Enervant (30)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

45.

Eduard Portal se uită lung la ușa închisă, dar când, în sfârșit, se întoarce spre Gustav, îi arată o față disperată. Edi, care știe în orice situație să pară înfloritor și enervant de non-șalant, se înfățișează pentru prima oară ca o cârpă înaintea fostului său coleg de școală. Chiar și cel ce consemnează aces-te rânduri se miră: în camera privată de la tribunal a Maestru-lui Doctor Gustav R. Propp se întâmplă ceva neobișnuit: oa-menii intră aici părând siguri pe ei, sănătoși și plini de viață și cum se închide ușa în spatele lor, fața li se schimbă de parcă ar cădea de pe ea o piele, lăsând locul unei alte figuri. Sub acest al doilea chip, se mai află oare și un al treilea?

– Recunosc… începe Edi, recunosc că am mai greșit în viață, dar acum vin la tine ca la singurul om care… care poa-te…

– Ți-am atras atenția să nu mă mai cauți…

(Dialogul acesta numai dialog nu este: fiecare își recită replica fără să audă ce spune celălalt.)

– Nu, nu e bine că mă eviți!

– … iar telefoanele acelea enervante…

– Faci o mare greșeală. Nu e vorba numai de mine…

– … cu număr secret…

– … e vorba de ceva mult mai… Dar parcă tu n-ai ști…

– … te avertizez că am să-mi pun telefoanele sub urmări-re, că eu nu am ce să ascund, și vei trage consecințele pentru această șicanare…

– … de parcă tu n-ai ști ce interese…

– De ce naiba te-ai mai întors, după toate câte le-ai făcut

aici?

– Eu n-am vrut… n-am intenționat să intru în această po-veste, dar, gândește-te și tu, eu, singur și fără o lețcaie… și fără un prieten… brusc în Asunción…

– Fii sigur că nici dacă ai fi dracul în persoană, n-ai mai avea șansa să scapi…

– … numai eu știu cum am nimerit în capitală, că la înce-put am stat într-o localitate mai mică, într-un fel de sat…

– … tu chiar te crezi dracul în persoană?

– … tu habar n-ai cum e să fii singur, fără nici o lețcaie, fă-ră un prieten într-un Asunción de care până atunci nici n-am avut habar. Și cum să refuzi, în asemenea condiții?!”

Cei doi vorbesc în același timp, parcă nici nu se aud unul pe celălalt. Revenind în discuție, brusc, Gustav lovește cu pal-ma în tăblia biroului.

– Ce n-ai refuzat? În ce te-ai băgat iarăși?

Fericit că a izbutit să fie auzit, Edi se așază într-unul din cele două fotolii de piele din fața biroului.

– Nu te-am invitat să te așezi!

Acum Edi nu-l mai aude.

– Să vezi, își începe povestea, când chiar am crezut că to-tul s-a dus naibii, deși faptul că am scăpat de aici – desigur, datorită ție, lucru pentru care-ți voi fi veșnic recunoscător…

– Mai du-te dracului cu recunoștința ta cu tot!

– … doar faptul că am scăpat de aici mă mai ținea în viață și-mi conferea și un anumit optimism… Doar că optimismul nu-l poți unge pe pâine și eu, așa cum ți-am spus, n-aveam nici ce mânca. Noroc doar că știu să mă îmbrac și să mă port bine chiar și când sunt la pământ…

Cu toată enervarea, Gustav nu-l mai întrerupe: în sfârșit e pe punctul de a afla rolul lui Edi și, mai ales, dacă are vreo consecință pentru el, Maestrul Doctor Gustav R. Propp, impli-carea lui Portal. Și dacă are vreo consecință, ce consecință: una de pe care ar putea trage foloase în strategia sa în proces sau dacă l-ar implica în mod negativ? Și cât de negativ? Gustav mai simte răsuflarea în ceafă din scorbură, răsuflarea proba-bil a lui Edi. La rândul său, acesta este bucuros că poate, după

atâtea eforturi zadarnice, să-i relateze Maestrului ceea ce are pe suflet.

– … tu bănuiesc că n-ai fost în Bolivia, că eu acolo am fu-git… am plecat inițial. N-am rămas în Bolivia, deși am întâlnit acolo, într-un bar, un om foarte… foarte interesant. Când ni-merești undeva unde n-ai nici o relație, e bine să cheltui și ul-timul bănuț ca să pătrunzi într-un cerc trambulină.

– „Cerc trambulină?!”

– Într-un cerc de oameni cu relații. În ziua când i-am fă-cut cinste cu ultimii mei bani acelui om, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Omul…, deocamdată nu spun cine e…

– Dacă nu-mi spui tot, n-are rost să mai vii la mine!

– O să-ți spun când și tu… O să-ți spun, dar mai înainte trebuie să știi că el m-a trimis în Paraguay… mi-a și plătit dru-mul… Dar în mica localitate unde m-a trimis n-am dat de legă-tura indicată. Așa că a trebuit s-o iau de la început și așa am ajuns în capitală. Unde, așa cum ți-am spus, nu cunoșteam pe nimeni și nici nu mai aveam bani să plătesc cuiva un coniac. Nici măcar nu mai aveam ce să mănânc și unde să dorm. Pri-ma noapte am dormit pe o bancă într-un parc. A doua seară, după ce am colindat fără rost trei cartiere, când să revin pe banca mea din parc, acolo m-a așteptat cel pe care trebuia să-l întâlnesc în satul Puento Rey. De ce nu m-a așteptat acolo? Fi-indcă a vrut să afle cum mă descurc în situații limită.

