Eu, conducătorul suprem al tarlalei mele!

Citesc un comunicat al nefericitului partid politic numit PNŢ-CD, cândva fala politicii românești și o halcă frumoasă din trecutul nostru, ba chiar și un strop de speranță. Este vorba de suspendarea lui Aurelian Pavelescu din funcția de președinte al aripii cu ștampila PNŢ-CD.

Nu vreau să trudesc nici măcar la o schiță de portret al impochimenului. Nu merită chinul unei singure tușe, necum migala unei descrieri. De îndată ce cască gura sau scrie un rând, omul se recomanda singur. Cine se bucură de lucrarea unei materii cenușii acceptabile înțelege de îndată. Asta mă împiedică să mai adaug ceva despre insul în cauză, cam de același calibru cu alți câțiva care s-au văzut la mare altitudine cu scaunul zburător al acestei grupări politice.

De ce a fost suspendat Pavelescu? Nu pentru idei, nu pentru platformă, nu pentru echipă! Aurelian Pavelescu a fost suspendat pentru un fel de găinării. A negociat de unul singur contracte care privesc patrimoniul partidului, a cedat un sediu din sectorul 4, a refuzat să prezinte un raport anual de gestiune, a instalat conduceri interimare la diferite organizaţii, totul după cum i-a căzut lui bine sau după cum i s-a pus pata. De ce să fi făcut bietul om asemenea lucruri? Este un apucat sau a căzut și el în suficiența puterii?

Explicația ține de o anume psihologie a celor care ajung în fruntea a tot felul de instituții. Fenomenul a răbufnit cam după 1994-1996, pe măsură ce presiunea străzii a scăzut și concomitent cu o primă consolidare a instituțiilor statului. Parcă ar fi fost o primă respirație liniștită în scaunele importante ale noului stat de drept din România. Aurelian Pavelescu s-a purtat și el ca un mare comandant de oști politice, deși nu mai avea în spatele său o armată. Nu contează că nu a lăsat nici o urmă în politică, în viața noastră, în istoria partidului țărănist. A dobândit scaunul și ștampila? A înțeles că el taie și spânzură, că el conduce, că el decide, că el vinde și el cumpără.

De ce a procedat așa? Pentru că și Traian Băsescu a tratat țara noastră ca pe o tarla pe care el a hotărât în toate, el a tăiat și a spânzurat, el a hotărât și crede că trebuie să decidă de unul singur și în aproape toate, de la vânzare de energie, la destituit sau promovat de miniștri, la trimis, retras și pedepsit demnitari etc. El vorbește totdeauna cu ”Eu”, de parcă ar fi încarnarea europeană a celebrului personaj din ”Eu, Supremul”, dar trecut prin încă două vise grotești. Şi încheie orice discuție și orice concluzie cu ”eu”.

Şi când zice ceva în materie de castraveți sau pătrunjel cumupărate pentru familie el pronunță un ”eu” gomos și important, cu pieptul înainte, de parcă ar reprezenta Europa și Africa în fața chiuvetei. Adică un ”eu” care știe tot, gândește profund și decide întotdeauna istoric. Ce zice guvernul? Ce zic partidele? Ce poziție are Parlamentul României? Ce rețineri are societatea civilă? Sictir la totă lumea! Eul lui a fost betonat în două alegeri, ca atare eul său reprezintă România și atunci el este țara, patria, trecutul și viitorul.

Se poartă altfel Victor Ponta? L-ați auzit vreodată pe Victor Ponta folosind expresia noi ”Guvernul României…”? Nu zice decât ”eu am făcut, eu am înțeles, eu am decis, eu și iar eu de parcă la capătul feștilei sale de carne și oase s-ar afla toată mintea românilor, tractoriștii de pe combine, minerii din subteran și toată materia cenușie din trecutul și viitorul Academiei Romane.

Ce mai, premierul vorbește ca și cum el ar fi proprietarul guvernului, al PSD-ului, al economiei românești, al ministerelor, al ce vreți și ce nu vreți. Până și bombănitul de Zgonea zice și el ”eu, Parlament fac aia sau ailaltă” de parcă tac-su l-ar fi conceput direct în sala de ședințe sau pe scările monumentalei clădiri din epoca lui Nicolae Ceușescu. Nu l-ați auzit pee Varujan Vosganian vorbind despre soluțiile sale pentru slavarea Oltchim, pentru privatizarea Cuprumin, pentru câte mai sunt în ograda lui? Nu zice, ”Noi,ministerul Economiei”. Zice doar eu în sus, eu în jos, el gândește, el propune, el decide, el ratează. El hotărăște deși nu știm sigur dacă mai are timp să și gândească sau dacă să pricepe de doi lei experiență.

Gigi Becali a vorbit vreodată despre ”noi, Partidul Noua Generație….”? N-a folosit formula pentru că el nici nu știe care este diferența între persoane. La el, verbele nu au persoana întâi plural la nici un timp și la nici un mod. Nu există decât el și Dumnezeu, pe care l-a descoperit după ce a tras fermoarul cazinourilor și a colindatului după fete.

În fapt, de ce să fi folosit Becali formula ”noi, PNG-ul” câtă vreme PNG-ul era el și el a plătit totul? Care democrație, când Becali a fost și mama și tata și membrul și membria la PNG? Așa și la Dan Diaconescu! El hotărăște, el dă, el scoate, el face, el încasează ,el plătește.

Egocentrismul proverbial al multor români face din democrație o încropeală de aparențe. Cel care a câștigat conducerea unui grup sau a unei instituții se poartă ca un stăpân. Nu împarte decizia cu nimeni. Împarte tainul, făcându-și partea leului, alcătuiește echipa, stabilește ierarhiile și elimină adversarii.

Caricaturalul politician Aurelian Pavelescu n-a făcut decât să repete la modul grosier comportamentul celorlalți. Doar că el, mai simpluț, n-a mai catadicsit să simuleze democrația și să mențină aparențele. A luat-o de-a dreptul peste arături și a hotărât de unul singur ce i-a trecut prin minte.

Ce să înțelegem din aceste câteva detalii despre excesele unui politician mediocru, frate geamăn cu cei mai mari? Că toată politica românească este o cursă disperată și pe cont propriu a unor oameni bolnavi de putere. Toți vorbesc despre democrație de dimineața până seara dar când este vorba de decizii și de beneficii reduc totul la persoana lor.

Lucru în echipă îi termină pe toți. Politicienii români mor la munca în echipă mai ceva ca purecii la dedeteu. Parcă ar înghiți o tonă de șoricioaica sau un litru de acid sulfuric!