În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.
— Îmi convine, spuse bătrânul, ceea ce se întâmplă acuma aci: cel puţin în felul acesta veţi vedea că nu v-am minţit. Aşa păţeam şi eu de multe ori cu Poolo: cuvintele lui erau foarte clare, dar eu nu le înţelegeam conţinutul.
— Cum o să vreţi să vă credem că nu va muri nimeni… pe glob numai pentru că eu aş manevra nişte manete?
— Vorbiţi frumos, spuse şi femeia. Nu ştiu de ce, asta îmi aminteşte de o cunoştinţă a familiei noastre… Era un om… era un judecător care avea darul de a-i convinge pe inculpaţi cât sunt ei de vinovaţi. Asta pentru propria lui conştiinţă. Era judecătorul care vorbea cel mai frumos cu acuzaţii dintre câţi judecători erau la tribunal. Se spunea chiar că e un mare noroc să ajungi să fii judecat de el. El era mulţumit, dar inculpaţii, rămaşi singuri, realizau mereu, cu furie, că şi-iau vârât singuri capul în laţ. Şi… ăă… şi de multe ori îşi dădeau seama că… că… că au făcut-o nevinovaţi fiind.
Directorul adjunct îşi stinse ţigara şi se întoarse către unul dintre ei:
— Spuneţi-mi, dumneavoastră aţi lucrat ca funcţionar, da?
— Da.
— Şi seara v-aţi uitat câteodată cu plăcere la televizor, da?
— Nu sunt un mare prieten al televizorului.
— Mă rog, dar aveaţi totuşi televizor acasă. Sau nu?
— Da. Şi ce-i cu asta?
— Am să vă rog să-mi explicaţi acum de ce, dacă învârteaţi acolo de un buton, prindeaţi programul doi şi dacă învârteaţi de un alt buton prindeaţi programul unu. Şi să-mi mai spuneţi şi de ce dacă bagi toate acele piese în carcasa aparatului şi dacă le legi într-un anumit fel funcţionează totul cât se poate de corect, iar dacă le pui altfel…
— Ştiu, spuse bătrânul, asta este vechea mea infirmitate: dacă, prin absurd, planeta s-ar depopula de oameni şi aş rămâne eu drept ultim reprezentant al civilizaţiei noastre şi dacă ar exista fiinţe primitive, dar inteligente, pe care eu ar trebui să le învăţ toată experienţa de veacuri pe care strămoşii mei au cucerit-o, cred că le-aş fi aproape cu totul nefolositor: nu mi-e frică să spun că eu unul am beneficiat de civilizaţie fără a pricepe mecanismul ei tehnic.
— Şi diviziunea socială a muncii este o formă şi o condiţie a civilizaţiei, interveni directorul adjunct pentru a-l proteja din nou pe bătrân.
— Nu ştiu să construiesc un avion. Dar nu ştiu nici măcar cum se face paharul acesta, chiar dacă am scris pe vremuri un reportaj despre cea mai bună fabrică de sticlărie din ţară. Ţin minte că acolo am dat şi o sumedenie de termeni tehnici pe care i-am uitat de mult.
— Dumneavoastră, spuse directorul adjunct, vorbind acum pe un alt ton, de parcă momentul de divertisment ar fi trecut, dumneavoastră ne-aţi cam şantajat într-un fel. Nu spun, şi mica dumneavoastră „grevă”, refuzul de a mai colabora până la o discuţie cu noi, toată atitudinea dumneavoastră din ultimul timp a fost prevăzută şi înregistrată ca un fapt pozitiv. Adică nu era un punct câştigat de dumneavoastră dacă aţi fi acceptat să lucraţi ca nişte roboţi. Doar că reversul medaliei îl constituie faptul că a trebuit să vă divulg scopul final al activităţii noastre fără ca să fiţi pregătiţi suficient pentru acest lucru. Făcu o pauză, aşteptase să fie întrerupt, dar ceilalţi îl ascultau în linişte. Situaţia se prezintă cam la fel ca şi în exemplul cu televizorul pe care vi l-am dat: nu cunoaşteţi cu exactitate mecanismul televizorului, nu sunteţi capabili să reparaţi nici măcar cea mai simplă defecţiune care apare în interiorul aparatului, dar asta nu vă împiedică să vă pierdeţi:cu plăcere timpul în faţa lui. În fond, nu faceţi decât să vă folosiţi de el. Tăcură cu toţii din nou. Poate, continuă directorul adjunct, poate că nici nu trebuie să dăm atâta importanţă discuţiei de faţă, principalul este să fiţi în stare să manevraţi cât mai multă vreme manetele şi între timp să nu se mai moară.
Se despărţiră, stabilind o nouă întâlnire pentru ziua următoare.
— Şi, le mai spuse directorul adjunct din uşă, nu pretindem nici noi că n-am greşit niciodată. „Erorile pot fi halte ale cunoaşterii”, a spus Poolo.
Erau obosiţi mai ales nervos, dar nu puteau să doarmă. Deschiseră fiecare la el acasă televizoarele şi dădură de alte discuţii în legătură cu ideea lui Poolo: civilizaţia este o adaptare pe plan superior la condiţiile noastre naturale de viaţă; într-o viaţă lipsită de spectrul indubitabil al morţii n-ar mai avea niciun sens această adaptare; omenirea ar fi altceva, ceva cu totul de neînţeles pentru mintea noastră de acum, obişnuită să gândească pe baza reperelor pe care le avem la îndemână.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.