Cam de multişor, decidentul nu mai ţine cont de părerea specialistului şi am ajuns unde am ajuns…
Eu am spus… Încă de la înfiinţarea Institutului prin Decretul Regal din 19 iulie 1907, Institutul Geologic al României a fost desemnat drept, citez: “Primul sfătuitor al guvernului în privinţa problemelor legate de sol şi subsol”. Am rămas cu această concepţie, dar există şi libertatea guvernului de a-şi alege alţi sfătuitori. Noi ne facem datoria, dacă suntem chemaţi ne spunem punctul de vedere…
Şi-acum să intrăm în miezul problemei… Roşia Montană, un nume care doare. Dumneavoastră v-aţi păstrat verticalitatea şi le-aţi spus celor din comisia parlamentară adevărul. Cum sună acest adevăr?
În anul 2010 am fost consultaţi prima oară. Am fost incluşi în comisia de avizare pe partea de mediu şi am studiat cele 33 de volume ale proiectului. Pe zona noastră de competenţă ne-am exprimat punctul de vedere după ce am găsit mai multe slăbiciuni ale acestui proiect, pe care, de bună credinţă, institutul a încercat să le corecteze prin sugestii trimise companiei şi guvernului. Cele trei slăbiciuni principale ale proiectului erau…
Erau sau sunt?
Sunt! Au rămas, pentru că proiectul nu s-a modificat în mod substanţial. Prima slăbiciune era procedeul tehnologic ales, care exclude recuperarea altor elemente în afară de aur şi argint, pentru că se propune cianurarea globală a unei mase miniere de 262 de milioane de tone de minereu…
E ceea ce propuneau iniţial, pentru că perimetrul s-a extins!
Sigur că da. În general, în cursul avansării unui proiect minier se trece la exploatare de detaliu şi se pot descoperi rezerve suplimentare, şi-atunci cantitatea de minereu se măreşte. Se obţin un şlam (n.r. – praf fin de minereu trecut în soluţie) suplimentar şi un profit suplimentar. Remarca noastră a fost că se contrazice principiul european al valorificării complexe. În condiţiile în care se obţineau doar aur şi argint se pierdeau nişte „critice” care sunt probabil foarte importante. Avem de-a face cu un zăcământ care conţine telururi de aur şi argint, o sulfosare de germaniu, sulfuri de staniu… Deci aş fi vrut, ca expert şi susţinător al intereselor statului, să văd conţinutul în aceste elemente, aşa cum se face în orice exploatare, conform unei hărţi a distribuţiei tuturor elementelor ce compun acel zăcământ. Ar fi trebuit s-o vedem pentru a identifica tehnologii alternative de preparare, astfel încât statul român să beneficieze de redevenţe mult mai variate, la feldspatul potasic – foarte important economic pentru Uniunea Europeană – care se poate recupera la 130 de milioane de tone, la germaniu, la telur, la stibiu, şi-aşa mai departe… Se risipesc resurse importante!
A doua slăbiciune o reprezintă faptul că procedeul ales, dintr-o serie de procedee alternative, are un procentaj de recuperare atât la aur, cât şi la argint inferior altor procedee testate de companie. A fost ales pentru că investiţia iniţială este minimă. Procedeul prin care s-ar fi recuperat şi alte elemente era cel de oxidare de sulfuri şi telururi. Testându-l, au dovedit că ştiu perfect faptul că au în compoziţie şi sulfuri, şi telururi. Acest procedeu pe care l-au exclus avea avantajul că apăreau două noi uzine, în afară de concasare şi cianurare – cianurare care se reducea substanţial –, se foloseau materiale biodegradabile în şase luni, putând fi reprocest rapid şlamul, nu după 120 de ani. Acest procedeu este utilizat în Finlanda, iar renunţarea la cianurarea brutală ar fi dus la un cost post-mining foarte redus. Aveam atunci şi un accept european. Pe de altă parte, în locul unui bazin de cianurare de 363 de hectare, am fi avut doar unul de cel mult 30, care putea fi uşor de gestionat.
Deci, din punctul de vedere al posibilului amplasament al bazinului de decantare, nu există altă soluţie decât bazinul Văii Corna, dar, conform Directivei europene a apelor –Valea Corna fiind o vale activă –, nu am voie să amplasez deşeuri şi cu atât mai puţin deşeuri periculoase. Ce se întâmplă? La un moment dat, doamna ministru al Mediului a spus că după ultimele negocieri s-a stabilit că vor abate valea. O aberaţie, pentru că fiind în zona de izvoare nu se poate abate. Deci cum poţi? Tehnologic poţi să îngheţi izvoarele, dar vorbeşti apoi singur pentru că te costă mai mult decât aurul pe care-l extragi. Deci, tehnologic nu se poate! Valea aceea va rămâne şi va curge şi, de altfel, se vede şi în proiect, întrucât, citez din proiect, ”din cele 363 de hectare ale bazinului de decantare a şlamului cianurat, 45 de hectare vor fi sub apă”. Deci valea va alimenta apa din cele 45 de hectare şi-mi creează o altă problemă potenţială de mediu pe care-am adus-o la cunoştinţa comisiei de mediu; dacă nu oxidează minereul refractar, sulfurile şi sulfosările prezente în acel minereu vor crea acele aşa-zise sulfocianuri. Aceste sulfocianuri se descompun hazardat. Ele nu se descompun precum cianurile sub influenţa ultravioletelor… trebuie întâi să se oxideze…
Da, efectul razelor gamma asupra anemonelor…
Mai rău, pentru că oxidarea se produce spre exemplu într-un an secetos în care cele 45 de hectare de apă au o scădere de doi metri. Toate sulfocianurile aflate în cei doi metri se oxidează brutal, pentru că au trecut de la potenţialul reducător de la apă la potenţialul oxidant de deasupra apei şi atunci contrazicem declaraţia unui fan al proiectului că „n-o să cadă pasărea-n zbor!”. Ba da, cade! Dacă are atunci ghinionul să treacă pe-acolo, cade! Am spus-o la mediu, pentru că, vorba ’ceea, am mai făcut şi „preparare”. Am spus-o şi-n comisie, pot să le scriu reacţia pe tablă.
