Sancţiuni în cazul elevelor care l-au filmat în timpul orei de religie pe profesorul preot, acuzându-l de comportament indecent. Fetele s-au ales cu o mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare, pentru că au înregistrat filmul şi l-au distribuit fără acord pe Internet, anunţă Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu.
„Există posibilitatea ca sancţiunea să fie anulată conform art 26. din Statutul Elevului, dacă elevele dau dovadă de un comportament fără abateri în perioada următoare. Anularea sancţiunii se face de către conducerea Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică”, precizează instituţia printr-un  comunicat.
Profesorul nu a fost sancţionat, pentru că a demisionat în ziua în care elevele au dat jurnaliştilor filmul. Ancheta desfăşurată în acest caz de Mitropolia Ardealului a relevat că preotul profesor nu se face vinovat de acuzaţii. De altfel, imediat după incident, purtătorul de cuvânt al Pariarhiei Române  declara că  profesorul de religie de la Copşa Mică este nevinovat, gestul fiind cauzat de o gravă afecţiune şi nu unul obscen.
Nici poliţiştii nu par convinşi că profesorul ar fi vinovat. Şeful IPJ Sibiu a declarat vineri că ancheta nu este finalizată, dar că deocamdată „nu se confirmă ce s-a spus iniţial”.
Un preot profesor de religie din Copşa Mică a fost filmat în timpul unei ore, fiind acuzat de elevele care l-au filmat şi care au postat imaginile pe Youtube că s-ar fi masturbat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Popii incurajeaza prin „boala rara” pedofilia. RUSINE
oare cei care au taraganat cercetarea vor da socoteala ? si mai vorbim de independenta justitiei…fata de cine ? nu fata de poporul roman !