Egoismul politic în vreme de criză

Una dintre cele mai aberante idei ale administraţiei germane a fost sugerarea securizării frontierelor cu Franţa, drept măsură de limitare a terorismului. Indirect, Franţa, din victimă îndoliată în serie, era evaluată ca un loc predilect al terorismului şi al incapacităţii de a gestiona siguranţa. Graţie actualei administraţiei germane şi a cancelarului Angela Merkel, asistăm astăzi la o destabilizare a Europei, cu consecinţe şi inspiraţie pentru întregul derapaj. Primirea valului de refugiaţi a fost pusă la punct în datele unei barbarii cu distribuire la întreg spaţiul comunitar, fără consultare publică. Imposibilitatea acestei absorbţii nu ţine doar de capacitatea economiilor de a o susţine. Refugiaţii au în majoritatea lor câteva note identitare inacceptabile, de evidentă natură conflictuală, culminând cu susţinerea tacită a terorismului. Aceste comunităţi, în esenţa lor de oameni năpăstuiţi, nu au nicio reacţie la actele reprobabile, criminale, ai căror autori sunt membrii lor. Mişcările spre Europa par a face parte dintr-un plan al luptei pentru supremaţie. Nu numai de mult vreme profilatul megadictator Recep Erdogan are armata sa de refugiaţi care reprezintă forţa sa de temut. Acelaşi argument îl are la dispoziţie şi Angela Merkel, evident sub alte mijloace, de fals avocat al umanităţii, însă la fel de eficient. Erdogan şi Angela Merkel ameninţă Europa. Amândoi aceşti lideri fac parte din paradigma destabilizării.

Tragedia din complexul comercial din München, adăugată atâtor provocări, pare, în mod total suspect, a nu schimba optica germană, vina fiind dirijată tot spre societate germană, care acum este sfătuită să stea baricadată în case. Nu este de mirare că un fost lider comunist al tineretului est-german a rămas în clişeele propagandei, ale diferenţei dintre acţiunea politică şi mesaj. Legislaţia integrării şi a monitorizării grupurilor de risc, fără a încălca normele democratice, dimpotrivă susţinându-le, este posibilă şi, evident, mai mult decât necesară. Ca în cazul Turciei, unde întreaga administraţie este atrasă într-o mascaradă cu tentă judiciară, urmând fără reacţie ordine aberante, care pot anula zecile de ani de normalizare, la fel stau lucrurile în cazul Germaniei. Sisteme încremenite participă la aruncarea în haos a ţării. Erdogan pune, peste noapte, în paranteze alianţele şi nu se întrevede inculparea sa într-un tribunal internaţional. Angela Merkel atentează la siguranţa europeană invitând toţi resentimentarii şi adepţii terorismului în Europa, fără să se ceară suspendarea acţiunilor sale, inclusiv trimiterea ei în faţa unei instanţe internaţionale.

Există deja o cazuistică pe care drepturile omului şi constituţiile majorităţii ţărilor nu le mai pot accepta, decât cu riscul anulării lor. Slăbirea sistemului de apărare internă a ajuns parte dintr-o inerţie, dacă nu cumva dintr-un plan bine pus la punct. Dacă în cazul Germaniei lucrurile pot fi oricând sub un relativ control (v. redistribuirea refugiaţilor, închiderea graniţelor, acuze puerile la incompetenţa altora), România are nevoie de o agendă internă de siguranţă publică, la nivel instituţional. Nu reactivarea fostei Securităţi, ci un pachet funcţional de strategii naţionale în spiritul dezvoltării şi siguranţei. Principalul aliat al României trebuie să devină dezvoltarea internă şi o arhitectură instituţională pe măsură.

Momentan, situaţia din Turcia nu se poate ameliora decât printr-o schimbare politică de domeniul imposibilului. Germania se află în aceeaşi situaţie, a egoismului propriilor interese, şi a promovării agresive a unui mod de a funcţiona sub o falsă propagandă a unităţii europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.