Al treilea element legat de bazinul de decantare este lipsa unui studiu privind bazinul de decantare. E necesară o hartă de risc la scara 1:1000, 1:5000, pe cele 363 de hectare şi o etanşare corespunzătoare care este extrem de greu de realizat, deşi s-a încercat trucarea hărții 1:50.000 folosită ca bază. Harta s-a trucat. S-a trucat! Ne-au scos faliile! …he! he! …dar nu ne-au cerut voie! Atenţie, asta-i o mare problemă! Au dispărut nişte falii.
Nu este cumva o faptă penală?
Credeţi că vom avea bani vreodată să ne judecăm cu un asemenea monstru?
Am înţeles că mai au doar vreo 63 de milioane în cont…
Banii ăia sunt doar la vedere. Aţi văzut care este acţionariatul lor? Au acum nişte probleme, dar banii nu stau la vedere. Mai citesc şi eu presa şi am aflat de percheziţia de la Geneva. Trecând peste asta, vreau să vă spun că am prezentat comisiei trei hărţi în care într-una sunt mai multe falii, în alta mai puţine…
Dovedirea unui aspect penal nu poate duce la ridicarea licenţei acestei societăţi?
S-au semnalat mai multe aspecte penale, însă eu mă limitez la ceea ce ne afectează în mod direct. Legislaţia românească este mult prea permisivă, ANRM este stat în stat, iar din punctul meu de vedere, trebuie schimbată legea minelor şi creat Serviciul Geologic Naţional ca entitate care face strategii şi poate analiza rapid un astfel de proiect. La această oră este creat un conflict de interese. ANRM este interesat să dea licenţa cu orice preţ, pentru că este de fapt un birou de concesiuni miniere şi petroliere. Şi-atunci, pentru ei orice proiect este bun pentru că aduce bani la buget.
Îşi iau şi salariile şi mai rămâne şi de-o şpăguţă…
He! he! … asta o spuneţi dumneavoastră, dar cred totuşi că aveţi dreptate, vă confirm… S-a ajuns la o aberaţie în care, de exemplu, se neagă prezenţa unor elemente. Domnul preşedinte ANRM – inginer mecanic! – spunea recent că la Moldova Nouă nu există molibden, în contextul în care în toate cărţile noastre e full de indicii privind cantitatea mare de molibden din zăcământul de cupru. Îmi vine să râd, totul este foarte simplu, comisia poate merge până la Muzeul Aurului de la Brad, să vadă nişte planşe acolo cu ce cuprind zăcămintele din România, inclusiv Roşia Montană.
De ce trebuie să „ascundem” toate aceste elemente, mai scumpe practic decât aurul?
Pentru că recuperarea lor presupune flotarea şi bineînţeles o investiţie suplimentară, o diluare a profitului per an. Nu mai poţi să procesezi printr-un procedeu barbar şi simplu o masă mare de minereu – căci trebuie să o flotezi şi s-o oxidezi – şi-atunci profitul speculativ rapid nu mai există.
Una peste alta, am putea găsi o definiţie a acestui „mare proiect”?
Da, este un proiect pur speculativ, cu o marjă mare de profit anual, cu uriaşe costuri post-exploatare – rămâi cu întreţinerea pentru 120 de ani a unui imens lac cu cianuri – şi cu mari probleme de mediu, pentru că bazinul de decantare nu va putea fi protejat. Există falsurile despre care vă vorbeam, există fisuri în versantul drept, unde avem gresii poroase şi friabile ce vor suporta presiunea unei coloane uriaşe de şlam cianurat din spatele unui baraj cianurat de 185 de metri. Există toate premisele producerii unui dezastru la Roşia Montană. Chiar dacă fac şapte baraje de retenţie, tot voi avea infiltrare în pânza freatică, pentru că am izvoare, alunecări de teren am – vai de capul meu! -, ca să etanşez 363 de hectare îţi trebuie o sumă uriaşă. Nu este acoperită de profit. Deci, ce pot să spun? Un zăcământ de aur şi care, odată şi-odată, va trebui pus în valoare cu respectarea legislaţiei europene şi cu alte metode de exploatare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.