Echipa de bob a Israelului, descalificată de propriul Comitet Olimpic

Echipa Israelului a fost descalificată din proba de bob patru persoane, după ce Comitetul Olimpic Israelian a descoperit o falsificare de documente.

De Florin Toader - Contributor
Echipa de bob a Israelului, descalificată de propriul Comitet Olimpic

FOTO: X/@Infofatti

Echipa Israelului a fost descalificată din proba de bob patru persoane, după ce Comitetul Olimpic Israelian a descoperit o falsificare de documente.

Echipa de bob patru persoane a Israelului a fost descalificată de la Jocurile Olimpice, după ce a fost acuzată de minciună și falsificare de documente. Chiar dacă totul pornise dintr-o intenție bună, Comitetul Olimpic Israelian nu a trecut cu vederea înșelăciunea.

Calificată pentru finala olimpică de bob în patru de duminică, echipa Israelului a strălucit în cele din urmă prin absenţa sa, iar Germania a câştigat medalia de aur, conform News.ro.

Cvartetul Adam Edelman, Menachem Chen, Omer Katz şi Uri Zisman a fost eliminat de Comitetul Olimpic Israelian după ce s-a descoperit o falsificare de documente.

Echipa Israelului dorea să-i permită rezervei Ward Fawarseh să participe la finală

Totul pornise însă dintr-o intenţie bună. Neavând nicio şansă să câştige medalia, echipa dorea să-i permită rezervei Ward Fawarseh să participe la finală, sub pretextul că unul dintre titulari era bolnav. Uri Zisman a falsificat atunci un certificat medical pentru a-i ceda locul compatriotului său.

Dar minciuna nu a trecut neobservată. Comitetul Olimpic Israelian (COI) a descoperit înşelăciunea şi i-a exclus imediat pe reprezentanţii săi, condamnând „o încălcare a normelor aşteptate de la sportivii olimpici şi a valorilor fundamentale ale mişcării olimpice”. Comunicatul precizează: „Condamnăm ferm astfel de acţiuni sub toate formele lor. ”

Vinovaţii nu au încercat să se apere, ci au încercat să explice motivele gestului lor: „Având în vedere că clasamentul nostru era practic stabilit, era mai important pentru noi ca rezerva noastră să aibă ocazia de a participa la Jocurile Olimpice. Echipa a încercat să efectueze înlocuirea, dar circumstanţele în care am făcut-o nu au îndeplinit criteriile care permit unei echipe să îşi modifice componenţa. Ne-am retras.”

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.