Proiectul european devine tot mai sinuos, expus unor deziderate și principii care par rupte din cutremurătoarea propagandă comunistă. E prea mult ! Ne-am revoltat cu toții, cei atașați sincer cauzelor democratice, când Ungaria, Polonia și Cehia se angajau într-o direcție contrară normelor și principiilor Tratatului UE, și trebuie să recunoaștem eroarea. În fapt, Europa celor 27, așa cum este în prezent, se apropie de constatarea decesului Europei și nu de o realitate cu traseu comun, cu viitor. De la amvonul Parlamentului UE nu se aude, reglată strategic, decât vocea unora în tentativa de a bloca evidențele care invocă realitatea.
În timp ce ASIA, via JAPONIA, evoluează spre o uriașă absorbție de capital și inovație uriașă, UE, prin nucleul dur, se autodevorează, încurajând anularea identității. Noua comisie UE, de la primul la ultimul reprezentant, pare un continuu cântec de lebădă. Sunt vremuri tulburi, care cer angrenarea forțelor civice independente. Având drept înainte mergător o Germanie scindată moral, tulburată momentan de un fals umanism și de o trivializare a conceptelor fundamentale, prin riscantele politici girate de cancelarul Angela Merkel, UE este deja expusă celor mai teribile temeri.
Astăzi, Europa unită nu se mai regăsește în propria sa uriașă istorie a ideilor, și nici în unitatea vectorilor de dezvoltare durabilă. Ce dezastru ! În context, adversarii Europei unite, care se află peste Ocean, locul predilect al tuturor acuzatorilor, își văd realizate toate profețiile. Putreda Europă se vede în fața unor salvatori naționaliști ridicoli, însă credibili. Cazul Angliei este primul care va fi invocat în evoluția nefastă care va urma cutremurului politico-adminstrativ.
Europa post totalitară se vede exploatată de acest impediment care nu are nicio legătură cu propria sa voință.
Noua Comisie Europeană vine pe un fond al crizelor, respectiv al migrării estului spre o altă conduită decât aceea presupusă de încolonarea aderării. Ceea ce apare drept principal obiectiv, de maxim interes, nu este situația internă a UE, ci politica externă, raportarea la universal, globalitate. Integrarea Rusiei în stabilitatea Europei este o obligație a competenței integratoare, poate cea mai acută. Conflictul Rusiei cu Europa este unul fals, și extrem de periculos, dincolo de catastrofalele ei prestații. Singurătatea Rusiei este o vină comună. Aducerea Rusiei în proiectul în european poate desăvârși proiectul cu adevărat grandios al Europei, și reprezintă o sarcină de conștiință. Dacă Europa unită rămâne setată pe animozități și pe urmarea unor proiecte politice de grup, fapt tot mai evident și consternant, multe țări vor emigra din UE, urmând exemplul Angliei.
Europa este în corzile propriei istorii contradictorii, revenind continuu la principiile divizării și naționalismului, ceea ce nu reprezintă decât un dezastru. Europa democratică nu se mai regăsește decât pe alocuri, iar viitorul ei nu poate fi constituit de emigrația găsită drept soluție magică. Scenariile pentru ce va urma cu bătrânul continent nu sunt deloc de evitat, ele reprezintă o necesitate a expertizelor iminente. Cultura și inovația economică vor hotărâ până la urmă în condițiile în care viața fiecărui european va deveni motivația esențială a politicii curente, integrate. Însă, văzând CV-ul celor care ocupă pozițiile de decizie, și modul cum se derulează procedurile, totul pare a fi o sinistră farsă, mult sub nivelul așteptărilor și investițiilor moral-financiare.
Vreau să trec peste toate așteptările presupuse de acumulările culturale, intelectuale și politice, în sensul unei liberalizări la dimensiunea prezentului. Știm prea bine că există o limită în toate, o măsură. Uneori, și acestea trebuie încălcate, fără discuții. UE s-a deplasat în globalism negând propria sa istorie sau aproximând-o prin delincvenți politici. Oamenii politici ar trebui să își desfășoare activitatea în biblioteci și nu în spații care predispun la relaxare. Lumea care depășește limita verbului și istoria ideilor nu este pe calea corectă și ar trebui, juridic, închisă. În regimul rutier este un semn al în cerc pe fond alb. UE, din acest punct de vedere, se situează în mediocritate și populism, urmând modelului sovietic, însă fără a fi aprofundat realitatea și dramatismul aceluia.
Comisia Europeană este un pitic în văzul tuturor, încercând să dovedească forțe divergente în acțiune, fiind în fapt ineptă. Oare statele UE n-ar putea să emită o forță superioară, raportată la starea lor de de fapt, fără a activa paranoia care a produs cele două dezastre mondiale? Cred că, da! Ceea ce acum câțiva ani părea o acțiune reprobabilă, atitudinile Poloniei și Ungariei, astăzi arată o reașezare a interesului național în abia unor principii naturale, respectiv umane, creștine, istorice.
Noua Comisie a UE are responsabilități de natura scării istoriei, care vor trebui susținute de Parlamentul European, în măsura în care acesta nu e un simplu taifas. Altfel, ne situăm în plină disoluție națională, regională, prin însăși UE, cu voia noastră.
Merci Charlie,bravo si tie,le zici bine!