Efectul dominoului: Washington – DNA – Cotroceni

Prudent, ferindu-se să comenteze, „Washington Post” a anunţat cu puţin timp în urmă, citez: „Întreaga conducere administrativă a Departamentului de Stat a demisionat… este cea mai mare plecare simultană din întreaga istorie a instituţiei, a tuturor oficialităţilor superioare care se ocupau cu administrarea ei, cu sediile şi personalul din străinătate”. Reţinem că este vorba de 4 manageri-cheie, subsecretarii de Stat pentru managementul Departamentului, pentru administraţie şi pentru Afaceri consulare, precum şi directorul Serviciului misiunilor diplomatice din străinătate. Li se adaugă alţi doi diplomaţi de carieră şi tot asistenţi ai lui John Kerry, demisionari ceva mai înainte, anume Gregory Starr, însărcinat cu securitatea corpului diplomatic, şi Lydia Muniz, responsabilă cu clădirile şi celelalte facilităţi ale ambasadelor americane din lume, inclusiv cea de pe Bdul. Liviu Librescu 4-6, din Băneasa. Ceea ce înseamnă, practic, că ambasadorul Hans Klemm se află acum într-o situaţie delicată, începe să aibă probleme cu securitatea personală şi a celorlalţi membri ai Ambasadei, cu comunicaţiile, cu logistica de toate felurile, întreţinerea clădirii, a autoturismelor şi a locuinţelor diplomaţilor etc.; că celui care l-a trimis în România, fostul preşedinte Obama, nu are cum să i se mai plângă, iar noului preşedinte Donald Trump, aşa cum ar zice Hillary Clinton – şefa şi speranţa dlui. Klemm până în ultima clipă, dar năruită -, n-ar fi „politically correct” să-i ceară sprijin. Am lăsat intenţionat la o parte numele unui alt fost amploaiat de vază al Departamentului dispărut şi el din instituţie – n-am spus slujbaş, ci amploaiat, un cuvânt aproape ieşit din româna vorbită, cu speranţa ca personajul să iasă şi el cât mai grabnic din memoria colectivă a românilor, după ce a fost scos din toate cărţile şi dat dispărut de la adresa 2201 C Street, NW, Washington, DC 20520 încă dinainte de 20 ianuarie. Este vorba de Victoria Nuland, fostă asistentă a secretarului de Stat pentru Afaceri europene şi eurasiatice, expertă în produsele industriei de minciuni neoconservatoare şi în dăruit gogoşi sleite, la -14° Celsius, pe Maidanul ucrainean, în iscat crize politice, escaladări militare şi generarea de conflicte deschise intra-europene, de la Atlantic la Urali. O femeie-komisar străin venită acum un an din Vest – exact în genul fostei Ana Pauker, o femeie-komisar străin venită acum 70 de ani din Est – la Bucureşti, ca „să-l vadă” pe Iohannis („Am venit să vă văd”, Nuland la Cotroceni?!); de asemenea să laude intransigenţa ultra-selectivă şi progresele „corecte politic” ale DNA-ului arendat de Establishment-ul globalist şefei Kövesi – intermediar al afacerii a fost Traian Băsescu, comisionul îl primeşte anual în produse, adică de 4 ani la DNA corupţii lui nu se numără…

Aşa cum au început să se precipite lucrurile la Washington, câteva concluzii se impun, generale şi, de bună seamă, privind România. Astfel, în puţinele zile de când se află la Casa Albă, noul preşedinte intră serios în rol, creşte în funcţie în fiecare zi. Se pare că a pornit deja pe o cale fără întoarcere, deci că îşi ţine marile promisiuni făcute – se constată că bursele, capitalul şi investitorii s-au relaxat, Wall Street-ul şi-a recăpătat suflul, indexul Dow Jones a luat-o în sus. Cu un dinamism remarcabil la 70 de ani, fostul om de mega-afaceri şi constructor newyorkez a deschis deja preliminarii cu marele business american, pentru relansarea industriei auto şi modernizarea infrastructurală a ţării.

