După cinci ani de război: Berlin vs Bucureşti între 1919 şi 1933

Primul Război Mondial nu a reprezentat numai deplasări de fronturi, situaţii neprevăzute şi succesiuni de evenimente, ci şi semnificaţia unor răsturnări radicale, dureroase pentru mentalul colectiv, cu puternice implicaţii în sfera socială şi implicit politică.

Soldatul aflat pe fronturile unui război prelungit pare o creatură „decupată” din cadrul obişnuit al socialului, realitate pe care singur o întreţine apoi şi pe care o simte atât ca un prezent familiar şi protector, dar o simte şi ca o proiecţie a viitorului. E.M. Remarque, în romanul „Nimic nou pe frontul de vest”, pune această realitate în cuvintele camarazilor săi: „(…) ceilalţi nu ne vor înţelege – căci generaţia care s-a maturizat înaintea noastră, deşi a petrecut aceşti ani alături de noi, are deja un cămin şi o chemare; acum se va întoarce la vechile sale ocupaţii şi războiul va fi uitat – iar generaţia de după noi ne va privi cu suspiciune şi ne va da la o parte (…)”.¹

Soldatul lui Remarque simte acolo, în intimitatea existenţei sale retrase din labirintul tranşeelor înaintate, „doar sentimente – lăcomie de viaţă, dragoste de casă, poftele sângelui, anticipre a eliberării –, dar nu scopuri (…)”.²

Anii războiului au fost pentru Europa o „teribilă calamitate” iar în inimile celor care au luptat sau au trăit în perioada lui „ceva a îngheţat irevocabil”.³

În consecinţă, războiul „a sfărâmat brutal un model de dezvoltare şi a reprezentat sfârşitul unei ere”.⁴ Sfârşitul unei epoci era simţit la o prima vedere de Nicolae Iorga în momentul revenirii la Bucureşti în „acea zi de Ianuar” a anului 1919, când „noroiu gros acoperea pavajul”. Întâlnea în Bucureştiul eliberat „o lume de nerecunoscut purtând scrisă pe faţă lunga pângărire de tot felul”; lume care-l privea ori cu mânie, ori cu totală indiferenţă, ca şi cum n’aş fi fost niciodată în acest oraş sărăcit şi acoperit de ruşine”.⁵ Ceea ce a urmat anilor de război a fost „un nihilism, o deziluzie”⁶ iar confuzia era accentuată de „emergenţa fascismelor”. Înnoirea etichetelor-politice şi transformarea liberalismului au încurcat şi mai mult lucrurile. Se impune ideea de reformă spirituală, morală, socială, economică astfel încât „toată lumea se reclama de la ea”.⁷
Nesiguranţa, incertitudinea, violenţa erau valenţele „noii ere” apărute după 1918.

De ce s-a ajuns la această exaltare a autoritarismului, a hiperbolizării, a supradimensionării imaginii şi deformării realităţii? Să revenim la soldatul lui Erich Maria Remarque8 şi la camarazii săi. Generaţia sa – care în toată Europa s-a resimţit marginală după 1919 – trăieşte timp de patru sau cinci ani în tranşee, un timp comprimat, irespirabil; şi de un dinamism violent.⁹ Ei cunosc şi trăiesc sentimente expansive, pline de viaţă şi netrăite pe deplin, sentimente gonite din urmă pentru a se consuma, de spectrul unei morţi iminente. Această stare sufletească permanentizată se transformă în final într-o realitate mentală suficient de puternică pentru a se manifesta viu, pragmatic şi violent. În acelaşi timp, cei rămaşi acasă, care trăiesc la rândul lor sentimentul unei primejdii iminente, dar mereu îndepărtate, această realitate îmbogăţeşte doar imaginarul posibil şi nu implică întotdeauna imediatul, apropiatul.¹⁰

Clivajul celor două realităţi – unii care trăiesc o dureroasă neîmplinire la întoarcerea acasă, învinşi sau învingători, sentimentul este aproximativ acelaşi, şi ceilalţi, copleşitori ca număr, care îi uită, îi desconsideră şi adeseori îi învinovăţesc pe purtătorii de uniforme de toate dezastrele minore sau imaginare, personale sau colective. De aici reacţiile primare, revoluţiile de tip radical din Hamburg, Bavaria, Italia, Ungaria sau Rusia.

