Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri că a semnat ordinul prin care programa pentru examanele naționale din vara acestui an a fost adaptată la „realitățile anului 2020-2021”.
„Am semnat ordinul de ministru pentru adaptarea la realități a programei de examene naționale, Evaluare națională și Bacalaureat”, a spus Sporin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că ordinul va fi publicat vineri în Monitorul Oficial.
„Această adaptare s-a făcut ținând cont de realitățile anului școlar 2020-2021”, a adăugat ministrul.
Sorin Cîmpeanu a precizat că această adaptare vizează tematica de examen, dar că se va încerca prin programul de acțiuni remediale recuperarea cât mai eficientă a tuturor aspectelor cuprinse în programele școlare.
„Adaptarea s-a făcut în mod deosebit asupra a ceea ce s-a predat de când școala a intrat în online, deci acolo s-a restructurat cel mai puternic tematica de examen. Tematica cuprinde până la 4 ani de materie și la Evaluare și la Bacalaureat”, a mai spus ministerul.
El a dat exemplul elevilor aflați acum în clasa a VIII-a, a căror programă a fost adaptată ținând cont de faptul că materia din semestrul doi al clasei a șaptea și semestrul 1 al clasei a opta a fost predată online.
Potrivit calendarului publicat pe site-ul Ministerului Educației, Evaluarea Națională va avea loc în perioada 7 iunie-4 iulie, iar Bacalaureatul între 31 mai și 9 iulie.
@Leopold: De acord! Dacă zicea recuperare îl durea „limba română”.
Reziliența ce înseamnă?
Oricum, să stea liniștit domnul „remedial și rezilient”, banii curg gârlă pentru „profesorii” care-și bat joc de copiii noștri, mimând învățământul gratuit!
La fel și cu sănătatea.