Apoi, un semnal extraordinar pentru opţiunile şi priorităţile viitoare ale Administraţiei este faptul că prima instituţie a guvernului intrată în renovare este cea care administrează politica externă a ţării, Departamentul de Stat. În acest context, chiar dacă aduce cu un text de 10-12 cuvinte scris în condiţii improvizate, „pe genunchi” cum s-ar zice, vizita la inaugurarea noului preşedinte american a liderului partidului de la guvernare, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu a fost esenţială, pozitivă. Câteva zeci de secunde şi numai 10-12 vorbe, tocmai cât le trebuie ca „să bată palma” unor bărbaţi de onoare puşi serios pe treabă, fără hârtii cu filigran, stilouri aurite, sigilii de ceară bla, bla… 10-12 cuvinte mai importante decât aşteptarea la scara aparatului prezidenţial american, Air Force Number 1, la aeroportul Otopeni, sau decât viitoarea gardă de puşcaşi marini americani dând onorul unui oaspete român pe pajiştea din faţa Casei Albe. Au fost cuvinte laconice, dar au anticipat şi au cuprins 4 ani ce vor veni, de relaţii româno-americane primenite. Ce diferenţă uriaşă între acest episod şi intrarea clandestină a lui Băsescu în Salonul Oval de la Casa Albă, băgat pe uşile din spate, de vicepreşedintele Biden, la preşedintele Obama pentru o poză, în septembrie 2011, când s-au rostit, de ambele părţi, tot câteva cuvinte. Când – scenă antologică dintr-o epocă întunecată de istorie românească – Băsescu, sluga albă de pe plantaţia România, a apucat să spună doar: “Ce pot să fac pentru dvs., domnule preşedinte?”, iar Obama, stăpânul negru, i-a răspuns sec: „Să te duci acasă şi să ai grijă de justiţia din România”. Asta a fost tot…

Revenind la România 2017, este o chestiune de puţine zile până când, rămas „orfan” de înalte protecţii şi singur printre străini la Bucureşti, ambasadorul Klemm îşi va anunţa plecarea. Este interesant cum o va motiva, rechemat sau demisionar, cert este că va refuza să se pună la dispoziţia noii Administraţii, adversară a şefilor săi politici.

Apoi, după plecarea dlui. Klemm şi posibila venire mai grabnică a unui ambasador al preşedintelui Trump, putem spera că aici va începe „războiul” cu vechile structuri impuse timp de un deceniu în justiţie, mai bine zis cu destructurarea ei, în perioada celor două mandate ale preşedintelui-mercenar T.B. Cu siguranţă, în scurtă vreme managementul actual de la DNA se va eroda, comunicarea directă a lui Kövesi cu Ambasada SUA va fi întreruptă, instituţia va intra în normalitate, controalele celor abilitaţi asupra ei vor deveni cele adecvate.

În sfârşit, în ce priveşte ultima piesă din dominoul căzut dinspre Washington încoace, Palatul Cotroceni, menţinerea preşedintelui Iohannis acolo este o simplă chestiune de timp. Simplă, dar pe care dânsul nu o poate influenţa, fiindcă este vorba nu de timpul lui, ci de timpul altora. Timpul necesar pentru ca Parlamentul şi Guvernul, având populaţia majoritară alături, şi beneficiind de noile condiţii externe favorabile, să-i decidă soarta. La urma urmei, în ce priveşte oportunităţile internaţionale, astăzi mai mult ca niciodată României i se potriveşte de minune şi trebuie să asculte de acea vorbă veche din popor: Copilul mic care nu ţipă şi nu plânge nu primeşte ţâţă.

Sub comanda politică a democraţiei liberale, vreme de 25 de ani, Departamentul de Stat a fost „Câinele de pază” al globalismului. A fost spaima, sperietoarea politicienilor şi a multor oameni de rând din România, o Românie paralizată, căpuşată de quislingi locali, clone neoconservatoare, sörösişti internaţionalişti şi alţi prădători, sub sloganul perfid „Politically Correct”. Un slogan repudiat astăzi de poporenii şi electorii americani care l-au făcut pe Donald Trump preşedinte, şi de toţi europenii, din Vest şi din Est.

În puţine săptămâni ce vor urma, pe râul Potomac, venind de sus, dinspre Munţii Allegheny, vor trece primele sloiuri, plutind alene către Ocean. Desigur, cei care vor lucra atunci la Departamentul de Stat, la etaje ceva mai înalte, le vor putea vedea, râul curge doar la câteva sute de metri către Vest, prin spatele clădirii.

La Washington, anul acesta, dezgheţul pare să vină mai devreme…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.