Separat de această stare de lucruri, cei care se întorc de pe front găsesc o lume schimbată pe negândite în spatele tranşeelor, oarecum neinteresată de sacrificiile şi vieţile lor şi ale camarazilor pierduţi. Ei văd şi simt altceva la întoarcere. Ei se regăsesc asemeni unor „decupaje” nereuşite într-o lume nesigură, bulversată, violentă, plină de reproş la adresa lor. Teribila confruntare pentru supravieţuire creează stări de nesiguranţă personală, suspiciune, deznădejde, disperare.¹¹

Permanentizarea acestor stări sufleteşti colective îi face pe vechii camarazi să rămână împreună şi să se regăsească treptat pentru a păstra puritatea simbolistică a uniformei în memoria camarazilor pierduţi şi prin care vor încerca să legitimeze marea şi radicala schimbare a lumii plină de nerecunoştinţă. Fascismul, nazismul şi bolşevismul sunt extremele acestor sentimente de neîmplinire, frustrare şi anxietate trăite colectiv pe mai multe generaţii sincron. Vechii soldaţi revin în forţă pentru a schimba lumea din afara tranşeelor, pentru a o cuceri şi supune propriilor proiecţii de schimbare. O vor coborî în tranşeele timpului şi istoriei.

Aceste realităţi se regăsesc sugestiv surprinse de soldaţii romancieri precum: Erich Maria Remarque, Ferdinand Celine, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu sau alţi autori, martori şi naratori ai celor cinci ani de război mondial.¹²

Berlinul anilor de după Primul Război Mondial, reliefat prin fotografiile reporterului Willy Römer, ne oferă imaginea detaliată a unei societăţi aproape dezintegrate, de ideologii şi forţe centrifuge între 1918 şi 1920, cu lupte de stradă, urmate de eforturi considerabile pentru păstrarea unui echilibru social, mai ales la nivelul demografiilor de profesionişti sociali, de la muncitori calificaţi la liber-profesionişti. Bucureştiul aceleiaşi perioade, deşi aflat în tabăra învingătoare, se confruntă cu probleme sociale similare, greve şi tulburări sociale încă din anii 1918-1922, pe fondul devalorizării monedei şi al scăderii puterii de cumpărare. Sărăcia explora întinse paliere ale societăţii urbane româneşti.

Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Goethe Institut, găzduieşte la sediul Palatului Şuţu (până la 4 iulie) o retrospectivă fotografică dedicată Berlinului interbelic, din perioada anilor 1919-1933, de către fotograful Willy Römer.

1 Erich Maria Remarque, „Nimic nou pe frontul de vest”, cit. Nicolas Nagy-Talavera, „Fascismul în Ungaria şi România”, Editura Hasefer, Bucureşti, 1996, p.35

Ofer mai jos opiniile a doi soldaţi-romancieri aflaţi la vremea războiului în tabere opuse: Erich Maria Remarque şi Ferdinad Celine.

„(…) De când suntem aici, tot trecutul nostru e rupt de noi, fără ca vreunul să fi contribuit cu ceva la asta. Căutăm uneori să înţelegem şi să găsim o explicaţie, dar nu reuşim niciodată. Tocmai pentru noi, cei de 20 de ani, toate sunt neclare (…) Oamenii mai în vârstă sunt legaţi zdravăn de trecut. Şi e lesne de înţeles; au neveste, copii, profesiuni şi interese care sunt atât de puternice încât războiul nu le poate destrăma. Noi, însă, cei de 20 de ani, nu-i avem decât pe părinţii noştri, şi unii dintre noi, câte o drăguţă. (…) Pe lângă astea, multe altele nu avem; câteva exaltări, câteva preferinţe şi şcoala; şi nici dintre ele nu ne-a rămas nimic. Mai departe n-a ajuns încă viaţa noastră. (…) Pentru ceilalţi, vârstnicii, războiul este o întrerupere; ei pot gândi dincolo de el. Noi însă am fost luaţi de puhoi şi nu vedem cum se va sfârşi. Deocamdată tot ce ştim este că ne-am sălbăticit în chip neobişnuit şi întristător, deşi nici măcar trişti nu mai ştim să fim uneori”. (Erich Maria Remarque, „Nimic nou pe frontul de vest”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965, p.21/22)

