Dr. Peter Oostveen: „În Germania sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil”

„Proiectul Roşia Montană a putut fi angajat aici, pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor”.

Doctorul Peter Oostveen este un chirurg olandez naturalizat în România. Povestea venirii sale la Bucureşti este scurtă, dar captivantă: „Locuiam în California, iar pe 21 decembrie 1989 am fost sunat de cineva din grupul meu de prieteni doctori, cu care plecam deseori în misiuni urgente (eu în calitate de pilot şi chirurg). Mi-au spus că e revoluţie în România, că trebuie să plecăm urgent cu Medici Fără Frontiere. N-am stat pe gânduri şi, pe 22 decembrie, eram sosit pe aeroportul Otopeni. Am operat la spitalul Fundeni, la Urgenţă, unde am scos gloanţe din oameni. A fost o experienţă dramatică. Eram pentru întâia oară în România. Credeam că asta va fi tot: că vin aici şi nu rămân mai mult de 6 luni. Două săptămâni mai târziu, a venit primul avion cu ajutoare pentru dotarea unor spitale – donaţii de echipament medical, pentru că nu aveam cu ce lucra. Apoi am rămas în România un an şi jumătate, după care m-am întors în California. Mă gândeam cât de multe lucruri sunt de făcut aici şi, cum în viaţa mea intervenise de ceva vreme divorţul, soţia rămânând în SUA, iar copiii la Bruxelles, în 1994 m-am stabilit permanent aici. Fiind în Europa, naveta către copii era mai uşoară. Apoi m-am căsătorit cu o româncă şi viaţa mea este aici. Mulţi dintre cei care mă cunosc spun că, după 21 de ani, simt şi mă comport câteodată «mai român ca românii»”.

Într-adevăr, doctorul Oostveen este mai român decât mulţi dintre cei care, deşi sunt „români” prin naştere, trădează valorile naţionale, patrimoniul şi moştenirea strămoşilor. Mă refer aici în mod special la patrimoniul natural şi construit de la Roşia Montană, faţă de care dl Oostveen, prin asociaţia sa şi a soţiei sale, Silvia Oostveen, de profesie arhitect, a luat deja o atitudine fără echivoc, ce se regăseşte în interviul de mai jos. El caută să descifreze prin ce mister istoric au ajuns românii, mai ales majoritatea celor din sfera politică, să nu-şi mai respecte trecutul şi identitatea naţională. „Lecţia Oostveen” este o lecţie de respect pentru valorile româneşti şi europene.

„Bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile!”

– În ce scop aţi înfiinţat asociaţia „Heritage”?

– Asociaţia „Heritage”, partener UNESCO, este o organizaţie care desfăşoară proiecte culturale, educaţionale, de sănătate şi sociale. Printre obiectivele pe care şi le propune se numără şi iniţierea, administrarea şi dezvoltarea proiectelor de reabilitare şi modernizare a lăcaşelor de cult, a muzeelor şi monumentelor istorice din Patrimoniul Cultural Naţional. Am pornit de la ideea că „moştenire” înseamnă creaţie a strămoşilor, transmisă de la o generaţie la alta. Numai trecutul ne poate face conştienţi de timpul prezent şi mai ales de cel viitor! Nici un popor nu se poate despărţi de moştenirea sa culturală. Nu contează, România, Olanda sau altă ţară; cu cât există mai multă diversitate a moştenirilor noastre, cu atât mai mult putem împărtăşi şi putem deveni cu toţii mult mai bogaţi!

– Aţi fost aici, lângă noi, încă din ziua alungării lui Ceauşescu. Aţi urmărit evoluţia societăţii româneşti postdecembriste. Cum arată românii după 20 de ani de libertate?

– Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile! Viaţa spirituală s-a degradat. Cuvântul tipic românesc, „suflet”, a scăzut în importanţă; s-a diminuat, dar nu a dispărut! Aici ar fi, slavă Domnului, sâmburele speranţei într-o revenire la matcă a spiritualităţii româneşti! Solidaritate între oameni nu mai există. Există numai un individualism şi un capitalism extrem. Prietenia nu mai există. Loialitate nu mai există. Banul a devenit o nouă religie! Doar că acum ai posibilitatea de a spune NU! Din păcate, deşi unii români îşi asumă responsabilitatea de a spune NU tendinţei generale, aceştia se regăsesc în final singuri! Astfel, în societatea românească, în ultimii 20 de ani, sunt încălcate principiile de bază ale funcţionării unei societăţi democratice. Iniţiativa de orice fel începe promiţător, dar se pierde undeva pe drum…

– Dar imediat după 22 decembrie am fost fericiţi, ne imaginam că vom sparge munţii. Ce s-a întâmplat?

– Sfârşitul anului 1989 şi anul 1990 au fost o perioadă de euforie totală, marcată de un idealism imens, cu mari aşteptări pentru o schimbare radicală! Studenţii susţineau la acea dată că pot, în sfârşit, să facă ceva important cu ceea ce au acumulat în facultăţi, şi să-şi demonstreze capacitatea de a influenţa dezvoltarea ţării. Rezultatul în timp s-a arătat mai mult decât descurajant: acei tineri au deschis eventual câte un chioşc, pentru a putea câştiga ceva bani, dar au cheltuit imediat acei bani pe lucrurile de care au fost privaţi atâţia ani la rând şi a căror utilitate s-a dovedit a fi trecătoare! Până la urmă, este o problemă de atitudine. Modul de a privi lucrurile şi de a acţiona nu s-a modificat foarte mult în tot acest timp. Asta şi pentru că sistemul educaţional a avut mari lacune în ceea ce priveşte pregătirea tinerilor în a lua decizii de viaţă prin stabilirea în primul rând a priorităţilor. Dacă este să luăm exemplul Germaniei de după al Doilea Război Mondial, această ţară a fost aproape în totalitate distrusă, inclusiv infrastructura, rămânând aproape fără nimic. Rezultatul a fost că germanii s-au mobilizat, au muncit ca să refacă tot ce a fost distrus şi numai apoi au început să cheltuiască.

„În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare”

– Şi politicienii români s-au… mobilizat să vândă bogăţiile ţării rapid şi pe mai nimic. Petrolul, aurul, argintul, gazele, apele minerale etc. au intrat în buzunare străine, prin contracte ascunse de ochii populaţiei. Puteţi comenta acest jaf?

– Privatizările în România au fost dictate de interese individuale – fie ale unor persoane, fie ale unor grupuri -, nota de plată finală fiind achitată de societate. Oricum, mai mult ca sigur că ataşamentul celor ce au dictat aceste privatizări a fost recompensat de către partenerii interesaţi în achiziţionarea firmelor româneşti. Pe o piaţă mondială concurenţială este normal să vrei să îţi elimini orice potenţial adversar. Ceea ce s-a întâmplat şi în România. Îmi vine greu să cred că cei implicaţi nu au bănuit măcar această manevră şi s-au bazat exclusiv pe bunele intenţii afişate de societăţile achizitoare. Este foarte rău că s-a ajuns aici. Aproape totul a fost vândut la preţuri derizorii.

– Pe acest fundal se naşte întrebarea: cum a fost posibil ca un proiect ca Roşia Montană să fie angajat în Romania?

– Aurul Daciei a fost dorit dintotdeauna şi se ştie că a fost exploatat dinainte de venirea romanilor. Un asemenea proiect, definitiv distrugător de natură şi patrimoniu cultural, cum este cel propus de RMGC, a putut fi angajat aici pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor. În acest fel, interesele personale sunt satisfăcute – dând impresia legalităţii şi punând astfel la dispoziţia părţii implicate financiar argumente pentru continuarea proiectului. În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare.

