias Ştauber, omul bun la toate al lui Vela, sediul asociaţiei fiind pe Calea Timişoarei, nr. 1, adică la Ştauber acasă.

Aceasta a fost doar o mostră a prăpădului făcut de Marcel Vela în perioada în care a fost primar, iar amploarea acestui grup infracţional o puteţi intui, din vreme ce dreptul de proprietate asupra terenurilor s-a realizat fără niciun fel de prevedere legală. Caransebeşul a fost transformat într-un fel de „sat fără câini” în perioada cât Vela a fost primar. Cel mai probabil liberalii, prin promovarea unor oameni ca Vela, urmăresc transformarea întregii ţări după „modelul Caransebeş”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.