Diversiunea mincinoșilor cu ștaif

Odată cu declarațiile vicepreședintelui SUA, propaganda sistemului încearcă un contraatac mizerabil. Dan Andronic, Bogdan Chirieac, Radu Tudor și muștele care roiesc în jurul lor încearcă să inoculeze în spațiul public ideea că probele mult căutate se află chiar în posesia americanilor. Prin urmare, JD Vance, sugerează ei, bate câmpii. Drept argument, respectivii aduc două declarații: una a fostului secretar de stat Antony Blinken și alta a unui fost purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat în care s-ar afirma că alegerile din primul tur ar fi fost influențate de ruși. Iar faptul că acești înalți demnitari afirmă așa ceva reprezintă o probă în sine.

În realitate este vorba despre o diversiune mizerabilă, prin manipularea unei informații. În cele două documente citate cu insistență de propagandiștii amintiți se vorbește despre ingerințele rusești, dar acestea sunt citate din afirmații ale autorităților române, nicidecum constatări proprii ale americanilor!

Este vechiul sistem bielă-manivelă verificat în timpul sinistrului MCV: diverse dorințe și interese de la București erau puse pe sub ușă la Bruxelles, după care se întorceau de acolo sub antetul Comisiei Europene, adică erau albite și transformate în ordin, că „așa ne cere Bruselul”.

Absolut la fel s-au petrecut lucrurile și acum. Singura sursă a celor doi – purtătorul de cuvânt Matthew Miller și Antony Blinken – a fost comunicatul CSAT. În acel comunicat se făcea o mențiune generică la influența Rusiei, dar fără a fi explicit legată de influențarea alegerilor din 24 noiembrie.

Pentru a lămuri lucrurile, iată care sunt opiniile autorităților americane, în cronologia evenimentelor electorale de la București.

27 noiembrie (miercuri). Ambasadorul SUA în România declara la o reuniune AmCham de Ziua Recunoștinței:„În primul tur al alegerilor prezidențiale, este clar că mulți români au votat pentru schimbare. Puțini au prezis rezultatul, dar oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobișnuit. Aceasta este esența democrației. S-a mai întâmplat, în trecut, în ambele țări. Cu toate acestea, un lucru care sper că nu se va schimba, care nu trebuie să se schimbe, este încrederea noastră în valoarea alianțelor noastre și a parteneriatului nostru”.

Deci, la trei zile de la alegeri, Ambasada SUA nu făcuse nicio referire la influența rușilor.

28 noiembrie (joi): Se dă publicității comunicatul CSAT, în care se face următoarea și singura mențiune despre influența rusească: „A fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă, existând din partea acesteia un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială”.

Această formulare este singurul izvor din care avea să se alimenteze toate comunicatele și declarațiile ulterioare ale oficialilor americani și din alte țări pe tema amestecului rușilor.

30 noiembrie (sâmbătă), Declarația Ambasadorului SUA, Kathleen Kavalec: „În ultimele zile, mulți români și-au exprimat îngrijorarea cu privire la alegeri, inclusiv rezultatele surprinzătoare din primul tur al alegerilor prezidențiale, rapoartele despre încălcări legate de utilizarea rețelelor sociale în campania electorală și lipsa de transparență în finanțare, precum și decizia de renumărare a voturilor. Scopul fundamental al unor alegeri libere și corecte este de a asigura că cei care guvernează au un mandat clar din partea cetățenilor pe care îi reprezintă. Nicio decizie luată în această perioadă crucială nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber sau să pună în pericol credibilitatea procesului electoral”.

Ambasada SUA nu face referiri nici de data aceasta la vreun amestec rusesc, citează rapoartele evocate în comunicatul CSAT ce fusese dat publicității cu două zile în urmă, dar este de remarcat accentul pus de oficialul american pe faptul că „nicio decizie luată în această perioadă crucială nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber sau să pună în pericol credibilitatea procesului electoral”.

Urmează alegerile parlamentare din 1 Decembrie.

Luni, pe 2 decembrie, CCR validează primul tur al alegerilor prezidențiale.

4 decembrie (miercuri): Apare prima declarație de presă a unui purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat, Matthew Miller, în care se spune:„Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral din România. Informațiile menționate în raport ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”.

Sursa de informații a Departamentului de Stat este Comunicatul CSAT.

MAE dă cu muștarul în ventilator

5 decembrie (joi): Un comunicat difuzat de MAE anunță pe un ton războinic că documentele desecretizate cu o seară în urmă „arată o interferență externă fără precedent și semnificativă, îndreptată împotriva instituțiilor și proceselor democratice”, făcând parte „dintr-o încercare continuă si persistenta de a submina angajamentul ferm al României față de valorile euroatlantice și față de apartenența noastră la UE și NATO. (…)Ne-am informat aliații cu privire la această încercare de interferență externă și vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”.

