Președintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobrițoiu, a declarat luni că va fi luată în discuție în cadrul comisiei tragedia aviatică din Munții Apuseni.
„Cu certitudine vom lua în discuție tragedia aviatică din Munții Apuseni, în așa fel încât să ne identificăm și asupra modului în care, din punct de vedere legal, din punct de vedere al documentelor, cooperarea ar fi fost facilitată. Bineînțeles, ne vom apleca și asupra audierii reprezentanților instituțiilor respective, gândindu-ne și la faptul că, concomitent, se desfășoară anchetele Corpului de control al premierului, al Ministerului Transporturilor și de ce nu, și ancheta separată a Procuraturii”, a spus Dobrițoiu.
Întrebat dacă a discutat deja despre propunerea de înființare a unei comisii, Corneliu Dobrițoiu a spus că a luat legătura telefonic cu o parte din membrii comisiei. „Oamenii vor să se aplece asupra acestui subiect și în momentul în care vom fi în cvorum, categoric că vom lua o decizie”, a spus Dobrițoiu.
În ce privește raportul preliminar privind cauzele accidentului aviatic, acesta a spus: „Toată lumea știe deja că ROMATSA este instituția coordonatoare pentru identificarea epavelor avionului. Mai departe, sunt convins că la nivelul ședinței CSAT se va lua în discuție și modul în care STS-ul a intervenit, a ajutat la identificarea supraviețuitorilor ca urmare a semnalului la 112”, a spus Dobrițoiu.
Întrebat dacă știe care sunt atribuțiile STS și dacă acest serviciu avea sau nu responsabilitate în cazul accidentului aviatic din munții Apuseni, Dobrițoiu a spus: „Problema de fond este că în momentul în care se emite un semnal pe 112, atunci ar trebui receptat și identificat și locul de unde emite, și alte date care sunt în atenția serviciului. Pentru că STS-ul gestionează atât infrastructura 112, cât și activitățile pe 112”, a mai declarat președintele Comisiei de apărare din Senat.