Era sâmbăta trecută, puțin după ora 17.00 la New York (miezul nopții în România). Urmărisem meciul FCSB – Universitatea Cluj și am schimbat Digi Sport România cu FoxNews-ul american, care transmitea în direct mitingul electoral din orașul Butler, statul Pennsylvania, unde vorbea Donald Trump.
După numai câteva minute, am auzit zgomote care semănau mai degraba cu cele emise de o mașină| de făcut fulgi de porumb. Apoi l-am văzut pe fostul președinte ducând mâna la urechea dreaptă și aruncându-se sub podeaua podiumului de la care vorbea. Nu știam ce să cred, dar apariția agenților de la Secret Service m-au lămurit că era vorba de ceva extrem de grav. Au urmat scene de groază, cu glasuri de femei care urlau (ulterior aveam să aflu că una dintre ele a murit!), agenții care au făcut scut în jurul lui Donald Trump și l-au dus într-o mașină blindată, cu sângele șiroind în partea dreaptă a capului.
Prima întrebare care mi-am pus-o după ce am aflat că autorul tentativei de asasinat este un tânăr în vârstă de 20 de ani, Thomas Matthew Crooks, ucis de lunetiștii care asigurau securitatea, a fost următoarea: cum a fost posibil să se tragă asupra lui Donald Trump, de la circa 100 de metri, de pe acoperișul unui hangar descoperit, fără ca agenții Secret Service să intervină, deși martorii oculari susțin că au semnalat prezența atentatorului înainte ca acesta să tragă!
A doua întrebare derivă din prima: dacă lunetiștii au reușit să-l localizeze pe tânărul care a tras asupra fostului președinte și să-l anihileze, de ce l-au ucis, în loc să-l rănească?! Aici fac legătura cu asasinate sau tentative de asasinat din istoria Americii în care martorii au fost eliminați (cazul JFK e doar un exemplu).
Înclin să cred că actul terorist care urmărea eliminarea fizică a lui Donald Trump și scoaterea lui din cursa pentru Casa Albă ascunde lucruri pe care nu le vom afla prea curând. În primul rând pentru că morții nu mai pot vorbi! Apoi neglijența cu care Administrația Biden a asigurat securitatea contracandidatului Donald Trump (personal Secret Service redus, incompetență, indiferență sau toate la un loc) e și ea suspectă! Practic, fostul președinte american a fost lăsat descoperit în fața gloanțelor!
“Ar fi trebuit să fiu mort. Rareori privesc în altă direcție decât spre mulțime. Dacă nu aș fi făcut asta, în acel moment, atunci nu am mai fi vorbit astăzi, nu e așa? Mulți spun că este cea mai iconică fotografie pe care au văzut-o. Au dreptate și nici nu am murit. De obicei trebuie să mori ca să ai parte de o fotografie iconică”, a comentat cu umor Donald Trump într-un interviu pentru cotidianul newyorkez The New York Post.
Corespondență din New York de la Grigore L. Culian
16 iulie 2024
@ Dudu3, excelent comentariu!
Atentatul era ABSOLUT PREVIZIBIL. Si DA, se poate repeta! Cu descreieratii nu-i de joaca! Globalistii & deep.state sunt extrem de motivati, perseverenti si fara niciun fel de scrupule. Miza este uriasã, capitalã pentru ei. Trump îi ia în râs dar greseste enorm dacã subestimeazã rapacitatea globalistilor. Mã tem cã, indiferent de vointa poporului american, la conducerea SUA, in cele din urmã va veni tot un personaj pregãtit si agreat la Davos. Eu unul mi-as dori ca presedintele SUA sa fie un suveranist (Trump s-a dovedit a fi unul dintre suveranisti prin discursul tinut in 2017 la Adunarea Generala a Natiunilor Unite) dar sã nu ne facem iluzii cã realegerea lui ar schimba in vreun fel statutul de colonie al României. Pana una-alta, macar si cu speranta ca Trump ar aduce pacea in Ucraina, e de dorit ca, printr-o minune, globalistii sa piarda in fata lui Trump. Doar Bunul Dumnezeu (daca intre timp n-am facut destule rele cãt sã se fi suparat iremediabil pe noi!) poate sti si hotãrâ ce e mai bine pentru noi. Doamne mai iartã-ne si mai ajutã-ne!
