Explicații în ”Misterul fiolelor de morfină!”

Mai mulţi medici din secția ATI a Spitalului Județean Arad au făcut publică o scrisoare deschisă prin care doresc să aducă precizări cu privire la acuzaţiile care au apărut în spaţiul public în legătură cu o cantitate considerabilă de morfină care a fost consumată la o secţie ATI. Conducerea Spitalului Judeţean Arad a lansat acuzaţii care nu au niciun fundament profesional, în lipsa unei anchete interne care să ofere răspunsuri acestor acuzaţii.

Astfel de situaţii şi de acuzaţii din partea conducerii au caracter repetat, şi, deşi managerii de spitale nu au pregătire medicală de specialitate, acest lucru nu îi împiedică să abordeze subiecte medicale care exced competenţelor lor aruncând, totodată, în derizoriu încrederea în actul medical.

Sunt evidente încercările tot mai dese de discreditare a corpului medicilor din cadrul Spitatului Judeţean Arad de către conducerea acestei instituţii.

Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra acestei situaţii, este interesant să aflăm faptul că Ionescu Florina ocupă postul de manager al Spitalului Județean Arad, funcție pentru care era necesar, conform Legii 95/2006, să fie cadru universitar sau medic primar și să fi absolvit cursuri de perfecționare și management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății. Ori, doamna Ionescu Florina întrunește niciuna dintre condițiile enumerate mai sus şi nici nu se oboseşte nimeni să facă cercetări cu privire la expertiza profesională a acesteia.
Din această poziţie, a necunoscătorului, este foarte uşor să apreciezi dacă medicamentaţia administrată de către profesionişti este multă sau puţină, eficientă sau nu, căci dacă de foarte mult timp toţi ne pricepeam la fotbal şi la politică, odată cu pandemia tot omul se pricepe la tratamente anticovid.


Spitalele ar trebui să fie, dar deocamdată acesta este doar un deziderat măreţ, medii sigure și curate, care trebuie organizate în jurul interesului pacientului și conduse de profesioniști care nu sunt numiți politic de anumite cercuri de interese. Însă, despre lista acestor numiri, vom discuta cu alt prilej, tocmai datorită faptului că subiectul comportă foarte multe valenţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

13 Comentarii

  1. asa au ucis atatia oameni, declarandu-i morti de covrig. ucideti-i cu „blandete criminala” – acesta a fost „protocolul oms”.

  2. Diacetilmorfina (mai bine cunoscută sub numele de heroină) a fost sintetizată din morfină în 1874 și adusă pe piață de Bayer în 1898. Morfina schimbă chimia creierului, paralizează intestinele și dezactivează complet funcțiile de restaurare, bine, dezactivează întreagul organism. Bolnavul devine letargic și nu își dă seama că este de fapt ucis. Aceste substanțe sunt astfel administrate pentru a „ușura sfârșitul” și, cu siguranță, persoana moare în curând, dar nu este de boala, ci de medicament …

  3. Iese incet la iveala adevarul,metodele cu care s-a murit de „covid”….

  4. De cercetat daca medicii respectiv sunt masoni sau agentii unor servicii secrete.
    Spun specialistii lu’ peste prajit ca: „Din această poziţie, a necunoscătorului, este foarte uşor să apreciezi dacă medicamentaţia administrată de către profesionişti este multă sau puţină, eficientă sau nu, căci dacă de foarte mult timp toţi ne pricepeam la fotbal şi la politică, odată cu pandemia tot omul se pricepe la tratamente anticovid.” Fara nicio exagerare, propozitia aceasta ar trebui sa faca parte dintr-o antiologie a prostiei omenesti. Aparitia acestei plandemii a luat toata lumea medicala pe nepregatite, mai nimeni nestiind ce e cu acest SARS-CoV-2 si cu boala ce o genereaza COVID-19. Daca la inceput era o simpla raceala, Covid-19 a devenit, sub influenta Ocultei o boala extrem de contagioasa si mortala, pentru a carei combatere erau necesare masuri de „distantare sociala”, izolare domiciliara, carantinare a localitatilor, internare fortata in spitale, devenite peste noapte spitale Covid-19, etc.. Daca la incept toti medicii erau niste ignoranti, ca noi toti, cu trecerea timpului au devenit „profesionisti” cu mii sau zeci de mii de morti pe constiinta. Si nemernicii astia au avut tupeul s-o critice pe medicul Flavia Grosan ca trateaza pacientii nu de Covid-19, care necesitau niste proceduri ce s-au dovedit inadecvate in multe cazuri, ci de „o răceală zdravănă, o gripă mai fiţoasă un pic”.

  5. Aha ! De abia acum se explica multimea de bolnavi haladuind pe holurile spitalelor, murmurind in bucla „Hare Krishna !” si cintind in cor „Let it snow, let it snow, let it snow !” …

  6. Bre,orice drogangiu viseaza ,inca de pe bancile scolii, sa devina doftor,astfel are acces nelimitat la ,,bunataturii,,oricand pofteste ,la ,,marfa,,moca si de calitate.Nu degeaba au fost ,,sinucideri,,printre dofturi in pandemie ,gasiti prin spitale sau casele lor cu acul in vena.Ghinion.Bine,mai este si posibilitatea ca ,,eroii,,sa faca la gramada morfina bolnavilor sa nu fie ,,deranjati,,din somn pe turele de noapte.Daca se doreste se pot face niste controale medicale la intrare si iesirea din spital,numai asa se poate vedea care vine ,,relaxat,,sau pleca ,,relaxat,,de pe tura sau fura fiole de morfina din spital.Nu cred ca ai cade bine nici unui bolnav sa aiba grija de sanatatea lui un ,,doftor,,de asta cu creierii bine prafuiti de la ,,medicamentele,,spitalului.Ghinion.

