Doliu la Teatrul Național: S-a stins în ziua dintre moarte și Înviere

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti a anunţa duminică decesul actorului Alexandru Georgescu.

„A părăsit scena vieţii în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte şi Înviere, moment de cumpănă între întuneric şi lumină, între durere şi speranţă. Cu o prezenţă scenică discretă, dar puternică, cu o voce inconfundabilă şi un joc plin de nuanţe, Alexandru Georgescu a reuşit să atingă inimile spectatorilor în spectacole precum „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea””, arată TNB, pe pagina oficială de Facebook.

Alexandru Georgescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa prof. Beate Fredanov, promoţia 1972.

A debutat pe scena TNB în urmă cu mai bine de 50 de ani şi de atunci şi-a dedicat întreaga carieră primei scene a ţării, în numeroase spectacole, construind cu răbdare, eleganţă şi discreţie o carieră solidă şi profund respectată.

Cele mai recente producţii în care publicul l-a admirat au fost „Dineu cu proşti”, „Papagalul mut” şi „Opera de trei parale” (premieră 2024).

„Pentru colegi şi prieteni, a fost mereu „Nea Johny” – un om cald, modest, cu umor fin şi o prezenţă care aducea linişte şi încredere. Un actor devotat, un coleg loial, un suflet bun. La şase ani după pierderea soţiei sale, actriţa Maria Teslaru, şi ea o figură emblematică a Naţionalului, Alexandru Georgescu se alătură acum, într-un alt plan, celei alături de care a împărţit scena şi viaţa. Suntem alături de familia îndurerată şi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în lumină”, a transmis Teatrul Naţional Bucureşti.

Recomanda 4

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.