Dürer faţă în faţă cu contemporanii săi

„Stäedel Museum” din Frankfurt îi consacră o amplă retrospectivă celui mai important artist al Renaşterii germane, Albrecht Dürer (1471-1528). Sunt expuse peste 280 de opere, dintre care 200 realizate de mâna artistului.

În jurul reconstituirii „Altarului Heller”, producţia maestrului s-a dezvoltat în întreaga sa diversitate: pictură pe lemn, desene, diferite tipuri de gravură, lucrări scrise şi ilustrate.

Desfăşurată pe două etaje şi 1.000 de metri pătraţi, expoziţia este împărţită în 14 secţiuni tematice, care pun în lumină diferitele faţete ale vieţii şi carierei lui Dürer. Schimbul neîncetat pe care l-a întreţinut cu opera contemporanilor săi germani, olandezi şi italieni formează tema centrală, replasând o serie de lucrări în contextul istoric în care s-au născut. Opera lui Dürer este, de asemenea, confruntată cu aceea a predecesorilor şi a discipolilor lui, cum ar fi Martin Schongauer, Hans Baldung Grien, Hans von Kulmbach, Jacopo de Barbari, Giovanni Bellini, Joos van Cleve sau Lucas van Leyden. Este o modalitate fericită de a demonstra calitatea creaţiei lui Dürer şi aportul lui decisiv la Renaşterea din nordul Europei.

Imagine din expoziţia de la Staedel Museum

„Inovaţiile sale artistice, cercetările teoretice şi, mai ales, abilitatea sa în promovarea şi punerea în scenă a propriei opere au făcut din Dürer unul dintre artiştii europeni cei mai influenţi încă din timpul vieţii”, afirmă Jochen Sander, comisarul expoziţiei.

Fiu al unui orfevru din Nürnberg, Albrecht Dürer este principalul artist german al Renaşterii. El a aparţinut generaţiei de artişti pentru care studiul geometriei şi căutarea proporţiilor ideale erau fundamentale.

Panoul central cu Încoronarea Fecioarei din Altarul Heller

Punctul de plecare al expoziţiei este unul forte, reunirea panourilor „Altarului Heller” (în jur de 1507-150), pictat pentru foarte bogatul Jakob Heller din Frankfurt de către Dürer şi Mathis Gothart Nithart, zis Grünewald. Destinate iniţial să decoreze altarul Sfântului Thomas din biserica dominicanilor din Frankfurt, ele sunt împărţite astăzi între „Muzeul de Istorie” din Frankfurt, „Staatliche Kunsthalle” din Karlsruhe şi „Städel Museum”.

Portretul unui necunoscut

Cu panoul central, „Încoronarea Fecioarei”, Dürer voia să creeze o operă „de care puţini oameni sunt capabili”. Nu numai că a folosit pentru acest panou culorile cele mai scumpe, dar a lucrat la el un timp neobişnuit de lung, aproape un an. Rareori s-au păstrat pentru o operă atâtea desene pregătitoare. Începând din 1614, această capodoperă a început să-l intereseze pe unul dintre cei mai mari prinţi colecţionari, ducele Maximilian I de Bavaria, care l-a cumpărat pentru colecţia sa, în schimbul unei copii fidele, realizată de Jobst Harrich, pictor din Nürnberg cunoscut penru copiile sale după lucrările lui Dürer. Panoul central, din păcate, a dispărut într-un incendiu al Reşedinţei din München, în 1720. Copia lui Harrich se află la „Muzeul de Istorie” din Frankfurt. Celelalte panouri, ale lui Grünewald, se păstrează la „Städel Museum”.

În timpul lucrului la altar, Dürer, care făcea comerţ cu operele sale şi îşi vedea ideile răspândindu-se dincolo de regiunea Frankfurtului, se bucura de un mare succes. După ce a terminat lucrarea, i-a adresat comanditarului critici serioase privind raportul între investiţia de timp, de materiale şi, în plus, renumele artistului şi suma cu care a fost plătit.

