Evadare spectaculoasă: „Cum se poate vedea în filme”

Circa o sută de deţinuţi, majoritatea membri ai celei mai mari bande de traficanţi de arme şi droguri din Brazilia, au evadat duminică dintr-o închisoare din Paraguay printr-un tunel, aparent săpat cu complicitatea unor gardieni, relatează presa străină.

Evadarea „a avut loc duminică dimineaţă printr-un tunel” săpat de deţinuţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Elena Andrada, citată de AFP.

E vorba de aproximativ o sută de prizonieri paraguaieni şi brazilieni, majoritatea membri ai organizaţiei Primer Comando de la Capital (PCC).

Potrivit purtătoarei de cuvânt, evadarea este demnă de un thriller de acţiune. „Au construit un tunel aşa cum se poate vedea în filme, cu iluminare interioară, pornind de la instalaţiile sanitare ale închisorii. Sunt doar 25 de metri între tunel şi cel mai apropiat gardian”, a spus ea.

Închisoarea Pedro Juan Caballero este situată la graniţa cu Brazilia

„Este o muncă de câteva săptămâni. Este evident că personalul ştia şi nu a făcut nimic”, a declarat ministrul justiţiei, Cecilia Perez, în declaraţii de presă referitoare la tunel.

Autorităţile au anunţat demiterea directorului unităţii penitenciare, precum şi arestarea a zeci de gardieni.

„Există o puternică suspiciune că funcţionarii (care lucrează în închisoare) au fost implicaţi într-un sistem de corupţie”, a adăugat titulara justiţiei, adăugând că fugarii, dintre care 92 au fost număraţi până acum, sunt „extrem de periculoşi”, potrivit Agerpres.

Printre cei care au evadat sunt indivizi care au participat la un masacru între bande rivale la închisoarea San Pedro, la 16 iunie 2019, când zece prizonieri au fost decapitaţi, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Cinci autoutilitare cu care au fugit o parte dintre evadaţi au fost găsite incendiate la Ponta Pora, pe partea braziliană a zonei de frontieră, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.