Iarăși însăilări pretins gazetărești de la țambalagiul-chiftelar din Queens, NYC?! O vreme, „Cotidianul”, fără neica-nimeni ăsta, era onorabil. Cu el în sumar – nu.
Stiam de la acest nene ca Trump e un „acoperit sovietic” si stupoare, aflu acum ca era dintotdeauna „descoperit”…Niciodata „x” nu a fost egal cu „y”, doar la padurenii care constata regretele si grobieni cum ii stim ca neosecuristi de la sate mistifica ordinar spusele lu Bideu…
Nu va mai face-tzi probleme: a venit shi pentru gagicarul de Trump vremea PEACE DAY, ca doar shi el ca shi altzi urmareshte NOBELI. Tov.khazar Putin i-a oferit de la inceputul procesului cu PEACE DAY un intreg hotel, sa-shi aleaga. Dar asta se va decide cand el va face PEACE PEACE la razboiul intre khazari, cand se pare shi vanzarile de arme se vor sfarshi la tzanc ca nu mai au stocuri, shi daca nu se vor opri vor juca babaroase cu atomic bomb: ca care pe care. Vom vedea cine mai apuca. Cat despre geopolitica se pare ca Boul de Aur la gashka khazara a inceput cu un atentat, urmate de atatea dar nu la ei, shi in final ei vor sfarshi tot asha cum au inceput treaba. Chestia asta se va simtzi pana in Orientu lui Harapu Albu. Poate Bubyko shtie ceva…
O zi buna.
Con
Viața lui Soros s-a mai scurtat… de ciudă 😁… pt umanitate e un mare bine
Forza Trump ✌️
,, TINERE„ Sportul asta este boala grea si asta cu UTA-RAPID -depinde de origine -Daca esti din ARAD
sigur simpatizezi cu UTA (adica cu Parcalab , Vatzi , Petchiovsky , Domide etc) daca esti din Capitala
sustini RAPID ( Ion Ionescu, Tamango portar ,Dumitriu etc ) .
Acum avem oprtunitatea TV de ori unde pe glob .
O zi buna fara suparare!
Oameni au trăit minciuna cu covideala nu mai pun botul la abureli de felul acesta.
Intrebare, cine se deplaseaza in Padure cu lianele? E tare aia cu „siroaiele” precum la Niagara…Dar si mai tare e metamorfozarea de la anti Trump la pro Trump…
Este uimitor sa constati ca la numerosi comentatori, se simte o parere de rau pentru ca nu a fost atinsa tinta, la care indemna Biden intr-un discurs recent. Insa ei nu realizeaza ca daca asasinatul s-ar fi produs, poporul american care nu are gena tradarii si nu-si ia binecuvantarea de la Inalta Poarta …ca altii, ar fi condus sigur partidul republican la putere. Altfel SUA ar fi cautionat asasinatul pentru cucerirea puterii in numele democratiei neo-marxiste. Prin esecul acestei tentative, partida ramane deschisa(cu avantaj Trump),si o va propulsa probabil pe Michele Obama sau pe Kamala Harris la candidatura
Cum sa stai la NY si sa te uiti la UTA-Rapid ?
Modul in care au actionat fortele de protectie imi ridica banuiala ca au fost complici ai celor care au organizat asasinatul .
DA,era cu dinaintea descoperita in fata gloantelor,de cand cu procesul cu Lady Stormy, si, ce e mai important,nu mai avea pantofii in picioare,altfel nu-l nimerea la urechea muzicala…
Culian a vrut de fapt sa ne convinga cat de statornic este cu iubirea sa veche pentru um UBB cand de fap cu totul altul era inceputul pentru subiectul bomba.