Portretul Katharinei Fuerlegerin, sau Portret de tânără cu părul despletit

În expoziţie este etalată şi opera de tinereţe a artistului, relevând relaţiile sale profesionale şi familiale cu breasla orfevrilor. Sunt prezentate mai ales „Sfântul Ieronimus în pocăinţă” şi „Portretul mamei artistului”, cea mai veche pictură care îi este atribuită cu certitudine. Înainte de a intra ca ucenic în atelierul pictorului Michael Wohlgemut, Dürer învăţase de la tatăl său rudimentele meseriei de orfevru, cunoscând foarte serios tehnicile acestei arte şi mai ales practica gravurii în metal. Interesul pentru tehnicile gravurii s-a continuat toată viaţa. O operă din expoziţie, „Sărutul de pace”, realizată în anturajul lui Schongauer la Oberrhein, mărturiseşte legăturile strânse dintre orfevrerie şi tehnica gravurii.

Portretul lui Elsbeth Tucher

Celebrat încă din timpul vieţii ca un „nou Apelles” de către prietenii lui umanişti, care îl comparau astfel cu faimosul pictor al Antichităţii, Dürer s-a bucurat de glorie de-a lungul întregii sale existenţe. Spre deosebire de mulţi artişi germani de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Renaşterii, el n-a fost însă redescoperit decât în secolul al XIX-lea, când operele sale au fost reproduse masiv, astfel încât unele dintre ele s-au gravat în patrimoniul vizual, ca „Portretul lui Elsbeth Tucher” (1499), care, timp de decenii, a fost tipărit pe bancnotele de 20 de mărci. Nu pot fi omise „Portretul unui necunoscut” din 1521 şi „Portretul unei tinere cu părul despletit” (1497), care sunt relevante pentru capacitatea de portretizare psihlogică a autorului lor.

Sfântul Ieronimus

Un alt capitol al expoziţiei este consacrat ideii pe care Dürer o avea despre reprezentarea ideală a corpului omenesc şi, mai ales, influenţelor reciproce exercitate, în timpul călătoriilor artistului, între opera lui şi creaţiile artiştilor şi teoreticienilor italieni. Această preocupare este unul dintre elementele capitale pentru înţelegerea creaţiei lui, din punct de vedere teoretic şi practic. El s-a aplecat asupra lui Vitruviu şi a arhitecturii în dezvoltarea viziunii proprii despre prezentarea corpului omenesc. Mai întâi cu ajutorul geometriei, apoi luând ca bază de calcul aritmetica, a elaborat o construcţie ideală a corpurilor bărbatului, femeii şi copilului. Pentru prima dată împrumutat pentru o expoziţie, „Dresdner Skizzenbuch” (caietul lui de crochiuri dintre 1507-1519 sau 1523) documentează uimitor aceste studii de nuduri şi de proporţii. Ele au servit de model peronajelor articulate din „Maestrul IP”, realizate din lemn de păr, după 1525, prezentate în expoziţie alături de desenele lui Dürer.

Apocalipsa

Operele artistului din Nürnberg sunt singulare, inovatoare şi fascinante pentru privitorul de astăzi. Comparate cu cele ale contemporanilor săi, noutatea sa în epocă este imediat vizibilă. Este motivul pentru care performanţele lui au suscitat admiraţia contemporanilor şi dorinţa colecţionarilor de a le poseda. Poate fi admirat, de exemplu, în expoziţie, „Sfântul Ieronimus studiind”, pictat la Anvers în 1521. El a fost imediat admirat şi reluat frecvent de artişti olandezi ca Lucas Van Leyden (1494-1533) sau Joos Van Cleve (1485-1540).

O sală este dedicată, de alfel, diferitelor reprezentări ale Sfântului Ieronimus, evocând dialogul reciproc al artiştilor germani, olandezi şi italieni din timpul lui Dürer şi atenţia pe care el a ştiut să o acorde producţiei contemporanilor şi predecesorilor, asimilând ideile şi descoperirile acestora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.