Liderul UDMR propune un guvern alcătuit din funcţionari cu vechime, directori generali, secretari generali adjuncţi care au lucrat şi cu PSD, şi cu PNL și care cunosc domeniul.
„Astăzi vorbim despre un guvern politic, în jurul PSD, un premier. N-am nicio idee pe cine va desemna preşedintele. După aceea, urmează a doua variantă, ce spunea data trecută domnul Bolojan, un guvern tehnocrat”, a declarat Kelemen Hunor, miercuri, la Parlament.
Între două variante
El a precizat că ar exista şi a treia posibilitate, aflată între cele două variante. „Un guvern alcătuit din oameni, funcţionari cu vechime de 30 de ani, de 25 de ani, directori generali, secretari generali adjuncţi care au lucrat şi cu PSD, şi cu PNL, care cunosc domeniul, care au autoritate, au experienţă”.
El a menţionat că ar fi vorba despre persoane care cunosc administraţia publică şi procedurile din instituții.
„Eu am încercat să fac o propunere, încă o propunere, care ar putea, la o adică, să apropie cele două partide”, a mai spus liderul UDMR.
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare, pentru desemnarea premierului.
Acestea vor începe joi, la ora 9.00, neafiliaţii fiind ultimii, la ora 14.00. Fiecare formaţiune urmează să discute cu şeful statului câte jumătate de oră.
Ultima rundă de consultări oficiale a avut loc după ce propunerea lui Adrian Veștea a picat la vot în Parlament, în luna iunie.
De atunci, șeful statului au tot avut întâlniri și discuții neoficiale cu liderii fostei Coaliții. Nicio variantă din cele vehiculate până acum nu ar reuși să strângă 233 de voturi.
Nicușor Dan: „Nu doresc cu niciun chip să ajungem la anticipate”
Nicușor Dan, președintele României, a declarat luni, într-un interviu pentru Euronews România, că vrea ca săptămâna aceasta să organizeze consultări oficiale pentru formarea noului guvern. La finalul lor, șeful statului spune că își dorește să vină și cu o desemnare de premier.
Acesta a mai adăugat că așteptarea sa era ca partidele să arate mai multă disponibilitate la dialog la începutul sesiunii parlamentare.
„Nu mai putem aștepta și va urma o desemnare. Să vedem ce se va întâmpla după. Îmi doresc până plec în SUA”, a mai spus Nicușor Dan.
„Bineînțeles că oamenii s-au săturat de incertitudine, de certuri între partide, dar asta nu înseamnă că peste o săptămână avem guvern. Înseamnă calendar electoral care se duce în jurul Anului Nou, o concentrare și mai mare de atacuri până atunci și o stagnare sau chiar deteriorare economică.
Nu doresc în niciun chip să ajungem la anticipate, deși acum nu putem spune că le excludem. Trebuie să încercăm să avem o variantă de guvern care să treacă”, a completat Nicușor Dan.
Exista o varianta care poate fi acceptata. Timpul de guvernare impartit in doua, prima parte guvern condus de SM, a doua parte un guvern condus de Grindeanu. Este o solutie de compromis de nerespins. Sau se poate negocia cu AUR un program de guvernare. AUR are un program de reforme, ceea ce PSD nu are.
Adica un guvern cu imbatranitii in rele? Cu directori, secretari generali care sunt pe functii de ani de zile, care siau dat prime si sporuri de sute de mii de euro anual si care au bagat tara in prapastie? Nu mai avem invatamant, nu avem sanatate, nu avem energie sa acopere necesarul tarii, nu avem industrie, nu avem agricultura care sa ne asigure necesarul, nu avem turism competitiv si voi vreti sa ii puneti tot pe cei care au manarit toate sectoarele de activitate, au uns balamalele sa poata supravetui in functii, ar fi dat statul in judecata daca ar fi fost schimbati, inlocuiti si vreti sa ne punem albeata pe ochi si sa inghitim rahatul?
De ce nu portarii de la ministere…unii sunt acolo de pe timpul lui ceașcă…