Viitorul va arăt dacă investiţiile masive ale monarhiilor salafiste din Golf în economiile europene în criză, în schimbul bunăvoinţei statelor puternice, este o înţelegere reciproc avantajoasă. Dilema este cu atât mai acută pentru state precum România, unde a început o ofensivă diplomatică a acestor monarhii sunnite
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a început să cultive o relaţie foarte apropiată cu emiratul Qatar, o politică cotinuată acum de succesoru său, Francois Hollande.Acesta s-a întâlnit la Paris, luna trecută, cu emirul Qatarului, şeicul Hamad Ben Khalifa al-Than, şi a declarat că va continua parteneriatul solid, plin de încredere şi ambiţios pe care Franţa şi Qatarul l-au stabilit”.
Emiratul Qatar a început o ofensivă diplomatică şi în Balcani, România, Polonia, campanie susţinută din plin de petrodolarii şeicilor, iar revista Marianne se întreabă cine are mai mult de câştigat din parteneriatul dintre democraţiile europene si monarhiile absolutiste salafiste din Golf.
“Cu sprijinul petrodolarilor şi al televiziunii al-Jazeera, Qatarul încearcă să ia parte şi să fie intermediar in toate problemele lumii sunnite, din Sudan în Libia, Maroc şi acum în Siria. Emirul vrea să fie indispensabil pentru toate acţiunile Occidentului în zonă, în dauna Arabiei Saudite. El a reuşit să facă din Qatar, după eliminarea actorilor incomozi (Saddam Hussein, Gaddafi, Mubarak, al-Assad), un stat care îşi arogă, alături de Arabia Saudită, controlul Ligii Arabe şi capacitatea de presiune pe care această organizaţie o are la la Naţiunile Unite. Viitorul va arăta dacă investiţiile masive ale Qatarului şi ale Arabiei în economiile noastre în criza valorează cât complacerea pe care o arătăm în in faţa unei barbarii de care ne este greu să credem că suntem feriţi”, scrie Alain Chouet, fost lider al spionajului francez, DGSE.
Ziaristul britanic Robert Fisk, specialist în problemele Orientului Mijlociu, ilustrează printr-o anecdotă una dintre feşele diplomaţiei qatariote. El evocă o recentă întâlnire pe care a avut-o cu ministrul sirian de Externe, Walid El-Muallem. Acesta din urma a povestit despre o întâlnire cu emirul Qatarului, imediat după ce acesta a oferit 150 de milioane de dolari pentru partidul islamist aflat la putere în Tunisia post-Ben Ali. “I-am spus emirului: Aţi avut relaţii strânse cu Muammar Gaddafi, de ce aţi trimis avioanele voastre să atace Libia şi de ce aţi acceptat să luaţi parte la operaţiunea NATO? Emirul a răspuns simplu: Pentru că nu vrem să pierdem elanul în Tunisia şi în Egipt, iar Gaddafi era responsabil pentru divizarea Sudanului.”
Prim arme, diplomaţie, bani şi mass-media, Qatarul se impune ca un sponsor principal al islamului politic şi fundamentalist. O vedem în Tunisia, prin legăturile dintre Qatar şi partidul Ennahda-cu binecuvântarea SUA-o vedem în Libia sau în Mali, prin susţinerea financiară a grupării Anasar Dine.
În relaţiile de parteneriat cu statele puternice din Occidet, precum Franţa, Qatarul repetă un scenariu. Franţa vine cu sprijinul său internaţional, cu votul din Consiliul de Securitate, iar Qatarul vine cu pârghiile e care le deţine în regiune, cu banii şi uneori, ca în Libia, cu armele sau cu serviciile de informaţii. “Toate lumea este mulţumită. Întrebarea este pentru cât timp?”, scrie Alain Chouet. Iar întrebarea se pune cu atât mai multa pentru state cu mai mică influenţă, precum România.