„(…) Uite, văd de pe-acum familia mea după ce războiul va trece (…). Că totul trece… Veselă şi ţopăind pe pajiştile verzi odată cu întoarcerea verii, o şi văd în duminicile frumoase… în timp ce la un mteru sub pământ, eu tăticul colcăind de viermi şi, cu mult mai infect decât un kil de rahat de 14 zile, va putrezi fantastic din tot hoitul lui dezamăgit (…)”. (Ferdinand Celine Louis, „Călătorie la capătul nopţii”, Nemira, Bucureşti, 1995, p.77)

2 Ibidem, p. 36

„(…) Suntem hărţuiţi de evenimente, am învăţat să deosebim diferenţele întocmai ca neguţătorii şi necesităţile întocmai ca măcelarii. Nu mai suntem lipsiţi de griji: am devenit înspăimântători de nepăsători. Ne-am găsi în mijlocul peisajului, dar l-am trăi oare? Suntem părăsiţi ca nişte copii şi încercaţi ca oameni bătrâni. Suntem vulgari şi trişti şi superficiali – mi se pare că suntem pierduţi. (…) Sunt tânăr, am 20 de ani, dar nu cunosc din viaţă decât deznădejdea, moartea, frica şi îmbinarea celei mai neghioabe superficialităţi ca un abis de suferinţe. (…) Odată cu mine suferă la fel toată generaţia mea”. (Erich Maria Remarque, op.cit., p. 120 şi p. 253)

3 Ibidem, p.35

„(…) M-am schimbat. Aproape nici nu mă mai cunoşti, mamă!… Niciodată nu va trebui să afli ce s-a petrecut cu mine în ultimii ani. Niciodată nu va trebui să ştii cum a fost într-adevăr şi ce-am devenit. Dacă ai şti a suta parte din ce s-a întâmplat, ţi s-ar rupe inima (…).Unde au rămas belşugul, lumina, strălucirea, inexprimabilul din sufletul nostru? Oare să fi fost amintirea mai vie decât realitatea? Să fi devenit ea realitate, în vreme ce aceasta din urmă s-a îngustat şi s-a strâns până n-a mai rămas decât un schelet gol, pe care altădată au fâlfâit nişte steaguri colorate? …anii de pe front să fi distrus legătura cu trecutul? Întrebări, întrebări – dar nici un răspuns”. (Erich Maria Remarque, „Întoarcerea de pe front”, Biblioteca Universală AMB, Bucureşti, f.a., p.113 şi 119)

4 Ibidem p.37

Despre şocul suferit de generaţia războiului informaţii importante întâlnim în multe opere literare scrise în acea perioadă sau ulterior şi care l-a implicat pe narator:

„(…) Ai observat cât de străină trece prin această lume nouă? …Poate nici nu vede pe nimeni. Ea se plimbă pe şoseaua de acum patruzeci de ani. Rudele susţin că i s-a cam slăbit mintea. Eu cred dimpotrivă că e mai cuminte decât noi toţi, fiindcă a ştiut să oprească vremea şi să trăiască numai în cea care s-a simţit bine (…)” (Cezar Petrescu, „Calea Victoriei”, Minerva, Bucureşti, 1982, p. 58)

„(…) 1919. A fost anul eliberării mele. Am petrecut luni grele. Nu ştiam ce să fac, mă topeam din picioare. Oriunde vedeam oameni adunaţi mă strecuram între ei. Mi s-a întâmplat să urmez cortegiul funerar al unui necunoscut. Într-o zi, de disperare, am aruncat în foc colecţia de timbre (…)” (Jean Paul Sartre, „Greaţa”, Minerva, Bucureşti, 1981, p. 149).

„(…) Războiul transformase oamenii în sălbatici. Sensibilitatea lor slăbea. Nu se mai vedea decât ceea ce era exagerat sau dezaxat. După descoperirea dinamitei, tot ceea ce nu exploda trecea neobservat. (…) Europa mâncase «isme» şi revoluţii. Excrementele sale ar avea culoarea războiului şi mirosul morţii. Ea uita că fericirea este un lucru individual şi subiectiv şi că mizerabila sa civilizaţie, sub pretextul de a nimici constrângerile de orice soi, devenea propria sclavă a libertăţii sale”. („Viaţa secretă a lui Salvador Dali povestită de Salvador Dali”, Cartier, Tiraspol, 1996, p.220).

