Întrebările legate de Dunăre și Centrala Nucleară de la Cernavodă curg, autoritățile caută soluții, iar o parte din populație privește cu îngrijorare. Pentru a căuta câteva răspunsuri, Cotidianul a stat de vorbă cu Dan Stematiu, profesor universitar emerit, conducator de doctorat la Departamentul de Inginerie Hidrotehnică din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
În 2007, România a mai trecut printr-o situație similară. Dan Stematiu a făcut parte la acel moment dintr-o echipă care a monitorizat problema.
„Situația de atunci a fost la fel de critică. Și atunci a trebuit oprit unul dintre reactoare și s-a declanșat la vremea respectivă un studiu și un proiect pentru rezolvare. Ca de obicei, a murit într-un sertar”, își aduce aminte acesta.
Întrebat cum a trecut România peste acea criză, profesorul a răspuns: „cu ajutorul lui Dumnezeu”.
„Atunci, perioada critică pe Dunăre a fost mai scurtă. Nu s-a făcut niciun fel de intervenție fizică”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește proiectul gândit în 2007 și „mort în sertar”, Dan Stematiu a dat câteva detalii pentru Cotidianul.
„Era o soluție de realizare a cotelor pentru asigurarea apei de răcire prin ridicarea de nivel. Deci, când Dunărea era cu nivel scăzut, ca acum, se ridica o barieră între golful de intrare la prizele centralei și Dunărea propriu-zisă și se pompa, menținându-se un nivel mai ridicat în zona prizelor de la răcire. Adică se evita această situație critică. Deci nu apă lipsește, ci nivel lipsește”, a spus acesta.
„Peste două luni, toată lumea uită și rămâne cum a fost”
Revenind la criza actuală, Dan Stematiu susține că problemele din zonele cu debite foarte mici nu sunt unele de debit, ci de cotă.
„Nivelul Dunării coboară atât de mult, încât sorburile pompelor de răcire nu mai pot funcționa. Deci, marea problemă pleacă de la această cotă care, nefericit la data proiectării, a plecat pe niște premise care ulterior nu s-au mai realizat. Soluția cu schimbarea debitelor între zona de braț și Dunărea Veche sau Dunărea propriu-zisă e, de asemenea, foarte veche. Ea ar fi benefică în mai mare măsură chiar pentru navigație decât pentru centrala nucleară. Ambele sunt beneficiare.
Proiecte există, încercări există. Dar, de fiecare dată după ce a trecut momentul, a venit Dunărea mare și s-a uitat. Deci, lucrurile probabil că vor fi la fel și de acum încolo. O să fie multă tevatură, foarte multe comentarii, acuze și așa mai departe. Peste două luni, toată lumea uită și rămâne cum a fost”, a declarat Dan Stematiu pentru Cotidianul.
„Navigația, din nefericire, nu beneficiază de fonduri”
În ceea ce privește cauzele, profesorul susține că nu e vorba despre natură, în condițiile în care „ingineria poate regla într-un anumit moment și natura”.
„Adică o lucrare care există ca proiect și care are aprobări ar fi putut să existe și să elimine această discrepanță între debitele care merg la bifurcație. Doar că un asemenea proiect trebuie și finanțat și realizat.
Navigația, din nefericire, nu beneficiază de fonduri, decât extrem de puține. Pentru că ei consideră că navigația nu aduce niciun profit. E adevărat că navele care circulă pe Dunăre nu plătesc nimic pentru circulație, drept care toate lucrările acestea nu se regăsesc într-un venit imediat. Însă ei ar fi principal beneficiar.
Iar nucleara ar fi putut avea o soluție alternativă, care, de asemenea, inginerește există. Nucleara, în acea zonă de unde sunt absorbțiile pompelor de răcire, unde există un bazin, închiderea acelui bazin și închiderea cotei prin pompare din Dunăre. Și ăsta există, un proiect foarte frumos. Existent, aprobat, de asemenea nematerializat”, spune Dan Stematiu.
