
Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), formaţiunea condusă de tânărul Jordan Bardella, s-a clasat detaşat pe primul loc duminică în turul întâi al alegerilor legislative istorice din Franţa care ar putea deschide uşile puterii extremei drepte pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, comentează AFP.
Cu 34-34,2% din voturi, RN şi aliaţii săi devansează coaliţia de stânga a Noului Front Popular (NFP), care obţine 28,1-29,1%, cu mult în faţa taberei lui Emmanuel Macron (20,3-21,5 %), la acest vot marcat de o creştere semnificativă a participării, indică două sondaje.
Update: Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică o „mare uniune democrată şi republicană” în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa în faţa partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), care s-a clasat detaşat pe primul loc în primul tur al acestui scrutin, relatează AFP.
„Participarea crescută la primul tur (…) demonstrează importanţa acestui vot pentru toţi compatrioţii noştri şi dorinţa de a clarifica situaţia politică”, a spus preşedintele francez, potrivit unui comunicat. „În faţa Adunării Naţionale (Rassemblement national, RN) a venit timpul pentru o mare uniune, clar democrată şi republicană, pentru turul doi”, a adăugat el.
Update: Francezii „au dat un verdict fără apel” în primul tur al alegerilor legislative, a declarat duminică seara Jordan Bardella, liderul extremei drepte, al cărei partid Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN) s-a clasat detaşat pe primul loc, relatează AFP.
Al doilea tur al alegerilor legislative din 7 iulie va fi „unul dintre cele mai determinante din întreaga istorie a celei de-a Cincea Republicii”, fondată în 1958, a adăugat el, dând asigurări că doreşte să fie dacă va câştiga „premierul tuturor francezilor”, „un premier de coabitare care respectă Constituţia”, dar „intransigent”.
„Blocul macronist” este „practic şters”, a afirmat, la rândul ei, lidera RN, Marine Le Pen. Francezii şi-au arătat „dorinţa de a întoarce pagina celor şapte ani de putere dispreţuitoare şi corozivă” a şefului statului Emmanuel Macron, a spus Le Pen, aleasă în primul tur în circumscripţia sa din Nord. Ea le-a cerut, de asemenea, francezilor să acorde RN „majoritate absolută”.
Francezii au fost chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate, iar primele exit poll-uri confirmă sondajele de opinie, potrivit cărora extrema dreaptă iese pe primul loc.
Francezii au participat masiv duminică la primul tur al alegerilor legislative istorice, care ar putea deschide calea accederii la putere a extremei drepte.
INTRĂ Frica în Les KakaMacques …
SĂRIRĂ Ai Noștri KaKaMaci să îi SUS-Țină pe Ai_Lor, că sunt în Depresie.
Să PUTĂ împreunați.
CITITI-ii iar să vedeți că sunt treminași, MOI, Făr-de Formă:
KaKaMACI în Ploaie.
Les KakaMacques dans la Pluie
AU și EI, KakaMacii LOR.
Să vedem CE vor FACE și DREGE STĂPÂNII Inelelor de ACOLO (Les Seigneurs des Anneaux LA-BAS).
NU au EI Stare-n-Trânșii, Neam NU au …
Stati cuminti, in turul intai s-au ales doar foarte putini deputati, turul 2 face jocurile. Daca extrema dreapta nu-si aduce aliati, va fi un rezultat pe muchie de cutit!
Nu prea v-a dat mana sa puneti asta pe prima pagina. E lucrul Dracului in casa Rabinului-va spun eu.
Front National, Marine Le Pen NU SUNT EXTREMISTI, CI PATRIOTI.
Azi in Franta, maine in toata Europa!
Francezii au taxat politicile lui Macron, luate alaturi de liderii UE, politici rupte de problemele reale ale oamenilor!
Brussels-ul e rupt de cetatenii UE!