5 Nicolae Iorga, „O viaţă de om aşa cum a fost”, vol.II (Lupta), Editura Universitas, Chişinău, 1991, p. 315

6 Nicolas Nagy-Talavera, op.cit., p.35

„(…) Niciodată nu-şi imaginase că într-o primăvară a păcii şi a României Mari va tânji după primăverile lor de acolo, din tranşee şi bordeie, unde n’a fost niciodată aşa de singur. Unde sunt toţi? Ce s-a ales cu dânşii? De ce nu se mai caută să se sprijine? Ceva se stinsese… Murise… Pierise între ei… îi înstrăinase să-şi piardă şi urma” (…) (Cezar Petrescu, „Întunecare”, Albatros, Bucureşti, 1980, p. 509).

„(…) Lucru ciudat! Acum, când nu mai sunt cu camarazii mei, mi se pare că toate lucrurile încep să se clatine şi să-şi piardă realitatea. Cu puţin înainte, ele erau fireşti şi statornice; acum însă se şterg deodată şi devin surprinzător de noi şi neobişnuite. Aşa încât aproape nu mai ştiu dacă trăiesc cu adevărat sau numai visez. Sunt aici? Sunt într-adevăr din nou acasă?” (Erich Maria Remarque, „Întoarcerea de pe front”, op.cit., p. 67).

7 François Chatelet, Evelyne Pisier, „Concepţiile politice ale secolului XX”, Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 156

8 Romancier german, participant la luptele Primului Război Mondial; devine celebru ca romancier în perioada interbelică datorită romanelor „Nimic nou pe frontul de vest” şi „Trei camarazi” iar ulterior va scrie „Întoarcerea de pe front” şi „Soroc de viaţă şi soroc de moarte”.

9 „(…) Am jucat prea mult în tovărăşia morţii. Era o jucătoare sigură şi rapidă: miza era mare. De aici iuţeala şi spontaneitatea noastră care acum au produs un gol în noi. Ele nu se mai potrivesc aici. Şi golul acesta ne nelinişteşte, fiindcă ne dăm seama că nu suntem înţeleşi şi că nici iubirea nu ne mai poate fi de folos. Între soldaţi şi nesoldaţi s-a săpat o prăpastie adâncă. Trebuie să ne căutăm singuri rostul” (Erich Maria Remarque, „Întoarcerea de pe front”, op.cit., p. 119)

10 „(…) Am fost disperaţi când am văzut că voinţa vieţii noastre, de atâtea ori primejduită şi păstrată cu atâta trudă, n-a putut spulbera formele învechite ale ipocriziei şi ale egoismului pentru a putea evolua spre noi orizonturi, ci, dimpotrivă, era ameninţată să putrezească în mlaştinile uitării, împotmolită în noroiul frazelor şi înăbuşită în noianul micilor mizerii cotidiene” (ibidem, p. 262).

11 „(…) Ce aţi făcut pentru noi când ne-am întors? Nimic (…) În momentele cele mai grele ne-aţi părăsit în seama noastră, atunci când aveam nevoie de sprijin ca să ne putem regăsi (…). Ar fi trebuit să ne arătaţi din nou ce e viaţa şi să ne învăţaţi iarăşi să trăim. Dar voi ne-aţi părăsit, ne-aţi lăsat în plata Domnului. Ar fi trebuit să ne învăţaţi să credem în bunătate, ordine, refacere, iubire. În loc de toate acestea, v-aţi reluat vechile metode de falsificare, de aţâţare, şi aţi pus iar în aplicare legile voastre” (ibidem, p. 250).

„(…) Singura putere care ne ţine pe toti aci e credinţa că ceva din lumea din care am plecat se va schimba când ne vom întoarce. Şi că are să fie şi în noi, înăuntru ceva schimbat (…)” (Cezar Petrescu, „Întunecare”, op.cit., pp. 332-333).

12 Privitor la anii Primului Război Mondial avem o bibliografie variată, de la istorie, memorialistică la romanele-autobiografii, eseuri, mărturisiri etc. din care selectiv amintesc aici: Liviu Rebreanu cu „Pădurea spânzuraţilor”, Meliusz Jozsef, „Oraşul pierdut în ceaţă”, Robert Musil, „Omul fără însuşiri”, D’Annunzio, „Focul” etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.