„Ce se face acum e o situație disperată”
Totodată, acesta nu este foarte optimist că scufundarea barjelor, anunțată de autorități, ar putea fi cea mai bună soluție.
„Ce se face acum e o situație disperată, în care cu acele barje încărcate pe care le scufundă, să creeze un fel de epiu și să mai echilibreze cumva debitele între braț și Dunărea Veche. Nu e rău, dar probabil că e în mare măsură o frecție la picior de lemn. Adică probabil se vor câștiga niște centimetri, nu foarte mult. Buni și ăia, până la urmă, dacă totuși o să salvăm centrala”, a precizat profesorul.
În ceea ce privește detonarea stâncii Pârjoaia, Dan Stematiu este de părere că „orice fel de intervenție aduce un minim de plus, dar e de parte de a rezolva probleme”.
„Chestiile astea făcute pompieristic, ne adunăm, vine Statul Major și face o explozie…În primul rând, din nefericire, exploziile în zonă de rocă nu sunt în apanajul militarilor. Dacă veneau cu artificierii din Valea Jiului, probabil că era mult mai bine. Dar așa a fost opțiunea”, a adăugat acesta.
„Am avut intenția să creăm decarbonizare și am închis în fericire tot ce exista centrală pe cărbune, fără să punem nimic în loc”
Dan Stematiu mai susține că actuala criză a energiei nu este legată numai de centrala de la Cernavodă.
„Ea (n.r. criza) vine din spate. Am avut intenția să creăm decarbonizare și am închis în fericire tot ce exista centrală pe cărbune, fără să punem nimic în loc. Adică acele mutații către gaz nu s-au materializat decât în parte. Posibilitatea de acumulare a acestei energii solare care este diurnă dependentă, pe care o ai în miez de zi în exces și nu ai noaptea, și asta ar fi putut să existe. La Tarnița-Lăpuștești există un proiect care are 40 de ani, 30 și ceva de ani de când există, și care cu o mie de megawatt ar fi salvat și compensat în mare măsură chiar ieșirea din funcțiune a unui grup. Nici ăla nu s-a făcut.
Proiecte, discuții, aprobări, impact pe mediu, reautorizări și așa mai departe. Nu se face nimic. Există unul similar în zona Bicazului, la Bicaz Frasin, care ar fi putut aduce 500 de megawatt. Nici ăla nu s-a făcut. Bateriile de încărcare a energiei solare sunt deocamdată foarte scumpe, cu rentabilitate discutabilă. Dar chiar în condițiile astea, și acolo ar fi trebuit să existe un backup, o rezervă care să te scoată din situația asta.
Dacă lucrurile rămân în felul acesta, prezentăm eroismul Armatei care a reușit să facă o explozie și că puneam niște barje și credem că cu asta vom rezolva, e rușinos”, a declarat Dan Stematiu.
„Nu se pune problema că nu avem apă pentru marile așezări”
În perioada următoare, profesorul spune că discuția ar trebui să se concentreze, în principal, pe menținerea nivelului actual al apei din Dunăre.
„Deci el (n.r. reactorul 2) funcționează în regim de avarie, dar funcționează. Dacă reușim să menținem cota actuală, mă rog, dacă se poate și un pic să crească, e foarte bine. Pentru că în tot bazinul Dunării este o secetă foarte mare. Noi depindem extrem de mult de ce vine din amonte. La sârbi, Drava și Sava, care sunt contributori de bază în Dunăre, sunt cu debite foarte reduse și ele. Deci dacă Dunărea nu se alimentează de nicăieri, trebuie să coexistăm cu această situație, care este foarte neplăcută. Însă, din nou repet, nu este o criza apei.
Noi avem, în mod fericit, lacurile de acumulare. O rezervă bună. Undeva la 70%, ceea ce, pentru perioada de vară se intri cu 70%, e foarte bine. Deci nu se pune problema că nu avem apă pentru marile așezări. Deci chestia asta trebuie să o eliminăm din discuție. Deși văd că încep speculații și de genul ăsta”, a precizat Dan Stematiu.
