Românii vor suporta indirect costurile salvării Greciei – creşterea ratelor, acces limitat la credite şi inflaţie mai mare. Planul fără precedent de salvare a Greciei, prin care liderii din UE speră să stabilizeze economia europeană, va presupune costuri uriaşe, suportate, în primul rând, de guvernele din zona euro, scriu jurnaliştii de la Adevărul.
Analiştii economici avertizează că şi statele care nu fac parte din zona euro , deci şi România, vor fi afectate pe termen lung de deciziile luate miercuri noapte, conform cărora creditorii privaţi ai statului elen (bănci comerciale şi fonduri de investiţii)sunt obligaţi să şteargă 50% din valoarea împrumuturilor pe care le-au acordat Atenei.
Băncile şi instituţiile de credit vor fi nevoite să se împrumute de pe pieţe la dobânzi mari pentru a face faţă condiţiilor de capital. În aceste condiţii, se pune întrebarea câte bănci vor reuşi acest lucru, deşi guvernele din zona euro au declarat că vor oferi garanţii în valoare de 30 de miliarde de euro pentru a facilita accesul băncilor la finanţare.
În situaţia în care ele vor apela la guverne, există riscul de a fi naţionalizate. În cazul în care nici statul, cum ar fi exemplul României, nu va putea să le acorde aceste împrumuturi, atunci ele vor fi nevoite să apeleze la Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (EFSF, fondul de urgenţă al UE).
Din cauza acestor pierderi, băncile vor mări dobânzile la creditare sau chiar ar putea să suspende acordarea de credite, apreciază analiştii. Cam acestea sunt situaţiile care e posibil să afecteze şi România.
Autorii articolului aduc în discuţie şi ajutorul pe care l-ar putea aduce China pentru salvarea economiei UE prin participarea la un fond de salvare european prin intermediul FMI, dar cu preţul unor condiţii în războiul comercial legat de subvenţii între China şi UE.
Pentru mărirea FESF sunt in discuţie două variante din care miniştrii de Finanţe vor trebui să stabilească ,până la sfârşitul lunii noiembrie , care va fi adoptat. Primul model este un program de asigurări sprijinit de stat pentri cei care vor cumpăra datoriile Spaniei sau Italiei, în caz de faliment, în timp ce al doilea model se referă la înfiinţarea unui „vehicul cu scop special”, care ar oferi o modalitate mai puţin riscantă de cumpărare a datoriile eurozonei.
Băncile europene nu vor părăsi România, chiar dacă „păsuirea” statului elen le ridică unele probleme. Creditorii ne-ar putea însă acorda mai greu împrumuturi, devenind foarte prudenţi, apreciază jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.
Principalele bănci elene din România care au o expunere mare pe datoria Greciei vor fi nevoite să vândă o parte din active sau să ceară mai mulţi bani de la acţionari, au declarat pentru Evenimentul Zilei bancheri locali.
Radu Gheţea, preşedintele consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), apreciază că creditorii nu-şi vor retrage activele de pe piaţa autohtonă. „Nu şi-au retras ele afacerile de la noi în 1997 – 1998, când România a trecut printr-o criză mult mai mare”, a spus acesta.
Majoritatea bancherilor sunt însă de părere că băncile vor fi mai reticente la creditare, alegând plasamente sigure, pentru a nu mai ajunge în situaţia de a fi forţate în viitor să caute bani pentru capitalizare. Băncile aflate în dificultate vor fi nevoite să apeleze la împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional.
http://www.adevarul.ro/international/Cum_plateste_Romania_pentru_salvarea_Greciei_0_580142657.html
Băsescu: „Pensiile nu vor fi indexate de la 1 ianuarie 2012”
Într-o emisiune la postul naţional de televiziune, Traian Băsescu a trasat linia pe care o va urma guvernul în perioada următoare, anunţând că pensiile nu vor fi indexate de la 1 ianuarie 2012, că vor continua reducerile de personal, în primul rând, în administraţie, şi că bugetul va fi construit pe un deficit mai mic de 3%, ajungând undeva la 1,9% pe cash, adică 2,3 – 2,4% pe ESA, consemnează Jurnalul Naţional.
Cât priveşte atacarea guvernului în justitie pe legea pensiilor, Traian Băsescu le-a cerut judecătorilor să spună de unde să fie luaţi banii”.
De asemenea, Traian Băsescu a anunţat că salariile şi pensiile nu vor scădea în 2012. . „Oamenii nu mai suportă. Un nivel minimal al consumului trebuie menţinut”, a comentat Băsescu, precizând că reducerile de cheltuieli se vor face în „zone care suportă acest lucru”.
Şeful statului a mai anunţat că legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile de judecători la ÎCCJ vor fi adoptate prin asumarea răspunderii, pentru că s-a dovedit că nu pot fi trecute prin Parlament, notează Gândul.
„N-au de ce să se supere dacă legislaţia privind asistenţa socială sau numirile judecătorilor,va fi adoptată prin asumarea răspunderii. După mine Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte, s-a compromis. (…) Nu se punea decât un sistem care să scoată cumetriile la Înalta Curte. Când e vorba la renunţarea la un sistem arbitrar şi Senatul nu vrea este compromis de la preşedinte la fiecare senator, din toate grupurile. La Bruxelles, nu înţeleg cum se poate compromite un parlament în aşa hal. E de neînţeles cum Senatul refuză”, a spus Băsescu, precizînd că iniţial a fost adeptul adoptării acestor legi în Parlament . „Pentru mine a devenit clar. Eu am discutat cu premierul Boc şi am spus: hai să lăsăm asta cu promovarea judecătorilor, s-o lăsăm prin Parlament, hai Legea asistenţei sociale s-o lăsăm prin Parlament, deşi era obligaţie asumată de statul român. Acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Atunci ce se mai poate face? Reforma sănătăţii, legislaţia legată de Justiţie, legislaţia legată de asistenţă socială trebuie asumate de Guvern prin asumarea răspunderii”, a explicat preşedintele.