Enzo Maresca, prima reacție după ce a fost demis de Chelsea

Enzo Maresca a vorbit pentru prima oară după demiterea de la Chelsea, chiar în ziua în care clubul londonez a anunțat instalarea lui Liam Rosenior, fostul antrenor al lui Strasbourg, ca principal.

De Florin Toader - Contributor
Enzo Maresca, prima reacție după ce a fost demis de Chelsea

FOTO: Facebook

Enzo Maresca a vorbit pentru prima oară după demiterea de la Chelsea, chiar în ziua în care clubul londonez a anunțat instalarea lui Liam Rosenior, fostul antrenor al lui Strasbourg, ca principal.

Enzo Maresca a fost demis de clubul londonez în chiar prima zi a anului. La cinci zile distanță, a transmis un mesaj pe contul de Instagram, în care mulțumește fanilor și jucătorilor.

Enzo Maresca a transmis primul său mesaj de când a fost demis de Chelsea. Acest lucru s-a întâmplat chiar în ziua în care fostul său club l-a anunțat, oficial, pe Liam Rosenior drept succesorul său.

Maresca nu a făcut nicio referire la conducerea clubului, dar a ținut să le mulțumească suporterilor și jucătorilor.

Enzo Maresca e împăcat cu ceea ce a reușit la Chelsea

Antrenorul italian și-a intitulat postarea cu un citat din scrisoarea de adio a generalului Robert Baden-Powell, fondatorul mișcării cercetașilor. El a ținut să sublinieze faptul că pleacă împăcat cu ceea ce a reușit să realizeze la clubul din capitala Angliei.

„LASĂ ACEASTĂ LUME UN PIC MAI BUNĂ DECÂT AI GĂSIT-O

Călătoria mea cu Chelsea a început cu etapele preliminare ale Conference League. Plec cu liniștea interioară că las un club de prestigiu precum Chelsea acolo unde merită să fie.

Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor lui Chelsea pentru sprijinul lor din ultimele 18 luni, un sprijin care a fost crucial pentru calificarea în Liga Campionilor, câștigarea Conference League și cucerirea trofeului Campionatului Mondial al Cluburilor.

Acestea sunt victorii pe care le voi păstra mereu în inima mea. Mulțumiri speciale tuturor jucătorilor care m-au însoțit în această călătorie minunată. Le doresc tuturor celor care au împărtășit fiecare moment cu mine mult succes în a doua jumătate a sezonului și în viitor.

Mulțumesc, Chelsea, din partea mea și a familiei mele.”, se arată în mesajul emoționant al lui Maresca.

Campion Mondial cu Chelsea

Enzo Maresca a fost numit pe banca celor de la Chelsea în vara anului 2024. De atunci, a reușit să-și adjudece două trofee: Conference League și Campionatul Mondial al Cluburilor. Cu toate acestea, evoluțiile fluctuante din Premier League, i-au determinat pe șefii de pe Stamford Bridge să ia decizia de a-l demite în chiar prima zi a anului.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Idiotu’ rro$$enior va băga echipa în Championship.
    Mulțumiri conducerii, ce-i la nivelu’ lu’ bou’-bălții Neluțu’ dă la Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.