Nu mai comentez ce-a înțeles din notele informative desecretizate funcționarul de la MAE care a redactatat acest text, dar nu e prea clar în ce a constat, în mod concret, „încercarea de a submina angajamentul ferm al României față de valorile euroatlantice” etc.

Informația majoră din acest comunicat este aceea că, aproape instantaneu cu desecretizarea documentelor, acest minister a și informat cancelariile lumii despre „această încercare de interferență externă”, sugerând – dupăcum se vede – că a fost doar o „încercare” și nu o reușită.

Emiterea acestui comunicat seamănă cu aruncarea muștarului în ventilator. Dar documentul e posibil să fi făcut parte din planul mai amplu al aruncării mortului în curtea rușilor.

Devine tot mai credibilă supoziția potrivit căreia directiva de anulare a alegerilor, cu demonizarea la mare modă a rușilor, a fost trasată de la Bruxelles. Nicio autoritate europeană n-a avut vreo reacție legată de anularea unor alegeri prin hotărârea unei instanțe. Era o situație în premieră pentru lumea liberă, la care funcționărimea UE ar fi trebuit să reacționeze. Faptul că Ursula von der Leynen l-a sunat pe Iohannis sâmbătă, a doua zi dimineața după decizia CCR, este sugestiv în sens contrar – și anume că anularea alegerilor ar fi fost o misiune îndeplinită pentru care Iohannis merita felicitat.

5 decembrie (joi): Aflat în Malta la o reuniune a miniștrilor de Externe din țările membre ale OSCE, secretarul de stat american de la acel moment, Antony Blinken, a spus că „autoritățile române descoperă un efort rusesc, de amploare și bine finanțat, de a influența recentele alegeri prezidențiale, contrar standardelor OSCE”.

Deci și al doilea comunicat de la un oficial american citează tot informații provenite de la autoritățile române.În acea dimineață fusese emis și comunicatul MAE amintit mai sus, iar la Malta se afla și fosta ministră de Externe, Luminița Odobescu, care-l putea informa pe Blinken în mod direct despre „efortul rusesc, de amploare și bine finanțat”.

În concluzie, informațiile date de americani privind amestecul rușilor au fost livrate, de fapt, din București și n-au cum să reprezinte „probe”, așa cum susțin propagandiștii citați mai sus.

6 decembrie (vineri): CCR n-avea programată nicio ședință în acea zi de vineri, dar totuși se întrunește și decide în unanimitate anularea alegerilor.

Apare și un comunicat al lui Mattew Miller în care se arată că „luăm act de decizia de astăzi a Curții Constituționale a României cu privire la alegerile prezidențiale din România. Poporul român este cel care îi alege pe cei care îl reprezintă. Nicio altă țară sau actor străin nu are acest drept.

Statele Unite își reafirmă încrederea în instituțiile și procesele democratice din România, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă. Facem apel la toate părțile să respecte ordinea constituțională a României și să se angajeze într-un proces democratic pașnic, lipsit de amenințări cu violența și intimidare, care să reflecte voința democratică a poporului român”.

Șeful de post A3 are probe sau minte de îngheață apele?

6 decembrie (vineri, noaptea): Vinerea neagră se sfîrșeșete apoteotic.Șeful de post A3 ține un discurs delirant, afirmând că deține probe, că țara a scăpat de o lovitură de stat, că trădătorii trebuie judecați în tribunale de urgență și altele asemenea.

Iată un fragment din discursul halucinant al șefului de post A3 din acea noapte:„Lovitura de stat a eșuat! Glonțul rusesc a trecut pe lângă urechea României. Am fost extrem de aproape de a trăi într-un 1945 diferit, când România a intrat pe mâna rușilor.

Ceea ce a făcut astăzi Curtea Constituțională era singurul lucru corect pe care îl putea face…În momentul în care știu că sunt atacat, în momentul în care știu că asta se întâmplă cu niște oameni în interior, pentru că am văzut spionul columbian, l-am văzut pe domnul Greblă, cu toată ‘dragostea’, am văzut politicieni, am văzut posturi de televiziune. (…)  Cred că e pe deplin justificat ca acuzația de trădare să fie folosită acolo unde trebuie folosită pentru oamenii din țară care au fost implicați în această lovitură de stat, iar acești oameni să răspundă. În nicio țară din lume trădarea nu se pedepsește ușor. Cred că în momentul de față singura cale este curățenia, curățenia în toate zonele societății”, a continuat Mihai Gîdea.