„În zona energiei s-au făcut foarte multe neglijențe”
Totodată, acesta a adăugat că, atunci când vine vorba de problema din energie, „nimeni nu spune, dar și Porțile de Fier, care sunt un contributor principal, suferă”.
„Pentru că neavând debit, lucrează un grup din șase. Evident că dacă cinci părți din ce produce nu pot produce, este și acolo o lipsă importantă în sistem. Lucrurile sunt, din nefericire, foarte complexe. În zona energiei s-au făcut foarte multe, nu aș spune greșeli, ci pur și simplu neglijențe. Probabil neglijențe din lipsă de cunoștință. Dacă cei care s-au perindat nu sunt profesioniști și nu înțeleg însemnătatea problemei, evident că nici nu acționează în consecință”, a completat Dan Stematiu.
Profesorul a comentat și teoriile conspirației lansate în spațiul public, pe care le-a dezmințit.
„Gura lumii e slobodă, iar prostie este peste tot. Evident că nimeni nu poate stoca Dunărea. Cel mai mare lac pe Dunăre îl avem noi, la Porți, care poate stoca debitul pentru o zi. Deci e o aiureală completă că cineva ne-a furat apa. Oamenii, în ziua de astăzi, speculează și probabil că, într-un final, e o speculă către zona politică”, a precizat Dan Stematiu.
Cine mai da crezare unui celebru profesor de construcții hidrotehnice ,când în vârful țării se află ANALFABEȚI CRIMINALI ECONOMICI din neștiință….sunt și criminali economici cu bună știință, vezi UE pt. europa, SUA pt. america de sud ,etc…..DL.PROF.STEMATIU a fost asistentul MARELUI PROF. RADU PRISCU…. institutul de studii și proiectari hidrotehnice (ISPH) unde erau ingineri de calibru ,NU MAI EXISTA …..!!!!!! de 36 de ani ,cu mici exceptii, nu s a mai construit nimic,nici cele începute n au mai fost terminate…..Cernavoda a fost proiectată pt. 5 grupuri …!!!!! nu pt. două care încă lucrează…..au rămas lucrări neterminate care asigurau cotele necesare funcționării pt. 5 reactori …..ce se face acum ,vorba D LUI PROFESOR ….este o FRECTIE LA UN PICIOR DE LEMN….praf aruncat în ochii poporului neștiutor ….
Soluția cu stanca aruncată în Dunăre cine o fi gândit-o?Nu cred că un hidrotehnician pentruca chiar este o frecție la un picior de lemn. Pentru ca un sorb al unei pompe de răcire sa functioneze(să absoarbă apa),pentru a nu trage aer,trebuie să fie acoperit cu apa cu min.1/3 din diametrul sorbului. Suplimentul cu barajele mi se pare neproductiv,tot o frecție la un picior de lemn. Ce bine era dacă în proiectul inițial se prevedea un prag de fund transversal,mobil,de tip batardou,lansabil intr-o astfel de situație, cu cota coronamentulu peste cota sorbului,amplasat la o distanță calculată ,in avalul golfului sorburilor.Am zis și eu,ca hidrotehnician,absolvent în 1969,student,la fel ca și d-l Stematiu,al eminentului și mult regretatului profesor de construcții de baraje,RADU PRISCU,șeful comisiei marilor baraje,România, membru al Comisiei Mondiale a Marilor Baraje.
maine ploua, ca asa vrea Bunul zeu Dumne, se inchid toate povestile acestea. Mi-au placut solutiile lui SRImion, un adevarat conducator de galerie in lupta cu Jandarmerie, cea mai proasta meserie. Hai cu anticipatele !
Nu neglijente, ci crime. Iar barjele alea o sa fie scufundate degeaba, doar o sa incurce circulatia pe viitor.
Interesant. Acum rămâne de văzut cum va evolua situația ulterior…
Sa nu ne facem probleme. Țară e condusă de contabili și juristi și ăștia le știu pe toate. Nu au nevoie de ingineri pentru asta.