Sună telefonul: Iudith îl anunță că în Sala 13 lucrurile au mers mai repede decât ar fi fost de așteptat, din cine știe ce motiv Președintele e nervos și grăbit, așa că s-a ajuns deja la cazul 13. Deci urmează procesul lor. Maestrul trebuie să se decidă: să asculte spovedania lui Portal și s-o lase pe Iudith să reprezinte clientul la înfățișare sau să se grăbească el spre Sa-la 13. Problema e că, deși i-a spus stagiarei cum se poate pro-fita de formularea greșită a oponenților din înfățișarea trecu-tă, e necesară toată elocința pentru a spulbera eventualele contraargumente ale părții adverse. Pe de altă parte, nici nu vrea să-l lase pe Edi singur în birou, individul a fost și rămâne indiscutabil un infractor și pe rafturi sunt numeroase dosare. Cine știe ce ar fi în stare Edi să subtilizeze. Iată, tocmai când ar putea afla… Maestrul îl ia pe Eduard Portal de braț și-l scoate în antecameră. „Așteaptă aici!”, după care se îndreaptă spre Sala13. Pe coridor este acostat de jurnaliști: „Cu ce este impli-cat domnul Portal în afacerea SABOLA?; „Îl veți reprezenta și pe dânsul?”; „Este de așteptat ca domnul Portal însuși să apară suspect în acest dosar sau nu are decât calitatea de martor?” etc. Fâlfâind din robă, maestrul trece ca o vijelie printre jurna-liști. Și Consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a domnului Primar, se află de față și-i face un semn prietenos (pe care-l crede discret). Consilierul municipal Robert Stock, a fost și la conferința de presă, unde până la sosirea Maestrului, l-a lăudat pe Doctorul Propp la toți cei aflați în preajma sa.

În Sala 13, cazul 12 e pe sfârșite, Președintele amânân-du-l pentru data de 5 septembrie. Cazul 13, cel pentru care Maestrul Doctor Gustav R. Propp a găsit un argument decisiv este și el amânat, încă înainte ca Gustav să poată deschide gu-ra. Președintele acestui Complex este omul cel mai antipatic pe care-l cunoaște Gustav: un individ plin de complexe masca-te, cum ar spune doctorul psiholog Rakovski, complexe pe ca-re se răzbună la tribunal. Plus că acest magistrat, Oliver Gud-frend, nu-i poate ierta lui Propp că, din moment ce Maestrul a refuzat președinția tribunalului, n-a mai ajuns nici el vicepre-ședinte. Cum să pui vicepreședinte un asemenea frustrat? În-tre domnii Gudfrend și Propp există o prăpastie adâncă. Nu-mai că dacă se întâlnesc în instanță, judecătorul încearcă să fie cât poate de corect ca nu cumva Gustav să ceară strămuta-rea, fiind notorie relația de gheață dintre cei doi. Acum anunță amânarea fără ca măcar să privească spre Propp. După care explică pe larg de ce trebuie procesul amânat până în data de 5 septembrie, adică până după vacanța de vară a tribunalului.

Maestrul fierbe: iată pentru ce a trebuit să-l întrerupă pe Edi! Iată pentru ce a trebuit să străbată printre toată gloata de jurnaliști și de curioși drumul crucii sale! Pe față nu i se citeș-te furia, dar când revine în încăperile sale și vede că Edi nu se mai află în antecameră, răbufnește. Și ce dacă și odaia aia e plină de lume?

– Unde-i ticălosul?

– A spus că…, îngână secretara, cunoscând exploziile șe-fului ei. Explozii rare, dar cu atât mai spectaculoase. Chiar și enervări de gradul III!

– Am spus să mă aștepte!

Doi clienți diferiți încearcă să-l acosteze, „Noi suntem de la ora opt aici!” și „Eu am venit cu trenul de cinci tocmai de la…”, dar Maestrul nu vede și nu aude și intră în cabinetul său.

Se trântește în jilțul din spatele biroului și încearcă să-și potolească furia – în momentul acesta e mai rău ca înainte de convorbirea întreruptă cu Eduard Portal: de aflat n-a aflat mare lucru, dar individul a fost văzut intrând la el în cabinet și, mai mult ca sigur, acest lucru va fi făcut public și va fi întors pe toate părțile. Și asta în condițiile în care nici Gustav nu știe ce și cum și cu atât mai puțin cât va fi adevăr și câtă minciună, cât va fi real și câtă exagerare în acele comentarii – care sigur vor veni. De furie, dă cu pumnul în masă, după care scoate dintr-un sertar un calmant și-l înghite cu cafeaua pe care i-a pus-o secretara pe masă ca în fiecare dimineață, dar de care nu s-a atins până acum.

Telefonul din buzunar nu contenește să vibreze, în ante-cameră telefonul sună aproape fără încetare, iar secretara răspunde invariabil că Maestrul nu poate fi deranjat, fiind în-tr-o întrunire importantă. Notând în caiet cine a telefonat, le spune celor de față cu vocea unei mămici scuzându-și prun-cul: „Trebuie să-l înțelegeți, e foarte obosit, e și el om!”