„Roşia Montană are şansa să fie salvată”

– Cum comentaţi faptul că guvernul actual a introdus proiectul Roşia Montană în programul de guvernare?

– Introducerea acestui proiect în programul de guvernare a fost probabil necesară, şi a fost făcută în mare grabă, pentru a justifica şi a legaliza anumite deziderate. În acest proiect, specialiştii de mare reputaţie în domeniul economiei nu au identificat beneficii pentru România (şi nu mă refer la specialiştii angajaţi de RMGC). Mai mult decât atât, pot spune că pierderea valorilor existente la Roşia nu poate fi măsurată în bani.

– Din punctul de vedere al Asociaţiei „Heritage”, ce avem de apărat la Roşia Montană?

– Din punctul nostru de vedere, Roşia Montană este una din zonele unice în lume, cuprinzând, pe un areal destul de restrâns, vestigii arheologice, monumente ale naturii şi monumente de arhitectură. Acesta este motivul pentru care dorim să promovăm şi să susţinem alternativa UNESCO pentru dezvoltarea zonei. Credem în acest mod de abordare, pentru că există multe precedente UNESCO în lume, care au adus cu sine dezvoltarea turismului local.

– Ministrul Culturii a promis că introduce Roşia Montană pe lista indicativă a UNESCO, dar se vede că trage de timp. Ce părere aveţi de atitudinea ministrului Kelemen?

– Ministrul Culturii este într-o poziţie dificilă. Ministerul îşi desfăşoară activitatea ca o entitate în cadrul unui guvern care, în mod natural, trebuie să promoveze interesul ţării respective. Asociaţia „Heritage” a contactat Ministerul Culturii pentru a afla care este situaţia documentaţiei riguros întocmite de asociaţia ARA, conform normelor UNESCO, şi care este situaţia demersurilor anunţate, de înscriere a Roşiei Montane pe Lista Tentativă, dar nu am primit nici un răspuns. Nu am primit răspuns nici la o cerere de programare în audienţă, în acelaşi scop. Este atitudinea adoptată de minister când nu poate da un răspuns, deşi îl datorează legal. Atâta timp cât Guvernul nu este decis în a tranşa problema, ministerul va tergiversa formalităţile necesare includerii Roşiei Montane pe Lista Tentativă. În orice caz, dezvoltarea turistică a acestei zone este mai mult decât posibilă prin tot ce oferă ea aşa cum este acum, şi nu ca variantă a turismului complementar exploatării de suprafaţă – cum a menţionat RMGC. Aceasta o pot susţine după ce am văzut, în ţările pe care le-am vizitat, beneficiile aduse de siturile UNESCO. Nici un program de refacere a mediului, cu care se laudă RMGC, şi nici un pachet de compensaţie financiară oferit de companie nu vor putea repara distrugerea oarbă şi tragică preconizată la Roşia. De aceea, UNESCO e salvarea. Reprezentanţii poporului român din politică ar trebui să înţeleagă că Roşia Montană este un loc binecuvântat.

– În contextul susţinerii guvernamentale a proiectului minier, credeţi că lupta pentru salvarea Roşiei Montane mai are vreo şansă?

– Da! Roşia Montană are şanse să fie salvată! Eu, ca olandez care trăiesc în România de 21 de ani şi care am simţit sufletul românesc de când mă aflu aici, sper sincer într-o trezire a conştiinţei românilor – a oamenilor din zonă şi, de ce nu, chiar a conştiinţei tuturor românilor. Pentru că trebuie înţeles faptul că, pe lângă problema locală, acest demers, cel al înscrierii Roşiei Montane ca sit UNESCO, este unul care vizează naţiunea română plecând de la origini şi străbătând, fără să exagerăm, mileniile.

Interviu preluat din „Formula AS”, anul XX, nr. 932, august 2010

Doctorului Peter Oostveen îi puteţi scrie la e-mail: asociatia.heritage@gmail.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Longin Popescu 69 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.