Persoanele plătite exclusiv prin contracte de drepturi de autor beneficiază de stagiu de cotizare complet la calculul vârstei de pensionare. Punctajul lor va fi aproximativ egal cu o treime din cel cel obţinut dacă ar avea acelaşi venit pe carte de muncă.
„În reglementările suplimentare care au apărut, s-a stabilit că punctajul de pensie se calculează proporţional cu proporţia contribuţiei individuală în totalul de contribuţii de asigurări sociale, contribuţii pentru pensii”, spune preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu pentru money.ro.
Stagiul de cotizare al personelor plătite exclusiv din drepturi de autor se calculează pentru întreaga perioadă în care s-a contribuit individual, potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Pensii.
Pârcălabu a oferit exemplul calculului pentru un cetăţean cu un venit egal cu cel plafonat de 5 salarii medii brute pe economie, adică 9.180 lei. „Cetăţeanul care, împreună cu angajatorul său, plăteşte contribuţia de 31,3%, va avea un punctaj de 5 puncte pe lună. Pe de altă parte, o persoană beneficiară DOAR de drepturi de autor care plăteşte DOAR contribuţia individuală de 10,5%, va avea un punctaj egal cu o treime din cele 5 puncte pe lună, deci 1,6 puncte. Stagiul de cotizare este complet, la fel ca în cazul personelor cu contracte de muncă. Stagiul de cotizare este o condiţie de eligibilitate pentru accesul la pensie”, a explicat Pârcălabu.
Pentru persoanele care au doar contracte de drepturi de autor, stagiul de cotizare contorizat este egal cu suma lunilor pentru care s-a depus declaraţie de venituri. Drepturile de autor ocazionale se contorizează o singură lună, cea în care au fost declarate.
Potrivit OUG 58/2010, persoanele plătite pe drepturi de autor au obligaţia de a plăti contribuţii sociale pentru aceste venituri, egale cu 16,5% din venitul impozabil.