Cine știe, l-or fi ucis lunetiștii pentru că asasinul nu și-a atins ținta…
Oricum, speculațiile dvd nu sunt nici pe departe atât de fanteziste că ale lui Eugen Uricariu, care prezice în articolul său de ieri că acest atentat nereușit va fi urmat de unul reușit, după modelul Sarajevo 1914. Citindu-i articolul, m-am întrebat dacă nu cumva a ajuns să se distribuie heroina pe cartelă la București,că pe timpul lui Ceaușescu 😊
Fara sa exageram,putem considera pe Donald Trump,un MESIA salvator al americii si chiar al omenirii !.
Este singurul care pronunța cuvantul PACE…PACE!.
Pe asasin Secret Service l – a executat ca sa nu mai rateze altadata.
descoperit în fața gloanțelor?
-depinde daca e taiat imprejur….
Robert F.Kennedy Jr.(70 ani) declaratie februarie,2024…”unchiul meu,fostul presedinte SUA, John F.Kennedy a fost ASASINAT in anul 1963,de catre CIA !.”
Donald Trump,declaratie:…”Din prima zi la Casa Alba voi opri razboiul din Ucraina”!.
Aici este CHEIA,tentativei de ASASINARE, asupra lui Donald Trump,viitorului presedinte SUA !.
Zilele lui Zelenski sunt NUMARATE,de acum inainte!.
Aceasta FOTOGRAFIE va deveni,EMBLEMA luptei mondiale impotriva Globalistilor si extrema-stanga Marxistă !!.
EXCELENT articol!!…”BRAVO” Redactia Cotidianul !.
Numai Bunul Dumnezeu poate avea grije de soarta noastra pe lumea asta !. Si „Alea jacta est”,cu Donald Trump ca viitor Presedinte al Statelor Unite ale Americi.
„Nu mor caii,cand vor cainii”!!.
O înscenare penibilă.
Tatăl crook-ului, mi se pare mie că a dat răspunsuri evazive cînd a fost întrebat de fiu’-s’u și de atentat?
Oare vom avea surpriza să vedem că-și cumpără o viloaie de 10 milioane de $$ $$oroșijdi și un yaht, peste 3 luni? Da’-i criticăm în continuare în NYT pe mercenarii ruși din Группа Вагнера că ucid oameni pentru a menține la putere regimuri dictatoriale africane? Oare de ce cred eu că regimurile dictatoriale africane nu sunt foarte diferite de actuala conducere dymukrakă amerlokă?
vezi scena Balconului de la Comitetul Central
fie aia din 21 fie aia din 22 decembrie 1989….
(au fost 2 shobolani nu prea diferiti,
ok?)
Sefa serviciului secret e femeie, patru agente erau acolo. Banuiesc ca femeile sunt mai rapide in reactii, mai puternice au sange rece si in general sunt facute pentru razboi, lupte, shooting. Deci Trump a avut maxim de securitate !
Carevasăzică… cenzura lucrează la greu la capitolul postări, aici.
Voi aveți habar cum este să faci muncă patriotică cu bagajele după tine ca se bat ăștia cu atâtea aiureli?
Eu am zis ca vreau fotomodele , nu diversiuni frate.
Ăștia de 70+ nu au minte în cap să mai stea pe drumuri să facă discursuri și să vrea ei să fie președinți sau să tolereze doleanțele unor servicii stupide.
Aiurea, totul este o înscenare. Nu a existat nici un atentat.
interesant cum nicio agentie de „presa” nu publica si nu scrie nimic despre incidentele din Irlanda, unde militia bate si aresteaza cetatenii irlandezi care protesteaza impotriva migrantilor ilegali… iar in acelasi timp migrantii promoveaza inarmarea si atacuri asupra irlandezilor. incidentele sunt on Coolock
Ha, ha! Să muară di ciudă toț’ trolacii soroșișt’ ș alta nu sau altfel spus, Senilu’ ‘i în closet…