Epigonii prof. RADU PRISCU, DORIN PAVEL si DIMITRIE LEONIDA sau ai. multor ingineri buni de la ISPH, ICH, si ICPGA. PS: Puterea de decizie a ajuns la niște incapabili agresivi!
Ar trebui sa facă două porți masive cum sunt cele din Olanda că sa retina apa la ieșirea din România la Sulina sau unde cred inginerii in domeniu.
Dunarea nu este un canal de moara, cand ai un Q med.de ca. 3.000 mc/sec la Sulina: acele porti, numite corect stavile, ar putea regla o parte din debit dar cu conditia sa existe un baraj pe Dunare plus diguri pe multi km, pe ambele maluri, plus alte conditii de colaborare cu vecinii din zona respectiva, etc. Dar mai bine sa lasam specialistii…
pana da drumul la centrala atomica de la cernavoda sa dea drumul la centrale electrice pe carbuni !
sa faca centrale atomice pe olt , pe siret unde rauri nu seaca ! pe siret o centrala atomica in colaborare cu moldova cate 50 la suta fiecare emergie
Care cărbuni ? Te duci tu cu târnăcopul să scoți ?
Da doamne mintea omului de pe urmă.
Avem niște super specialiști in domeniul hidrotehnic care au proiectat si executat mari lucrări hidrotehnice nu numai in țară, ci si in toată lumea începând cu Africa, țările arabe, America de Sud si acum punem niște neaveniti care culmea se dau mari specialisti să rezolve probleme pur ingineresti de factură hidrotehnică, gen Miruță, Biluță, Mipuță, etc.
Dar cine dintre aceștia au auzit de prof. Stematiu, prof. Mihailovici, etc, care să fie solicitați si care 1000% dau soluții pertinente.
Nici cu Apele Române nu este nici o pomană, in care nu știu câți specialiști mai au ( am auzit niște aberații de te doare capul ce au putut sa debiteze).
Asta îmi aduce aminte de inundațiile din 2006, cind niște neaveniti au creat o brese in digul incintei Călărași -Răul , au inundat 11000 ha , si nu am avut nici un efect in aval cu scăderea nivelului Dunării . Așa si aici, vor scufunda barjele, vor crea artificial o piedică momentan pe fundul Dunării iar in viitor se vor chinuii sa o înlăture (br. Bala-Răul este cala navigabila la niveluri misi pe Dunărea veche.
Vorba prof.Stematiu, frecție la piciorul de lemn.
Am zis !!!!
Pe cine interesează ce se v-a întâmpla mister Paul?
Concluzia este ca dupa 89 nu s-a mai facut nimic dimpotrivă s-a distrus capacități de producție
daca se scufunfa barjele cu pietre in dunare , ele raman in dunare pentru definitiv ?
Nu. Nu se scufunda, ci se îngreunează că să aibă linia de plutire mai sus. Ele sunt ancorate, calele sunt etanșe, iar după ce se mai descarcă de pietre vor fi remorcate și aduse înapoi la Galați.
Daca se scufunda nu inseamna ca se scufunda? Ciudata interpretare.
Nu cred ,ptr că prin detonare practic s a lărgit spațiul de curgere
Vraja Dunării! Nu te pui cu natura! Au fost mai inteligenți ucrainenii care au dragate fara aprobare canalul Bastroe( repede)! Romanii,trădători de neam și țară, sunt interesati ce hales astăzi nu peste 10 ani!
Nu stiu daca cineva si-a pus si alta intrebare ,dupa ce va trece aceasta seceta si vor venii apele mari ale Dunarii ,asa cum a fost aproape mereu, daca se fac asemenea lucrari acum ,nu vor fi puse in pericol localitatile de pe malurile Dunarii ?
Ce lucrari domnule Ionescu?, o petarda si cativa bolovani aruncati pe fundul Dunarii la preturil megaumflate pentru a imbogatii niste amante/verisori/nepoti/prieteni cu mari firme…. Hai sa fim seriosi. Totul este pentru sifonat si furat ultimul ban public.