Dupa ce au distrus economiile europene cu GREEN PLANul lor, acum UE schimba macazul:
Aprilie 2024: „Schimbare majoră de priorități pentru UE: Bruxellesul renunță la focusul pe ecologie și pune accentul pe apărare și sprijinirea mediului de afaceri.”
Cam tarziu…
Totusi , nu ma pot bucura inca . Pentru turul II , vor interveni toate fortele oculte din America si Europa. Viva Le Pen si Front National !
A pune semnul de egalitate intre nationalism si extremism, nu este doar gresit ci si imoral, perfid. Aceasta marota a globalistilor, incepe sa piarda teren. Cam tarziu, dar francezii de rand l-au ,,mirosit” pe Macron. Asa este si in cazul AUR. Cu toate pacatele lor, sunt nationalisti, nicidecum extremisti. Ramane sa ne hotaram intre nationalisti si pupincuristi, PNL/PSD.
Știți de ce rata de participare la alegeri a fost de 65% ? Păi din cauza sezonului de vacanță, altfel participarea ar fi fost de 99% ! 😊 (apropo, nu mai folosește de câteva luni nimeni termenul de ” extrema dreaptă”, ci ” dreapta naționalistă” sau ” dreapta populistă” )
Ghiță (să investim în educație,extradati-ma intr-un atol bikini) Deci, n-ai nici o dovada, nici un argument decat obraznicia fudula de agramat sectarist de la Marghita. Si patruzeci de nickuri de pe care bagi si cu mainile si cu picioarele. Laura, bai mocofane? ))
Că Macron s-a editat,
Este Putin vinovat.. 🤣🤣?
Lui Putin îi în cot cine și ce face în Franța.. Broscarii sunt niște fricosi care folosesc rujul și se dau cu Parfum 🤣🤣.
Datorită sancțiunilor rușii au vândut țiței în acești 2 ani de $275 mlrd.
Extrema dreapta sustine propiul popor ,valoarea familie ,o justitia corecta cu legi stricte ,normal ca drogatii ,homalaii ,pedofilii ,emigrantii ilegali ,infractorii sustin haosul globalist si pe MICRON
Nu exista extrema dreapta,exista francezi responsabili antisorosusti care vor încetarea războiului din Ucraina. Așa și cu AUR care sunt făcuți extremiști numai sa rămână manglitorii din ultimii 34 de ani la ciolan!
”
„Dan spune:
01 IUL. 2024 LA 1:15
Am citit câteva luări de poziție ale lui Marine Le Pen și m-a surprins cât de mult seamănă cu ideile lui Charles De Gaulle.
Să fi fost Mon Général un extremist de dreapta?
Păi, atunci de ce a luptat împotriva lui Hitler în loc să se alieze cu el, ca Pétain?”
BINE, BINE DAR PRO-AMERICAN ? 😮 de GAULLE ? 🙁
… pe ce motiv a iesit FRANTA din NATO, atunci cu: dollarul de hartie FIAT MONEY si AUR-ul FRANTEI vizavi de lingouri la LONDRA 😉 ?
AUD ?
IQ=?
„USA a bagat in ÀUSTRALIA un pumnal in spatele de submarine al „aliatului” NATO france”
n-a scos de GAULLE Franta din NATO ?
„@mishteaux spune:
28 IUN. 2024 LA 9:22
(asta 😉 doar tu o sti!)
„CEVA” ma face acum cu mintea de pe urma 😐 sa cred ca subteran a fost o intelgere ASCUNSA intre TRUMP si „democrati”
pentru un mandat intercalat unei experiente yankeie care vedem in Urknaia a dat kix ! BIDEN a fost si e doar o marioneta de prosst gust ! Prin el rade lumea de USA ! 🙁 MAGA !
TRUMP poate re-starta acum, ca si cum USA nici usturoi ukran n-a mnacat si nici in Orientul Apropriat(!) nu-i miroase gura !
si EUROPA si-a dat singura, fara USA 😉 , foc la valiza nordstreamista ! 😀
GRESESC ? 😛
AUD ? IQ=?”