„Accentul a fost pus pe situaţia conflictului din Iran şi negocierile bilaterale în curs cu participarea reprezentanţilor Statelor Unite despre rezolvarea problemei ucrainene” potrivit consilierului diplomatic al lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, citat de presa rusă.
Este prima convorbire a celor doi președinți, diun decembrie 2025. Datele arată că a fost organizată la inițiativa Washingtonului, scopul său fiind „dezbaterea unei serii de probleme extrem de importante legate de evoluţia actuală a situaţiei internaţionale” a mai spus consilierul diplomatic al Kremlinului.
Ușakov a mai precizat că Putin și-a exprimat opinia în favoarea unei rezolvări paşnice şi diplomatice rapide a conflictului iranian”. În același timp, despre Ucraina, președintele Rusiei a spus că o „descriere a situaţiei actuale pe linia de contact, unde trupele ruse înaintează cu mult succes”, a declarat Iuri Uşakov”.




Aha!
Timp de o ora, Putin l-a dus cu presul din nou pe Trumpy.
Israilienii incep a intra in panică.. dacă iranul poate suferi apoi evreii sunt cam firava si nu cam rabdă lipse … sunetul lui Trump este de a-l ” monotoriza ” pe Putin despre ce gândește sau să-l roage sa influențeze Iranul la o înțelegere de pace…rusii sunt suspectati de SUA ca furnizează informații din spațiu Iranului.. ceea ce SUA face pentru ucraineni in deschis..