  7. Acest medicament MORFINA, in zobele analfabete este transformat in slogan medical „MOR…FIN..A”! Cam asta a fost tratamentul folosit pentru indureratii tipatori ai adevarului din spitale in perioada internarii! Apropo de morfina, de de injectabile si nu plasturi cu morfina care se aplica in zonele respective? Se stie clar ca ameliorarea durerilor este intrun perimetru circular de 5-8 cm si adancimea pana la locul cu problema! E avantajos pentru ca orice pastila sau injectie afecteaza direct organismul uman! Costa prea mult plasturii?

  8. Va zic eu ce au facut dnii medici:
    Ca bolnavii sa stea linistiti, sa nu mai tipe, sa ceara si sa se vaiete tot timpul deranjand personalul medical, i-a umflat pe bolnavi cu morfina si sedative.
    Exact asa ceva a patit un vecin in varsta, internat ptr altceva intr-o clinica din orasul meu. Dupa o saptamana l-au adus mai mult mort decat viu din cauza de inanitie. Il tinusera numai cu sedative. Nici apa nu i-au dat.

  9. Au ucis cu ajutorul morfinei sau s-au drogat cadrele medicale. Ori au facut trafic de droguri…nu trebuie sa fii prea inteligent sa pricepi ce mama naibii de medicina s-a facut la Arad…poate mortu Crisan o fi stiind si el cate ceva…tara lui Falca, Igas, Coldea…ce pretentii sa avem de la justitie? Moaca lui Coldea arata ca si el s-ar trata pe acolo…

  10. Este plauzibil ce au scris medicii, in tratamentul intensiv anticovid ,ventilarea mecanica este insotita de tratament cu sedative,foarte multe lucrari stiintifice in SUA si Europa mentioneaza asta
    Dar nici pista utilizarii morfinei legale in alte scopuri nu poate fi abandonata, e stiut ca tentatia e mare…

  11. În România destinul pacientului a fost o loterie politica si ca acesti indivizi sunt lăsați sa se joace cu destinele romanilor

  12. Fiind 2 sectii ATI,1 si 2, si 2 compartimente ATI III si IV, nu sunteti „medici ai aceluriasi spital”,ci „medici de la sectia suspicionata ATI I”, care a aconsumat cantitati d e morfina extraordinar de mari-6000 fiole, cat si Fentanyl.
    Se invoca un protocol cat si ghidul MS din 23 dec.2010 emis si valabil pentru „pacientul critic” nicidecum pt. pacientul bolnav de covid.Pacientul bolnav de covid, asa cum mentioneaza onorabilii medici,a fost tinut a fost tinut permanent in paturile ocupate pe perioada de pandemie, el nu s-a msicat ,nu a fost liber.Ventilatia mecanica inseamna-„Ventilatorul, în sine, nu produce durere, însă tubul conectat la trahee poate fi incomod, mai ales pentru că stimulează reflexul de tuse sau de regurgitare. Disconfortul poate fi accentuat de presiunea aerului venit prin tub, asupra plămânilor. De asemenea, cât timp tubul este inserat, prin gură sau nas, în traheee, pacientul nu poate vorbi sau mânca. Adesea, pacientul încearcă, din reflex, să respire prin propriile puteri, ceea ce contracarează acțiunea ventilatorului de a împinge aerul în plămâni și poate îngreuna acțiunea aparatului de ventilație. Pacienții care resimt un disconfort acut pot primi sedative sau analgezice, pentru a le ameliora starea.”Deci pacientii nu mancau nu beau,stateau cu ventilatorul si li se adminstrau analgezice din ora in ora ! Ca sa „respecte”astia protocol vechi de peste 10 ani, ce nu se aplica la covid! Pe de o parte ei nu puteau respira,pe de alta erau sedati din ora in ora !In schimba au facut „operatii”in 11 sectii de operatii ale Blocului Operator!CE AU OPERAT?Se stie ca ceilalti bolnavi de alte boli -necovid-au fost dati pe usa afara,n-au primit nici medicamente ,dar sa mai fie operati? Ce au „operat”in 11 sali din blocul oprator, spitalul fiind exclusiv Covid-2 sectii si 2 departamente ?Extraorodinar de SUSPECT.Ancheta interna cat si din afara,neutra,sunt absolut NECESARE!

  13. Cînd viața îți atîrnă de un fir de ață morfina estd pietroiul ce o rupe. Cei ce-au făcut protocoalele ATI, de felul fundaților bogătaşilor lumii, Rockefeller, Carniege samd, le-au făcut cu bună ştiință. Dacă medicii se dezvinovățesc cu respectarea protocoalelor sînt fie orbi fie rău voitori.
    Nu mergeți la urgențe şi nu chemați salvarea numai dacă este vorba de accident sau otrăvire.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.