Epava avionului Pan Am „Clipper Endeavor”, prăbușit în 1952 în largul Puerto Rico, a fost găsită pe fundul Oceanului Atlantic după 74 de ani. În accident au murit 52 de oameni, iar tragedia a dus ulterior la schimbări importante în aviație, inclusiv la introducerea instructajelor de siguranță pentru pasageri înainte de zbor, relatează CNN.
Descoperirea a fost făcută luna trecută de Fundația Air/Sea Heritage, în colaborare cu mai multe echipe, inclusiv cu emisiunea „Expedition Unknown” de pe Discovery Channel. Epava a fost localizată pe 2 iunie, cu ajutorul unui sonar de înaltă rezoluție și al unei drone subacvatice autonome. Avionul se afla la aproximativ 600 de metri sub apă, în largul coastei de nord a Puerto Rico.
„Suntem cu toţii uimiţi şi încântaţi de această descoperire, dar şi copleşiţi de respect când ne amintim ce s-a întâmplat în acel loc cu atât de mult timp în urmă”, a declarat Russ Matthews, președintele și cofondatorul Fundației Air/Sea Heritage.
La căutări a participat și compania Deep Sea Vision. Potrivit Discovery, o navă de cercetare dotată cu unul dintre cele mai avansate sisteme de sonar din lume a trecut prin zona unde era căutată epava și a rămas acolo 48 de ore pentru a ajuta echipa.
Epava era ruptă în două bucăți. Identificarea a fost confirmată ulterior prin fotografii, care arătau sigla Pan American cu aripi și numele aeronavei, încă lizibil.
Toți au supraviețuit impactului, dar doar 17 oameni au fost salvați
Avionul Douglas DC-4 decolase din Puerto Rico pe 11 aprilie 1952 și se îndrepta spre New York. La bord se aflau 64 de pasageri și cinci membri ai echipajului. La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut ambele motoare din partea dreaptă. Pilotul a fost nevoit să aterizeze violent, la doar câteva minute după plecare. Avionul s-a scufundat în mai puțin de trei minute.
Paza de Coastă și Forțele Aeriene ale SUA au reușit să salveze 17 persoane: 12 pasageri și cinci membri ai echipajului.
Aeronava avea plute de salvare și dispozitive de flotabilitate pentru toți cei de la bord. Ancheta a arătat însă că pasagerii nu primiseră instrucțiuni clare de siguranță. Au existat și probleme de comunicare, bariere de limbă și lipsa unei proceduri coordonate de evacuare.
Tragedia a dus la instructaje de siguranță înainte de zbor
Accidentul a dus la schimbări în regulile de siguranță pentru zborurile deasupra apei. Consiliul Aeronautic Civil, instituția care a precedat actuala Administrație Federală a Aviației din SUA, a cerut modificări ale reglementărilor pentru protejarea pasagerilor.
Printre măsurile introduse ulterior s-au numărat instructajele înainte de zbor. Pasagerilor li se explică unde se află vestele de salvare, plutele și ieșirile de urgență, precum și cum trebuie folosite.
„Dacă echipajul de cabină şi-ar fi stabilit autoritatea înainte de zbor, atât sarcina lor, cât şi mesajul transmis ar fi fost mai eficiente atunci când era cel mai important”, a declarat pentru CNN Doug Miller, de la Fundaţia Istorică Pan Am. „Mărturiile au indicat că pasagerii au refuzat să înţeleagă gravitatea situaţiei în care se aflau, în ciuda celor spuse de echipaj”, a arătat el.
„De fiecare dată când urcaţi astăzi la bordul unui avion, sunteţi mai în siguranţă datorită a ceea ce s-a întâmplat cu «Clipper Endeavor» şi pasagerii săi acum trei sferturi de secol”, a declarat Gates.
Discovery Channel va prezenta descoperirea într-un episod al emisiunii „Expedition Unknown”, programat pentru acest an. Epava nu va fi scoasă la suprafață și nici deranjată. Un purtător de cuvânt al emisiunii a declarat pentru CNN că locul este considerat un cimitir pentru cei care au murit în accident.
Fundația Air/Sea Heritage lucrează acum cu autoritățile din Puerto Rico pentru protejarea zonei. Organizația susține și ridicarea unui monument în memoria victimelor.