Emanciparea, o poveste pierdută

A fost cândva o perioadă din viaţa fiecăruia dintre noi care se numea „emancipare“. Noi am prins doar refrenul unui cântec folk după versurile lui Topârceanu, despre dorul care l-a cuprins pe autor, departe de oraş, după fetele emancipate de la oraş. Cuvântul acesta ciudat azi, „emancipare“, semnifică, peiorativ, o persoană aflată deasupra celorlalţi din generaţia sa, datorită palierelor culturale şi educaționale parcurse înaintea lor. Dar a fost un timp când acest fel de a fi a avut consistenţă juridică, iar începutul acestei poveşti pierdute este din vremea vestitului Vodă Calimah.

În primul Cod Civil, din 1859-1860, la capitolul dedicat emancipării aflăm întreaga radiografie juridică prin care un minor intra în drepturile sale recunoscute de legea civilă. Astfel, „minorul se emancipează de drept prin căsătorie.“ Dacă se întâmpla să fie necăsătorit după 14 ani, minorul „putea fi emancipat de către tatăl său, sau în lipsa tatălui, de către mama sa, cînd va fi îndeplinit 18 ani ai vîrstei sale.“ În cazul unui tutorat, minorul putea fi declarat emancipat „numai după ce va fi împlinit vîrsta de 20 de ani, şi dacă consiliul de familie va găsi de cuviinţă.“

Emanciparea nu însemna şi majorat. Acesta din urmă se socotea la vârsta de 21 de ani, pentru ambele sexe. Această vârstă a fost confirmată pentru majorat şi de legea din 30 aprilie 1949, lege care desfiinţa însă capitolul emancipării.

Minorul emancipat avea şi unele drepturi faţă de minorii de astăzi, pentru vârstele de la 14 la 21 de ani, înainte de 1949. Emanciparea îi oferea dreptul de a face chiar şi comerţ, „socotindu-se ca major, pentru faptele câte privesc la comerţul său.v El putea arenda sau închiria nemişcătoarea sa avere, pe maximum cinci ani. El avea dreptul să-şi strângă veniturile sau să „facă orice act privitor numai la o pură administrare a averii sale, întocmai ca un major.“

Mai mult, în urmă cu două sute de ani, fiul care moştenea o sumă de bani sau o moştenire de orice fel, deşi minor, putea „să întrebuinţeze neoprit acele câştigate prin însăşi a sa silinţă; asemine şi câte i s-au dat spre întrebuinţare, după ce au ajuns în sprevrâsnicie.“ Chiar dacă tatăl administra moştenirea până la majoratul copilului, „rămân însă veniturile pentru creşterea lui şi nu este iertat creditorilor tatălui să se atingă de aceste venituri spre păgubirea fiului.“

Copiii aveau însă un drept recunoscut de pravile, care apare şi în Codul Calimach la începutul secolului al XIX-lea. Copilul nemulţumit de orientarea profesională oferită sau forţată de părinte o putea schimba radical către „sprevârstnicie“. În lege se spunea: „tatăl poate da creştere fiului său celui nevârstnic, potrivită cu rangul, starea şi chipul vieţii, ce va socoti de cuviinţă; agiungând însă fiul la sprevârstnicie, dacă el nu va fi mulţămit cu chipul acela şi va descoperi tatălui său dorinţa ce are cătră vreun altfeliu de chip spre petrecerea vieţii sale, mai potrivită cu plecarea inimii şi cu puterile lui, şi nu va fi putând câştiga dorinţa sa de la părinţi, este slobod să facă cererea sa la cuviincioasa judecătorie.“ Aşadar, dacă părinţii te voiau simigiu, iar tu doreai să devii diac de cancelarie, pe la vârsta de 14 ani puteai cere părinţilor sprijin pentru reorientarea ta profesională. Dacă refuzau şi continuau să te forţeze în meseria simigeriei, aveai dreptul să accesezi „cuviincioasa judecătorie.“ Iată un drept al copilului care ar merita readus în actualitate.

Minorul emancipat nu era totuşi de capul lui. Tutela părintească sau a tutorelui era înlocuită de un curator numit de consiliul de familie, curator care îl supraveghea pe minor până la vârsta majoratului.

Anii 1948-1952 au însemnat o nouă Constituţie, dar şi un alt Cod Civil. De atunci, vârsta majoratului a coborât la 18 ani, cea mai redusă din istoria noastră, anulându-se perioada de tranzit, de aşteptare, de acomodare cu responsabilităţile vieţii de adult. Multe dintre deraierile temperamentale sau şi comportamentale, de la o generaţie la alta, vin din acest neajuns, cel al eliminărilor de etape cuprinse, oricum, în jocul biologic al vârstelor.

(Material realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului București)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.