Diversiunea despre probele pe care le știu americanii ar trebui să înceteze. Primele reacții dinspre partenerul strategic au fost ale dnei Ambasador al SUA în România.Cele două declarații ale dnei Ambasador, date la interval de o săptămână după alegeri, nu aminteau nimic despre amestecul rușilor. Deși serviciile ambasadei se aflau cel mai apropae de „locul faptei”. Abia după apariția comunicatului CSAT referirea la Rusia din acel text a fost preluată de Departamentul de Stat, întinsă ca pelteaua și vândută de propagandiști ca fiind informații provenite de la americani.

În acea noapte de pomină în care anunța că glonțul Rusiei a trecut pe la urechea României, șeful de post de la A3 a făcut încă o declarație miribolantă, afirmând că el deține mai multe probe decât cele prezentate în documentele desecretizate:„Avem toate datele, mult mai multe date decât s-au prezentat până acum. Din surse pe care noi, ca redacție a celui mai important post de televiziune din România (!), le avem, există informații mult mai ample decât s-a oferit opiniei publice acele documente de la CSAT.(…) O operațiune externă cu trădători din interior, o caracatiță ce a acționat extrem de discret, din timp, cu oameni politici și oameni infiltrați în diverse instituții”, spunea șeful de post A3.

Au trecut de atunci peste 70 de zile și acele probe despre care vorbea respectivul n-au apărut.A fost un delir, o minciună, o diversiune sau toate la un loc?

Recomanda 32
Octavian Știreanu 251 Articole
Author

7 Comentarii

  1. MAXIMĂ la Caracatița de Șorțulețe și Milițieni ! Au trecut 2 luni jumate și probe ZERO !
    Doar gulgutele p.r.o.s.t.a.c.i.l.or care fac pe Dăbuleni.
    Nu înțeleg VOLUNTARIATUL și suferă că dl. CURĂȚENIE GENERALĂ n-a decontat de la Buget.
    TURUL DOI ÎNAPOI, măR🎯g…

  2. Atentie, „dorintele si interesele” structurilor de comanda de la Bucuresti au fost sustinute de Dep. de Stat si de Com. Eur. pt. ca au urmat cu strictete politica dictata de admin. democrata a SUA si de globalistii stangii radicale de la Strasbourg si Bruxelles. Adica, „ne ajutati si pe noi cu un comunicat, ca doar suntem marionetele voastre?” De partea cealalta, da, se pare ca nu exista niciun fel de probe privind imixtiunea unui „actor statal” in alegeri. Dar asta micu, tov. gradu’, bifeaza toate punctele din agenda de comunicare a Fed. Ruse. Luati de cititi. O proba ceva?

  3. „cunoasteti in profunzime faptul ca sunt inventii pentru eliminarea din competitie a acestui Calin Georgescu.”

    CG11 a fraudat legea electorala prin nedeclararea cheltuielilor electorale si a sursei sponsorizarilor de care a beneficiat. Cred si eu ca s-a ascuns de sustinatori ca Zisu (seful inarm.arii din arm.ata), cel cu 2.000 de tablouri impachetate intr-o mansarda a unei case de la ta.ra. Altfel, nebunia individului se autoprobeaza, nu este inventie, CCR a facut un act sanitar !

  4. Varegii sunt disperati, implora, dau ultimatumuri, scriu scrisori dens schise…Numai niste admiratori ai morsei mosadist-kgb-cia iste
    pot fi ras put Tino Izy fan natzi Tici precum Florin dislocat azi prin tragere la sorti…

  5. N-am înțeles de ce românia trebuie să stea ”capră” la acest dj vance ??!!Vor să-l susțină pe georgescu și noi suntem atât de proști că nu înțelegem ??La fel l-au susținut și pe băsescu,și a ieșit un mare ra-hat !!Românii nu mai vor candidat ”susținut” !!!!!

    • Va rog sa imi spuneti si mie un candidat nesustinut, ca sa nu mor prost…

  6. Domnule Bogdan Chiriac,
    Sunteti o persoana pe care din ’90 incoace am tot urmarit-o. Tot timpul, pentru mine, ati fost un reper de obiectivitate si de fin observator. La un moment dat. chiar profund necuratul Base, din razbunare pentru comentariile dvs care il deranjau, v-a atribuit porecla de „morsa competenta”. Despre atitudinea dvs apropo de diversiunile guvernului, CCR, CSAT, eu cred ca dvs, ca fin observator cunoasteti in profunzime faptul ca sunt inventii pentru eliminarea din competitie a acestui Calin Georgescu. Nu-mi pot explica faptul personalitatea dvs poate fi duplicitara si pariez ca dvs cunoasteti adevarul in profunzimea lui. Pentru mine sunteti o enigma, pentru ca eram convins ca nici pentru un miliard dvs nu puteti sa ascundeti adevarul ! La Dan Andronic si Radu Tudor nu aveam nicio pretentie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.